Presa străină şi Radio Europa Liberă, despre România anului 1989

Munca la Scînteia a reprezentat pentru toţi cei implicaţi un demers absolut inedit. Scrisul la zi dublat, fundamentat pe munca de recompunere a trecutului, specifică istoricului.

Pentru noi, "cei de la Scînteia", anul acesta a reprezentat un an la puterea a doua: o zi din 1989 şi o zi din 2009 trăite simultan. A fost nu doar trăire dublă, ci şi contribuţia la un proiect unic în presa din ţară şi de oriunde, un proiect care a creat nişte tendinţe repede urmate şi de alte publicaţii. Realizând pagina de externe, am constatat cât de atentă era presa internaţională la ceea ce se petrecea în România lui '89. În fiecare zi, undeva în lume cineva scria un articol despre ţara noastră. Iar ştirile despre ei înşişi, chiar românii le căutau mai ales "afară", unde se presupunea că presa liberă putea spune adevărul.

Dar, de multe ori, realitatea românească se arăta pentru jurnaliştii străini ca un hăţiş bine îngrădit încât erau determinaţi să dea frâu liber speculaţiilor. Informaţiile care ajungeau la ei rareori puteau fi temeinic verificate.

ARHIVA REL
În acei ani, cea mai importantă sursă de informaţii a fost pentru români postul Radio Europa Liberă (REL). Am consultat şi noi arhivele REL, surse de nepreţuit fiind rapoartele lui Michael Shafir, şeful secţiei cercetare, şi pentru care îi mulţumim. Pentru analiza crizei create încă de la începutul anilor '80 de Ceauşescu pentru plata datoriei externe am recurs la excelentele rapoarte întocmite la REL de politologul Anneli Ute Gabanyi. Informaţia perisabilă, specifică presei audio, a fost fixată prin aceste cuprinzătoare şi documentate analize destinate conducerii postului şi departamentelor guvernamentale şi diplomatice americane.

Cum gazetarii de la Radio Europa Liberă nu aveau acces curent la surse primare, mult din materialul transmis pe post avea la bază zvonuri sau relatări extrem de personale. După 20 de ani intonaţia fără egal a ziaristului N.C. Munteanu ori vocea inconfundabilă a Monicăi Lovinescu au rămas farmecul şi interesul acelor emisiuni. Dar asta nu poate fi redat de cuvântul tipărit! Faţă în faţă cu scripturile emisiunilor păstrate în arhivele Europei Libere de la Budapesta - cu gândul la aşteptările şi exigenţele cititorului de azi - după discuţii lungi în şedinţele de sumar ale Scînteii, am preferat reproducerii lor rapoartele secţiei de cercetare de la Radio Europa Liberă menţionate anterior.

Surse preţioase în redactarea Scînteii au fost comentariile lui Mircea Iorgulescu din exil despre cultura română şi materialele agenţiei Infomina, selectate din presa occidentală şi americană despre România anului 1989. Presa internaţională critica tendinţa manifestă a ţării de a se izola prin atitudinea faţă de politicile drepturilor omului, tendinţă evidentă în ziarele din ianuarie şi februarie. În martie şi aprilie capul de afiş l-au constituit ştirile despre disidenţa unor scriitori români şi "scrisoarea celor 6".

Numele Doinei Cornea, al lui Mircea Dinescu, Dumitru Mazilu sau Silviu Brucan ar fi rămas necunoscute românilor fără Radio Europa Liberă şi presa străină. Lupta pentru românitate a moldovenilor a făcut şi ea obiectul multor emisiuni ale REL. Relaţiile tot mai tensionate cu Ungaria, achitarea datoriei externe, planul de sistematizare rurală, condiţiile de viaţă ale românilor, situaţia economiei, a armatei române, scrisori deschise, adresate de disidenţi şi de simpli cetăţeni lui Ceauşescu, strecurate prin gardul ghimpat al frontierelor româneşti, toate au făcut obiectul a numeroase articole din presa internaţională şi a exilului românesc.

Amintim aici paginile dedicate României în publicaţii din diaspora precum Adeverul sau Viaţa noastră. După perioada de acalmie aparentă din vara lui '89, şi în ciuda transformărilor din celelalte ţări est-europene, soarta României părea pecetluită. Presa internaţională făcea speculaţii. Prea puţin optimiste însă că s-ar putea schimba ceva şi în ţara  "geniului din Carpaţi"!




ZVONURI ŞI VICTIME
A doua jumătate a lui decembrie 1989 a fost pentru toţi marca incontestabilă a schimbării. Presa internaţională, sensibilizată de situaţia românilor şi masiv dezinformată, vorbea despre mii de morţi şi răniţi la Timişoara, Cluj, Arad şi Bucureşti, despre lupte de stradă sângeroase, aproape de dimensiunile unui război civil. Lucrurile au început să se limpezească după fuga lui Ceauşescu. Prin vocea jurnaliştilor străini lumea saluta noul drum al poporului român şi deplângea sacrificarea atâtor destine omeneşti.

Nu putem uita aici dispariţia lui Jean-Louis Calderon, jurnalistul francez venit să spună lumii povestea Revoluţiei române şi căzut la datorie, sub gloanţele care nu s-au interesat de ţara din paşaport. Fără atenţia, interesul şi simpatia jurnaliştilor străini este cert că povestea anului 1989 ar fi fost cu mult mai săracă. Iar singurătatea românilor mai mare.

 

Proiectul "Scînteia" - proces de recuperare a memoriei
Din anul 1989, două evenimente mi-au rămas întipărite adânc în memorie. Vizita soţilor Ceauşescu la Brăila şi "revoluţia" le-am trăit cu intensitatea cu care percepe totul în jurul său un copil de nouă ani. În rest, va fi fost pentru mine un an obişnuit, ca pentru orice micuţ din "Epoca de Aur", cu "ştafete" la cozile de carne şi lapte, cu banane verzi descoperite în dulap (la copt!), cu emoţiile "ridicării" la "rangul" de pionier şi câte şi mai câte. Dar despre toate acestea îmi amintesc ca prin vis. Mai ţin minte ceva.

Crăciunul din 1989 a fost singurul în care nu am colindat prin sat, aşa cum obişnuiam an de an. Împreună cu bunicii, într-un sat din Bărăgan, m-am zgâit zile întregi la televizor. Nu cred că am pierdut atunci vreo oră de transmisie a Televiziunii libere. La două decenii după, am descoperit anul 1989 dintr-o altă perspectivă, de istoric şi gazetar deopotrivă. Şi, cu ajutorul cărţilor, documentelor, articolelor de presă, a martorilor am retrăit emoţii din trecut. O lume dispărută mi s-a dezvăluit din nou, cu bune şi cu rele.

Ca într-un proces de recuperare a memoriei, am scris despre filme celebre, şlagăre de mahala, petreceri, amoruri, emisiuni tv, "branduri" economice, securişti şi Securitate, reviste de umor şi ziare de "investigaţie", accidente ascunse opiniei publice, disidenţi şi eroi (autentici), zvonuri, date oficiale din calendarul regimului, lucrări de sistematizare, ferme şi fabrici. Dar mai ales am scris despre Ceauşeşti. Am aflat amănunte din viaţa privată (ce filme le plăceau, ce cântece ascultau, ce boli aveau, de ce se certau cu copiii).

Ce credeau cei din fruntea Cabinetelor 1 şi 2 despre transformările politice din a doua jumătate a lui '89, a fost o altă direcţie de cercetare. M-am întrebat şi eu, alături de interlocutorii mei, dacă nu cumva Nicu Ceauşescu a complotat împotriva tatălui său. Câteva rubrici ale noii Scîntei le-am "alimentat" periodic: zilnic (Din arhivele securităţii), săptămânal (Distincţii acordate familiei Ceauşescu), lunar (Jurnalul zilei, Ultimul CPEx).

Şi pentru că evenimente importante s-au petrecut şi peste Prut, am relatat convorbirile avute cu câţiva dintre patrioţii moldoveni, luptători pentru dreptul la limbă şi alfabet. Despre toţi şi toate am scris când emoţionat, când detaşat. Aşa cum obişnuim fiecare dintre noi, când ne scrutăm trecutul. Iar la sfârşit nu pot decât să mă întreb cum mi se va părea oare anul 1989 peste alţi... 20 de ani?! (F.M.)