Intr-un fel sau altul, omul care isi proptea capul in zabrelele care desparteau cele doua lumi, incerca, desigur, o mare durere, dar si o mare mangaiere. Bisericuta cu geamurile luminate, zvonul de clopot, credinciosii care se indreptau spre sfantul lacas de sarbatoare ridicau pana la zid balsamul mangaierii crestinesti...

Pastile raman in sufletul romanilor amintirea supremului sacrificiu pe care Hristos l-a facut pentru mantuirea pacatelor noastre. Presa vremii culegea nenumarate informatii cu privire la veridicitatea "legendei biblice", construia articole cu iz pascal si manifesta interes deosebit pentru traditiile romanesti.
Redactorii Realitatii Ilustrate, la 13 aprilie 1933, deschid editia speciala de Pasti a revistei cu o poveste despre sacrificarea mielului...

PROFETII DE VEACURI. In paginile imediat urmatoare, ei se intrebau "Care e adevarul asupra patimilor lui Iisus Hristos? Care dintre multele legende in circulatie se apropie de veridicitate? Nenumarate au fost marturisirile asupra prinderii, judecarii si rastignirii lui Iisus. De la om la om si aproape de la evanghelist la evanghelist, aceste povestiri au diferit. Cativa cercetatori de carti vechi au iscodit odata si presupunerea de necrezut ca Iisus a existat numai cu duhul, iar povestea vietii lui e numai o potrivire din profetiile de veacuri despre asteptatul Mesia - si ca toate au fost dinainte oranduite: intrarea in Ierusalim pe un magarus calcand pe flori si mladite de salcie, fuga lui Iisus pe Muntele Maslinului, sarutarea lui Iuda, care l-a vandut dusmanilor, tradarea lui Petre de trei ori, judecata si rastignirea, toate acestea bine chibzuite si intocmite ca Iisus sa sufere si cu sangele lui sa cumpere mantuirea oamenilor".

CURATENIA GENERALA. Pregatirile pentru Sarbatorile Pascale erau in toi. "Asa-i omul nostru! Simte o placere nemarginita sa-si strice stomacul cel putin de doua ori pe an: de Craciun si de Pasti. De-aceea e bine sa dam o raita prin piata, in preajma sarbatorilor ce vin. Maturile sunt in garda, in coasta halei de peste. Se spune ca de Pasti gospodinele fac curatenie generala... Negustorul de fructe are toate calitatile de marfa si toate preturile. Mai ales preturi. Sunt si miei cari nu gasesc cumparatori!"

LACRIMILE UNUI OM. Si in 1939 Ilustratiunea Romana isi continua povestile de Pasti. "Am vazut… sunt ani de atunci... in Saptamana Luminata lacrimile unui om... «M’au judecat oamenii si m’au condamnat pe sfanta dreptate. Dar judecata lui Dumnezeu este si mai grea, si de aceia imi petrec ceasurile de odihna privind bisericuta copilariei mele... Ma rog Celui de sus si-i cer, cu lacrami amare, indurare... In fiecare an, in Saptamana Luminata, privesc dela aceasta fereastra, deniile... Le traesc si eu in pustietatea sufletului meu sbuciumat, din departare, asa cum ma vedeti... Si sunt singurele raze de lumina»... Si omul se ineca intr-un plans prelungit. Invierea Domnului va invia desigur multe simtaminte si multe percepte uitate. Cu aceste ganduri si cu aceste nadejdi ne inveselim cu totii astazi spunand stravechiul: Cristos a inviat!"

POVESTILE. Nici datinile si nici traditiile de Pasti de pe meleagurile Romaniei nu au fost uitate. Astfel, in cadrul aceluiasi numar, echipa prezenta "Datini de Pasti in satul Sant" dupa cum urmeaza: "In frumoasele tinuturi ale judetului Nasaud, unde mijloacele de transport sunt inca din cele mai reduse, s’au pastrat in anumite locuri cele mai vechi si mai pitoresti obiceiuri si datini pentru sarbatorile crestinesti. Satul Sant a pastrat toate vechile datini si obiceiuri ale Pastilor. Astfel este mare pacat daca-l prinde pe cineva Sfintele Pasti nespovedit si nepristuit. Deaceea toti, dela mic la mare, se duc din vreme la preot sa se spovedeasca si sa se grijeasca, pastrand cu adanca sfintenie toate regulile postului mare. Daca cineva moare in noaptea Invierii, se zice ca este iertat de pacate si se duce de-a-dreptul in rai, deoarece legenda spune ca atunci Sfantul Petru pleaca dela poarta raiului si o lasa deschisa chiar si celor mai pacatosi. Atunci cand mortul se afla in «cofarseu» (sicriu), satenii se aduna la casa mortului si fac un priveghiu. Ca sa potoleasca durerea familiei, acest priveghiu se transforma intr’o petrecere vesela. Se fac tot soiul de jocuri vesele, se spun cimilituri si glume pana-n zori. Dupa cate spun batranii, obiceiul acesta de a-i face pe cei ce sufera sa uite de durerea lor ar veni dela urmatoarea legenda...

COFITA SFANTA. Cica dupa moartea lui Iisus pe cruce, intre cei doi talhari, Maica Domnului plangea atat de tare, uitata de toti, la picioarele crucii, incat era gata sa se prapadeasca. Numai un broscoi s’a milostivit de ea si a inceput sa joace atat de caraghios in jurul ei, incat Maica Domnului s’a oprit din plans, si-a sters ochii si zambind a binecuvantat-o pe broasca sa nu putrezeasca dupa moarte, ci numai sa se usuce pana ce se va face ca pulberea, fiindca i-a fost mila de ea si i-a mai inveselit inima.

In prima zi de Pasti, in zori de zi, din fiecare casa pleaca tatal sau fiul cel mare cu o cofita sub brat in care poarta oua rosii, pasca, colacei, slanina si se duce cu ea la biserica. Aici preotul sfinteste «cofita» - care e un cosulet cu fund lat - si numai atunci seful familiei se intoarce acasa, unde toti ai lui il asteapta cu nerabdare, deoarece pana la inapoierea «cofitei» sfintite nimeni nu pune nimic in gura.

Cand ajunge acasa, intra cu «cofita» in mana si capul descoperit si zice «Hristos a inviat!». Toti cei din casa ii raspund: «Adevarat a inviat!».

Vestea aceasta mare o repeta cu totii de trei ori, apoi se aseaza la masa, isi fac cruce, gusta din pasca sfintita si fiecare zice cu glas tare: «Multumescu-ti tie Doamne ca am ajuns Sfintele Pasti». Masa in zilele Pastilor se termina foarte devreme, pe la orele 11. Batranii se mai intind oleaca sau mai stau la sfat, pe cand flacaii si fetele alearga la hora. De obiceiu e si cate un scranciob, care se invarteste scartaind. Flacaii, cu pene mari de pupaza la palarie, invartesc o hora sau isi salta fetele in joc indracit, care ridica colbul cat turla bisericii. Copiii bat toaca si ciocnesc ouale rosii. Petrecerea continua pana seara. Atunci se pune din nou masa, la asfintit, se mai gusta din mielul rece, din oua si cei mai cuprinsi fac repede niste «blini» (un soi de placinta cu branza de oaie si coca framantata din faina si malai).

Seara se aduna cu toti in sezatori, fac dialoguri improvizate, uneori chiar si un soi de mici reprezentatii.

SUFLUL DULCE. A doua zi dimineata, gospodinele aseaza pe farfurii oua si pasca, le acopera cu un stergar curat si le trimit vecinilor, cari la randul lor trimit alte farfurii cu oua, cu pasca si alte bunatati. Farfuriile si stergarele tesute cat mai frumos raman la vecini, cari an de an ajung sa-si schimbe vesela. Adesea, batranele dau «naframe de moarte», adica o naframa frumos tesuta, ce se da deobiceiu dupa moarte, ca pomana. Ca nu cumva mostenitorii sa neglijeze acest amanunt si pe lumea cealalta sa nu gaseasca stergar de sters ochii, batranele dau inca din viata aceasta «naframa de moarte».

De Pasti, satenii au grija sa cumpere bilduri si oale noui, pe cari le aleg la targ, sa fie cat mai inflorite. Bildarul satului are mult de lucru in ajunul Pastilor, deoarece pana si cel mai sarac om trebuie sa aibe in casa un blid nou.

Astfel cele trei zile trec in molcoma petrecere, in suflul dulce al primaverii. Apoi, de a patra zi, toata lumea iese la camp, fiindca primavara este inceputul vietii noui, inceputul unei munci noui, dupa amorteala iernii".

ARTA ROMANEASCA. Pastile erau descrise cu minutiozitate de presa vremii. Redactorii alcatuiau articole intregi despre traditiile si obiceiurile noastre de Pasti. In articolul "Oua incondeiate si tesaturi romanesti" (1939), ei redau: "In clipele Sfintelor sarbatori ale Pastilor, cand dupa datina veche romaneasca se ciocnesc ouale rosii, nu se poate sa nu ne gandim cu deosebita mandrie la maiestrele incondeiuri pe cari gospodinele stiu sa le astearna pe ouale pascale. Tot asa farfuriile in care se rasfata cozonacii dolofani, precum si tesaturile albe, spumoase, cu sabace multicolore, ne arata desavarsita arta, pe care o pun femeile noastre in lucrul lor de mana.

Fiecare tinut, dupa pozitia sa geografica, dupa temperamentul locuitorilor sai, are o arta specifica, ce formeaza, impreuna cu celelalte, marea familie a artei tasaturilor romanesti. Exista tot soiul de legende religioase pentru a explica acest obiceiu de a boi ouale in culori cat mai vii. In realitate, la inceput nu au fost decat oua rosii, vopsite cu mijloace primitive - cu ocru, care e un pamantel colorant ce se gaseste in tinuturile noastre - de acum cateva sute de ani. Ouale se vopsesc in rosu pentru a simboliza, ca si Pastile, inceputul vietii noi, inceputul primaverii. Mai tarziu, simbolul acesta s-a pierdut si ouale pascale au inceput sa fie vopsite in toate culorile. Cu vremea insa, rafinandu-se mijloacele, s’a perfectionat si s’a ajuns la incondeierea oualor cu ceara coloranta si cu cele mai variate culori. Ouale incondeiate spun mai mult despre sufletul taranilor nostri decat sute de volume de literatura. De aceea, numai cei cari vor sa cunoasca acest suflet pot aprecia la justa ei valoare arta populara".

CALEIDOSCOP. In celebrele sale scrisori care constituie un adevarat caleidoscop al vremii sale, Ioan Ghica povesteste intamplari de demult din targurile si targusoarele moldovenesti... Acum aproape 100 de ani, tot pe vremea unor Pasti timpurii ca si astazi, Ioan Ghica povestea prietenului sau, Vasile Alecsandri, frumoasele Pasti de pe meleagurile moldovenesti. Ilustratiunea Romana reda in editia speciala de Pasti din 1939 scrisoarea marelui Ghica. "Inca din copilaria lui, el isi aminteste de un minunat Pasti petrecut la Dorohoi. Pe atunci, orasul din nordul Moldovei semana cu un sat mare, cu uliti largi in care colbul, vara, si noroiul, iarna, faceau circulatia imposibila. Dar ce minune cand in piata mare a targului de vite a inceput intr’o frumoasa dimineata de April sa se aseze cu sgomot traditionalul targ de Pasti. Veneau iarmarocarii din toate colturile Tarii Moldovei, cari cu carul cu boi, cari cu telegutele trase de magari, pe cari isi duceau toata marfa.

Spre uimirea tuturor copiilor din targ, a inceput a se ridica un minunat scranciob, care isi inalta bretele inalte, de lemn, spre cer. Apoi au rasarit ca din pamant nenumaratele tarabe ale negustorilor de turta dulce, de oale smaltuite, de piele si de opinci si de haine nemtesti.

Muzici barbare cantau toata ziua in iarmaroc, acoperind cu sgomotul alamurilor si trompetelor pana si clopotele bisericii.

Indata dupa masa, toti dorohoienii au fost in iarmaroc. Si tin-te veselie! Puntile dela baraca de dare din lemn pocneau asurzitor, scranciobul se invartea scartaind din incheeturile din lemn, fanfarele cantau pe toate tonurile.

Si aceast timp de trei zile cat tinea marele iarmaroc de la Dorohoi, care aduna acolo in zilele Pastilor toata Moldova de Nord.

VREMURI APUSE. Si isi mai amintea Ioan Ghica de un alt Pasti petrecut in linistitul Husi. Era acolo o asezare omeneasca mai laturalnica, unde nu se adunau decat drumuri de tara, fara insemnatate. Targusorul abia daca se deosebea de satele din jur, prin aceea ca avea cateva case intr’un cat, trei biserici si mai multe dughene, cari tineau fitiluri, sticle colorate, covrigi uscati si pastrama, sarata, de oaie! Din multimea de feluri servite la o masa de pomina, Ioan Ghica isi amintea cu mirare ca toate erau reci, afara de borsul de miel, care cuprindea toate mirodeniile posibile. Timp de trei ore, cat a tinut masa din prima zi de Pasti, s’au succedat pe putin 25 de feluri.

Dar Pastile in Iasii de altadata!

Ce neasemuita poezie, cand clopotele dela Trei Ierarhi chemau pe credinciosi la slujba Invierii si de sus dela Copou se vedea toata valea cu pomi infloriti!

Pe sub boltile vechi, pe strazile cu case mici si patriarhale, se traia Pastile pravoslavnic si tihnit al unor vremuri fericite.

Pana si in Tatarasi, casele mici capatau un aer festiv, vopsite fiind cu braie in toate culorile, de gospodinele harnice. Pe seara, calestile trase cu cai nervosi, cu arnauti pe capra, scoteau la plimbare, sus spre vii, jupanitele si duduicile, investmantate in rochii albe de sarbatoare, cu dantele multe si chiar cu corteluri de matase cu aparatori de ploaie, adus cu moda dela Paris. Da, acestea erau Pastile in Targusoarele linistite de altadata. Vremurile acelea fericite au apus. Le gasim numai admirabil redate in voioasele scrisori ale «Beyului de Hios» catre prietenul sau, poetul pamantului romanesc, Vasile Alecsandri."

Vremuri minunate, marcate de o anumita delicatete. Din pacate nu se vor mai intoarce niciodata si farmecul lor isi lasa parfumul doar in pagini ingalbenite.

Atractiile vremii

In Ilustratiunea Romana din 1939, redactorii creau concursuri: "De ziua oualor. Minunata sarbatoare a Pastilor cu decorativele sale livezi in care verdeata prematura si-a intins covorul brazdat de galbenele flori ale papadiilor, sarbatoare in care sufletul nostru primeste o racoritoare atmosfera de pioasa si calda credinta, sarbatoarea in care batem cele mai mari recorduri gastronomice a venit iarasi printre noi, adusa de razele unui soare vesel si o natura primenita.
Sosirea lui o salutam si o serbam copios.
Si ceeace afirmam este purul adevar, dovada ca bunatatile ce s’au insirat pe oul ce-l strajuieste urecheatul de ciocolata le sacrificam in intregime lui.
Ceeace va cerem este sa faceti o ordine in aceste bunatati, adica, daca le veti citi intr-o anumita ordine in stadiul in care se afla ele acum, sa obtineti patru versuri ce caracterizeaza plastic tentativa noastra de petrecere".
Un alt concurs propus de editorii Ilustratiunii Romane din 1938 atragea cititorii sub titlul "Pascala"... "Pare-se ca poetul cand a comandat in versurile sale ca Pastile sa fie neaparat cu soare a luat cunostiinta cred si Natura, caci serviciul este ireprosabil. Un lucru insa a uitat el: Instituirea unui punct terminus necesar recordurilor gastronomice ce constitue o performanta netagaduita si caracteristica acestor sarbatori. Azi este sarbatoarea oului!... Sa-l serbam deci, sa-i dam cinstea cuvenita...
Noi il utilizam azi pana si in criptograma. Va puteti convinge examinand o figura; ouale sunt chiar incondeiate spre a se deghiza in multiple interpretari literale... Rezultatul? O urare pascala pe care revista o face cetitorilor sai cu ocazia sarbatorilor."

Reclamele

Tot in editia din 1938, alaturi de o poza denumita "Vitrina de Pasti", farmaciile si drogheriile dadeau sfaturi… de frumusete. "Pastile bat la usa. Apare pericolul ingrasarii… Luati masuri din timp si incepeti imediat o cura de slabire rationala cu renumitele tablete de slabire Kissingen, un produs natural. Pentru a-si vinde mai bine produsele, apreciaza Realitatea Ilustrata in 1933, magazinele de parfumuri si cosmetice elaborau reclame cu specific.... Pascal. "De Pasti... cand natura in jurul vostru reinvie - cand campiile inverzesc - cand florile infloresc, ganditi-va la propria voastra tinerete, la farmecul vostru... apa de colonie Jockey Club e intrebuintata mai mult in primavara decat in orice alt anotimp - pentru simplul motiv ca imprumuta acelor femei cari il intrebuinteaza mireasma florilor, cari acum infloresc in campii si gradini."