Corespondenţă din Washington
Alegerile prezidenţiale au loc marţi. Şi în 2004 au fost tot în zi de
marţi. În 2000, ziua de marţi i-a aşteptat pe americani la vot. Prin
lege, prezidenţialele sunt stabilite să aibă loc în marţea de după
prima zi de luni din luna noiembrie.
CU MILIOANELE
Mai bine de 23 milioane de americani şi-au exprimat deja opţiunea până în prezent, adică peste 20% din totalul populaţiei care a votat la alegerile prezidenţiale din 2004. Experţii se aşteaptă ca lumea să iasă la vot în număr extrem de mare. În 2004 a fost unul dintre cele mai mari procente de prezenţă, au votat 64% dintre alegători.
În nordul Virginiei, oamenii au luat cu asalt secţiile de votare. Unii au sperat că vor avea de aşteptat cel mult o oră la rând. Dar s-a ajuns la trei ore de aşteptare şi nu toţi au avut răbdare. O femeie declară unui reporter că plănuieşte să revină marţi dimineaţă, 4 noiembrie, la ora 5 jumătate. "Sper ca până la ora 8:00 să reuşesc să votez ca să pot pleca la serviciu."
THE "GUVERNATOR"
Vineri seară, John McCain şi-a adus "muşchii în partid". Pentru prima dată în campania electorală, guvernatorul Californiei, Arnold Schwarzenegger, a ţinut un discurs în faţa unui număr imens de americani. "Trebuie să facem ceva cu picioruşele alea slabe şi mânuţele alea slabe, să punem ceva muşchi pe ele şi să punem ceva carne pe ideile lui", a spus Arnie în faţa mulţimii în flăcări. Speculatorii spun că omul "cu muşchi" nu şi-a făcut prezenţa alături de John McCain din cauze "familiale". Soţia acestuia, Maria Shriver, este înrudită cu familia prezidenţială şi democrată Kennedy. O altă speculaţie ar fi că "The Guvernator" este unul dintre puţinii "independenţi" din partidul republican. "Am jucat în filme de acţiune în Hollywood, dar John McCain este un erou de acţiune real", a mai spus Arnold.
CONCERT ROCK
În Florida, oamenii au stat la rând chiar şi câte patru ore ca să poată vota. Cheri locuieşte în Plant City, o localitate "foarte" republicană, şi nu a ratat nici o ocazie de a vota. "În nici un an nu a fost ca acum. Arată de parcă eşti la un concert rock, atât de multă lume şi entuziasm, nu-mi vine să cred." Cheri este vicepreşedinte al unei companii financiare internaţionale din Tampa cu filiale în toată Europa. "Sunt republicană de când mă ştiu, numai că de data aceasta mă sperie ideea că Barack Obama are şanse atât de mari să câştige.
PLAN ÎNSPĂIMÂNTĂTOR
Mă sperie şi mai mult agenda lui financiară. Democraţii au, în general, idei proaste cu privire la economie, însă planul lui Barack Obama chiar mă sperie." Soţul lui Cheri, Tom, tocmai s-a întors din Irak. Şi el este republican şi vede lumea dintr-o altă perspectivă.
"Mă gândesc la o coliziune a civilizaţiilor, ce va avea loc în scurt timp. Va fi ciocnire puternică. Nu am încredere într-un om ca Barack Obama să apere ţara, e lipsit de experienţă. Am votat cu John McCain pentru că are experienţa şi inteligenţa necesare să conducă America", spune Tom, un tip care şi-a petrecut aproape toată viaţa pe
teatrul de luptă.
MARTORII NU VOTEAZĂ
Jose face parte din grupul religios Martorii lui Iehova. "Religia nu-mi dă voie să votez", spune Jose în timp ce serveşte martini la Clubul de presă. E salvadorian şi a venit în America în urmă cu zeci de ani. Lucrează ca barman la Club de 20 de ani, dar aşa alegeri n-a văzut vreodată. "Prefer să câştige Obama, pentru că el îmi inspiră pace. John McCain va continua ce a început Bush, nu sunt de acord cu războiul. Ce urmează după Irak? Iran? Siria? Arabia Saudită?", spune el râzând. Curăţă paharul şi mai apăsat cu prosopul imaculat şi continuă privind către tavan: "Totuşi, dacă e să am încredere într-unul din candidaţi, cred că McCain este mult mai credibil, mi se pare un om onest".
GAY WAY
Shannon Smith locuieşte în Colorado şi are 26 de ani. Nu s-a dus încă la vot, dar încearcă marţi. A obişnuit să voteze cu republicanii aproape de fiecare dată, însă influenţa "surorilor" îşi spune cuvântul. Shannon este lesbiană, iar surorile din comunitate sunt aproape sută la sută democrate. "Aproape am fost linşată când, la o petrecere, am spus că am votat pentru George W. Bush. Dar nu numai din acest motiv mă gândesc să votez cu Obama. Democraţii au fost mai receptivi cu privire la drepturile comunităţii gay, mai receptivi cu privire la drepturile femeii. Şi, mai mult decât atât, nu pot să înghit faptul că Sarah Palin vrea să anuleze legea prin care femeile au dreptul să aleagă cu privire la avort. Guvernul nu are ce căuta în pântecul femeii şi din acest motiv cred că voi vota Barack Obama de data aceasta."
Sora ei Micayla, abia a împlinit 18 ani. Şi ea merge la vot şi, conform tradiţiei familiei, tinde să-l prefere pe John McCain. În acelaşi timp, se confruntă cu o influenţă imensă venită din partea colegilor de facultate, pentru a-l vota pe Obama. "Eu sunt în stare să am propriile păreri şi o mulţime de informaţii pe care încearcă să mi le bage pe gât sunt false."
Allison, cea de-a treia dintre surorile Smith, are 24 de ani şi este managerul unui magazin Wallgreens. Are salariu frumuşel şi conduce o maşină scumpă. Îşi face griji legate de nivelul taxelor, de locurile de muncă şi o îngrijorează economia. Dar nu este decisă pe cine va vota. "Probabil va fi un moment de inspiraţie. Voi merge la vot, voi intra în cabina de votare, voi spune o rugăciune şi sper să iau decizia corectă", a spus Alli.
Blasfemie la adresa ţării
În drumul lor spre secţiile de votare, americanii au întâlnit şi surprize neplăcute. Semne cu inscripţia "God D**N America" (cea mai urâtă blasfemie la adresa Americii) au fost puse alături de semne electorale McCain/Palin şi Obama/Biden. Citatul "God D**N America" îi aparţine lui Jeremiah Wright, pastorul grupului religios "Trinity United Church of Christ", grup religios din care face parte democratul Barack Obama. Obama a avut o relaţie foarte apropiată cu Jeremiah o relaţie de 20 de ani, pe care a întrerupt-o brusc din pricina declaraţiilor acestuia, ofensatoare la adresa ţării şi la adresa candidatului democrat. Pe aceeaşi plăcuţă pe care se află blestemul pastorului se află şi o adresă de web site unde sunt oferite mai multe informaţii cu privire la relaţia infamă dintre pastor şi candidatul cu cea mai mare şansă de a deveni preşedintele Americii. Inscripţiile au fost făcute, cu siguranţă, de suporterii campaniei McCain.Citește pe Antena3.ro