x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Povestea româncei-geniu care a refuzat să mai vorbească

Povestea româncei-geniu care a refuzat să mai vorbească

de Istvan Deak    |    09 Apr 2012   •   11:59
Povestea româncei-geniu care a refuzat să mai vorbească

Nicoleta Craita Ten’o este o poeta romanca stabilita de 11 ani in Germania. Ea s-a nascut la Galati la 16 martie 1983. Nimic deosebit pana aici. Povestea capata insa accente dramatice in 1996, cand, la varsta de doar 13 ani, Nicoleta decide sa nu mai vorbeasca. Se retrage din viata si nu mai scoate nici un cuvant. Disperati, parintii fetei sunt nevoiti sa o retraga de la scoala generala din Galati. Zeci de medici o consulta pe tanara din Galati si ajung la concluzia ca sufera de schizofrenie si de o forma rara de autism. Practic, pregatirea ei scolara ramane la nivelul celor sapte clase primare.

Nicoleta incepe sa scrie si sa compuna poezii, iar in anul 2000, in ciuda tratamentului medical la care este supusa, starea sanatatii ei ramane neschimbata. Insa Nicoletei ii este publicat primul volum de poezii: 'Durerea in durere piere'. Pentru a-i asigura o viata mai buna si un tratament adecvat, familia decide sa se mute in anul 2001 in Germania, la Bremen, insa starea medicala a Nicoletei nu se imbunatateste nici acolo.
In Germania, Nicoleta continua sa compuna in limba romana si reuseste sa publice in anul 2002 primul ei roman: 'Pe urmele Fefelegei', urmat, un an mai tarziu, de un nou volum de poezii intitulat "Cantece la moara timpului'.

Romanul "Rebel', aparut in 2003, ii aduce Nicoletei Craita premiul "Prima Verba' oferit de Uniunea Scriitorilor din Romania. Dupa o pauza de cativa ani, romanca da lovitura pe piata germana cu volumul liric "Haruka', redactat in limba germana. Un an mai tarziu, in august 2011, continua seria operelor in limba germana prin volumul de poezii "Drei Kopfe'.

"Sunt un om foarte comic'

Desi refuza sa vorbeasca de aproape 16 ani, Nicoleta accepta primul interviu din cariera ei.. "La varsta de 13 ani, Nicoleta s-a decis de pe o luna pe alta sa nu mai scoata nici un cuvant. Era cea mai buna din clasa, o eleva eminenta, cu un viitor stralucit. Degeaba au incercat parintii si profesorii sa o convinga sa mai vorbeasca. In final, au luat decizia de a o retrage din scoala de la Galati. In locul vorbitului, ea a ales sa scrie si sa compuna poezii. De parca nu ar fi fost destul, a reusit sa isi insuseasca si cinci limbi straine. Intre timp ea a publicat mai multe romane si poezii', noteaza jurnalistii germani de la Weser Kurier.

"O femeie tanara, cu par negru, tuns scurt, fata rotunda si o vestimentatie care te duce cu gandul la o alta epoca. Se observa cu usurinta ca incearca sa isi faca curaj si sa nu o ia la fuga la vederea unui strain in propria-i casa', descriu jurnalistii primul contact vizual cu poeta, in locuinta ei din localitatea Burgdamm. "Sunt un om foarte comic. Cine vrea sa vorbeasca cu mine, trebuie sa imi scrie', a punctat Nicoleta in e-mailul in care a acceptat primul interviu din viata ei. Ea este constienta de starea ei medicala si foloseste o tabla pentru a comunica. Pe contul ei de Facebook ea se caracterizeaza drept "o scriitoare care merita atentia celorlalti'.

"A scrie este continutul vietii mele'

Chiar daca a incetat sa mai vorbeasca, Nicoleta a continuat sa comunice cu cei din jurul ei. "Scria ca o obsedata povestiri, romane, poezii. Nu trecea o zi fara sa scrie ceva. La acea vreme, ea statea cu parintii, doi ingineri specializati in constructia navelor maritime. In 2001, familia s-a mutat la Bremen, acolo unde locuia de doi ani sora Nicoletei, Andra. Acum, Nicoleta sta singura', noteaza jurnalistii germani. Mutarea in Germania a reprezentat o provocare pentru tanara romanca. Desi mediul ei se schimbase total, ea decide sa invete limba germana. Si nu cu vreo meditatoare sau doar asa la nivel de incepator, ci singura si atat de bine incat sa compuna in limba germana. "Pana la mici greseli de ortografie, Nicoleta stapaneste limba germana', este concluzia jurnalistilor germani. "A scrie este continutul vietii mele', sustine Nicoleta.

Dupa "Haruka' si "Drei Kopfe', care s-au bucurat de aprecierea criticilor germani, in vara acestui an, Nicoleta va lansa un nou roman: "Das Schweigen und die zwei Frauen' (Tacerea si cele doua femei).

Scrie in sase limbi

Limba germana nu e singura pe care si-a insusit-o tanara de 29 ani. Au urmat spaniola, italiana, engleza si franceza. Nu i-a explicat nimeni regulile gramaticale si nici nu a intrebat-o nimeni care este conjugarea corecta a verbelor. Secretul din spatelor acestor competente lingvistice neobisnuite este unul cat se poate de simplu, sustine Nicoleta: 'Ma uitam ore in sir la televizor, asta daca nu aveam de compus poezii. Imi placeau in special posturile straine. Am inceput cu limba franceza, deoarece zilnic erau desene animate in limba franceza cu subtitrare in romana. Am devenit un fan inrait al acestora si am inceput sa trimit scrisoare dupa scrisoare celor care au produs aceasta serie de desene animate, pana cand doua colaboratoare au acceptat sa imi raspunda. Am devenit bune prietene si saptamanal ne scriem sute de e-mailuri', noteaza Nicoleta pe tabla ei, aratand spre doua poze de pe masa, unde apar prietenele ei Reika si Michiru, care intre timp lucreaza la Universitatea de Arta din Hamburg.

"Refuz sa ma maturizez'

De ziua ei, Nicoleta a fost vizitata la Bremen de prietena ei Michiru. Au decis sa mearga impreuna intr-un mall. Una dintre putinele ocazii cand Nicoleta decide sa isi paraseasca locuinta. Intrebata cum de a acceptat sa mearga intr-un loc cu atat de multi oameni, poeta zambeste si noteaza repede pe tabla ei: 'Fiindca acolo sunt atatea papusi frumoase'. De altfel, fiecare colt al locuintei sale este decorat cu papusi. "Papusile ma insotesc mereu, ele ma protejeaza si imi asigura existenta. Refuz sa ma maturizez', scrie Nicoleta. Vorbitoare a cinci limbi straine, Nicoleta ar putea comunica cu usurinta cu aproape toata Europa, insa ea prefera sa traiasca izolata in locuinta ei. Pentru ea, usa spre lumea exterioara este Intenetul. Nicoleta incheie interviul, nu inainte de a transmite un motto, preluat din refrenul unei cantarete din Romania: 'Vreau sa las lumii un semn al existentei mele'.

×
Subiecte în articol: special