Preşedinţii-jucători

FRANŢA-ROMANIA: DOUA SECOLE DE PRIETENIE
La o primă apreciere, preşedintele Băsescu şi preşedintele Sarkozy par a fi foarte asemănători, amândoi declarându-se preşedinţi-jucători. Sigur, Sarkozy având alte prerogative constituţionale. Amândoi au în acest moment o problemă. De scădere a popularităţii, la Sarkozy poate uşor mai serioasă, dat fiind faptul că "vechimea în post” nu este prea mare.

Sarko, aşa cum este el poreclit de presă, înregistrează, pentru prima dată de la alegerea sa în mai 2007, mai multe opinii nefavorabile (48 la sută) decât favorabile (45 la sută) în rândul electoratului, potrivit unui sondaj BVA, dat publicităţii marţea trecută. Sondajul indică o scădere de 6 procente într-o lună şi 10 procente în două luni. Culmea este că presa franceză a remarcat că Sarko înregistrează o scădere constantă în toate sondajele realizate în ultimele săptămâni. Coincidenţă sau nu, acestea sunt cele în care relaţia sa cu Carla Bruni a ocupat mult spaţiu în presă şi nu s-a bucurat de laude. Ce anume stă la baza antipatiei pe care reuşeşte s-o stârnească Sarkozy la adresa sa este o chestiune pe care psihologii o pot explica cu siguranţă.

CRITICI ÎN VALURI. Presa franceză consideră că scăderea cotei de popularitate a preşedintelui este cauzată de mediatizarea voit excesivă a vieţii sale private, într-o perioadă în care puterea de cumpărare a francezilor a scăzut. "Pasă proastă sau popularitate degradată pe termen lung a şefului de stat? Un lucru este sigur: o dată cu creşterea inflaţiei, şi preşedintele şi-a mănâncat pâinea. Cu atât mai mult cu cât expunerea vieţii sale private, care a fost mult timp un atu, nu pare în acest moment să-i amelioreze imaginea", scrie cotidianul de informaţii generale France Soir. Liberation (de stânga) vede în Sarkozy, care a declarat înainte de alegerea sa că este "preşedintele puterii de cumpărare", un "Putin soft". "În viaţa publică, ca şi în cea privată, totul pleacă de la un om şi asupra lui se resfrâng toate", afirmă cotidianul. Vorbind despre "încheierea lunii de miere în sondaje", ziarul adaugă: "Suntem într-un regat al televizorului".

Le Figaro (de dreapta) consideră că "la acest început de an, PS (Partidul Socialist, în opoziţie) mizează pe ceea ce el crede că este punctul slab al preşedintelui: forma, modul şi maniera de a fi. Barilul de petrol flirtează cu suta de dolari şi Nicolas Sarkozy cu Carla Bruni". "Totul s-a spus", scrie Le Figaro, afirmând că "este puţin prea repede". Marea miză a anului 2008" nu este de a şti pe cine va duce preşedintele în vacanţa de Paşti, ci spre ce îndreaptă ţara", potrivit cotidianului.

Pentru Nice-Matin "sarkozyismul este un <> care s-ar putea degrada în starkozyism". "Francezii nu l-au ales ca să fie o vedetă rock", scrie şi L'Est Républicain.

L'Alsace consideră că acest comportament are "limitele sale" şi că "expunerea vieţii private a preşedintelui este fără îndoială legată de scăderea cotei sale de popularitate". Sarkozy, consideră cotidianul, are o soluţie pentru a urca în sondaje: "nu fotografiile, ci rezultate economice pe care ar trebui să le ofere".

La République du Centre consideră că "dacă puterea de cumpărare nu ar fi fost la pământ, pe francezi i-ar fi amuzat Sarkozy şi data eventualei sale căsătorii".

Le Telegramme se întreabă cum ar putea Sarkozy "să renunţe la mişcarea continuă şi la o regizare hollywoodiană a vieţii sale publice şi private?". Cotidianul îşi exprimă temerea că "noua căsătorie cu Carla Bruni" pune "pe un plan secund, încă o dată, chestiuni atât de serioase precum puterea de cumpărare şi locul Franţei în lume".

IRONIZAT DE UN LAUREAT GONCOURT. Scriitorul francez Patrick Rambaud, care a obţinut prestigiosul premiu Goncourt în 1997, îl ironizează pe preşedintele Nicolas Sarkozy şi pe "curtezanii" săi în cea mai recentă carte a sa, "Chronique du règne de Nicolas Ier", o parodie istorică a primelor luni de mandat. Rambaud povesteşte sosirea noului "monarh" la palatul Elysee şi micile secrete ale curţii în stilul cronicarilor epopeei napoleoniene. Portretul pe care autorul îl face "Iubitului Nostru Monarh" şi "Splendidului Nostru Suveran" pendulează între impertinenţa erudită şi ironia cinstită, comentează France Presse, preluată de Newsin.

UN "MONARH” MACHO. "Înălţimea sa era atât de mediocră că trebuia să se înalţe prin toate mijloacele", scrie el, înainte de a se amuza de "maiestatea sa" care face jogging în şort şi-şi scoate la vedere "muşchii ca şi cum s-ar întorce din camping". Autorul face referire şi la politica "Proaspătului Suveran" şi stilul său de a comunica: "Când vorbea publicului, de mai multe ori în aceeaşi zi, se umfla în pene ca un porumbel şi se contorsiona ciudat pentru a-şi anima vorbele, al căror sens nu conta prea mult, deoarece discursurile aveau valoare mai mult prin forma lor decât printr-un fond foarte schimbător, în funcţie de auditoriu." Patrick Rambaud îi observă şi pe miniştrii şi consilierii preşedintelui, prezentaţi drept nişte "curtezani": de la ministrul Justiţiei, Rachida Dati, de origine magrebină, prezentată ca "baroana de Ati”, la primul-ministru Francois Fillon, "ducele de Sablé”, care avea, scrie el, "umilinţa credincioşilor şi portul unui şef de raion".