x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special "Premiul, o răsplată şi asumarea unei obligaţii"

"Premiul, o răsplată şi asumarea unei obligaţii"

de Gabriela Antoniu    |    29 Noi 2010   •   19:46
"Premiul, o răsplată şi asumarea unei obligaţii"

Scriitorul Adrian Păunescu a comentat pentru Jurnalul Naţional rezultatele sondajului CURS din septembrie-octombrie 2009, spunând că premiul este şi o răsplată ­pentru ceea ce a făcut până atunci, aşa cum este şi asumarea unei obligaţii de a face mai mult şi mai bine.

Jurnalul Naţional: Domnule Adrian Păunescu, vă asteptaţi să fiţi cel mai apreciat scriitor din România ultimilor 20 de ani?
Adrian Păunescu: Nu mă aşteptam să apară un asemenea sondaj privitor la literatură. Eram chiar împăcat cu gândul că despre mine în timpul vieţii nu se va mai scrie nimic pozitiv. Câţiva ani la rând, o televi­ziune pe care o preţuiesc şi cu care colaborez în deplină demnitate, Realitatea, a făcut asemenea sondaje, dar cineva, probabil, un coleg literat, nu a acceptat să dea rezultatele şi să ies eu câştigător. Mai mult decât atât, văzând că tot eu ies învingător, în fiecare an, acel brav bărbat a desfiinţat concursul la acea categorie de ­scriitori. Faptul m-a umilit, dar mi-am dat seama că există dureri şi mai mari, cum ar fi moartea prea timpurie a unor mari scriitori cu care am fost contemporan. De aceea primesc vestea că publicul românesc mă consideră cel mai bun scriitor al ultimilor 20 de ani cu satisfacţie. Vorba unui prieten: când voiau să vă îngroape, vă recunoşteau valoarea de până în 1990, acum ei trebuie să muşte din piatră. Sunteţi cel mai bun şi în ultimii 20 de ani. A treia parte din cititorii români vă crede cel mai bun scriitor român de după 1989. Îmi închipui câtă supărare trebuie să fi produs vestea în centrele infectate de minciuni cu privire la mine, dacă o doamnă cu care nu am avut nici un fel de dezacord şi care ar putea fi mai senină pentru că a primit Premiul Nobel, doamna Herta Müller, a găsit cu cale să se mire că mai exist, că n-am murit şi că mai scriu. Scriu, doamnă Herta, scriu şi aş constata, din lipsa de lumină a privirii dumneavoastră asupra literaturii române, că nu mă citiţi. Dar asta nu înseamnă nimic, eu vă felicit pentru premiul pe care l-aţi primit!


Cum priviţi rezultatele acestui sondaj: ca o răsplată a ceea ce aţi făcut până acum sau ca o obligaţie de a face şi mai mult?
Sigur că premiul este şi o răsplată pentru ceea ce am făcut şi până acum, cum este şi asumarea unei obligaţii de a face mai mult şi mai bine. Numai că, în orizontul vârstelor, ceea ce am făcut e mai sigur, ceea ce voi face este incert. Nu neg însă că aceşti incredibili lauri mă iluminează şi mă remontează pentru bătăliile viitoare.


Este ceva ce vă surprinde în ierarhia stabilită de acest sondaj?
Există, desigur, şi prezenţe surprinzătoare şi absenţe surprinzătoare în acest top. În ceea ce mă priveşte, nu aş fi putut stabili o ierarhie atât de importantă fără a mă gândi la fruntaşii literaturii noastre, Fănuş Neagu, Eugen Barbu, Ioan Alexandru, Nicolae Breban, Nichita Stănescu, Constanţa Buzea, Nicolae Dabija, Gheorghe Pituţ, Marin Sorescu, Lucian Raicu, Nicolae Velea, Ion Druţă, D.R. Popescu, Vasile Băran, Ion Gheorghe, Petre Stoica, Ion Horea, Romulus Vulpescu, Petru Popescu, Mihai Cimpoi.

Ce le pregăţiţi cititorilor dumneavoastră? Lucraţi la vreo carte?
De lucrat lucrez la mai multe cărţi. Sunt cărţile curente de poezie şi câteva romane cărora încă nu le găsesc calea de ieşire la lumină. De asemenea am gata pentru tipar un volum de aforisme. Nu insist asupra amănuntelor, pentru că nu ştiu când voi avea bani să le pot tipări. Oricum, ar mai fi la rând şapte volume de discursuri parlamentare şi şapte volume de publicistică, dar şi trei volume de ­interviuri făcute în aceşti ani. E o problemă complicată acest Adrian Păunescu. Pentru că el oricum mai are de scos la lumină o carte de versuri îndelung nedreptăţită: Ultima noapte pe Atlantida. Şi mai sunt de terminat casete, CD-uri, traduceri. Numai viaţă să fie.


Ce mesaj aveţi pentru cei care v-au votat şi prin votul lor v-au plasat în fruntea celor mai apreciaţi ­scriitori români din ultimii douăzeci de ani?
Pentru cei care m-au votat şi, prin votul lor, m-au plasat în fruntea celor mai apreciaţi scriitori din ultimii 20 de ani: o plecăciune, un semn de recunoştinţă şi garanţia că nu am altă cale. Doamne, ocroteşte-i pe români! După atâta noroi care s-a aruncat în mine, după atâtea nedreptăţi câte mi s-au făcut, după atâtea morţi şi atâtea învieri, definitiv: în serviciul dumneavoastră, asta mi-i filosofia.


Cel mai apreciat scriitor român
Românii l-au plasat pe marele poet Adrian Păunescu pe un binemeritat loc întâi pentru ceea ce a făcut în domeniul său de activitate în ultimii 20 de ani. Potrivit unui sondaj CURS realizat în exclusivitate pentru Jurnalul Naţional, în septembrie-octombrie 2009, scriitorul pe care românii îl apreciază cel mai mult este Adrian Păunescu. Astfel, aprecierile de specialitate la adresa marelui poet şi a operei sale sunt susţi­nu­te şi sociologic, publicul larg situându-l pe Adrian Păunescu pe cea mai înaltă treaptă a propriei ierarhii valorice. Marele poet conduce detaşat în sondajul CURS cu 30,7%, urmat de Mircea Cărtărescu – 10,5%, Mircea Dinescu – 5,7%, Corneliu Vadim Tudor – 4% Ana Blandiana – 3,8%, Ion Cristoiu – 3,2%, Octavian Paler – 2,3%, Dan Puric – 2,1%, Pavel Coruţ – 1,9%, Andrei Pleşu – 1,9%, Stelian Tănase – 1,7%, Grigore Vieru – 1,5%, Fănuş Neagu – 1,5% Marin Sorescu – 1,3%, Gabriel Liiceanu – 1,1%, Domokos Geza – 1,1%, Alexandru Paleologu – 1,1% şi un altul (sub 1%) – 24,6%. Sondajul CURS a fost realizat pe un eşantion de 1.602 subiecţi. Din totalul eşantionului, 32% de respondenţi au indicat un nume, iar 68% nu au indicat nici unul.

×
Subiecte în articol: editie de colectie adrian păunescu