x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Premierul Ariel Sharon, in coma profunda

Premierul Ariel Sharon, in coma profunda

05 Ian 2006   •   00:00
Premierul Ariel Sharon, in coma profunda

Premierul israelian Ariel Sharon, in varstă de 77 de ani, a fost internat noaptea trecuta in urma unui atac cerebral, al doilea pe care politicianul l-a suferit in ultimele trei săptămani. Conform profesorului Shlomo Mor Yossef, director al spitalului Hadassa Ein Karem din Ierusalim, unde a fost internat şeful Guvernului israelian, acesta a suferit o gravă "hemoragie" cerebrală. Operaţia urgenta la care a fost supus s-a incheiat, iar medicii au reuşit să oprească hemoragia cerebrală.

Sharon a fost plasat sub "comă profundă pentru cel puţin 24 de ore", a anunţat conducerea spitalului unde se afla internat. "Premierul a fost plasat sub comă profundă şi respiraţie artificială pentru cel puţin 24 de ore, cu scopul de a menţine scăzută tensiunea sanguină in cutia craniană", a declarat directorul Shlomo Mor Yossef. "Starea sa este gravă, dar stabilă", a adăugat el.

Vicepremierul Ehud Olmert, care asigură interimatul, a preluat formal funcţia de şef interimar al guvernului. El a organizat, la ora locală 09.00 (09.00 ora Romaniei), o şedinţă de urgenţă cu membrii Executivului de la Ierusalim. Tot dimineata, preşedintele Partidului Likud, Benjamin Netanyahu, a anuntat ca decis amanarea prezentării demisiei celor patru miniştri membri Likud din actualul Guvern israelian, din cauza crizei provocate de agravarea sănătăţii premierului Ariel Sharon

×
Subiecte în articol: eveniment