Prezentul îşi mănâncă trecutul

A fost demolată casa lui Petru Culianu, veche de 200 de ani, monument istoric

Casa familiei Culianu, din Iaşi, a stat în picioare mai bine de 200 de ani. Mai precis, din 1801. A scăpat nea­tinsă de războaie, de incendii, de cu­tre­mure. Până mai ieri a fost mărturia unei familii glorioase, care a dat României personalităţi ilustre. Poate cel mai cunoscut descendent al acestei familii este Ioan Petru Culianu, marele istoric al religiilor, continuatorul operei lui Mircea Eliade.

Teribilă ironie a sorţii, chiar în ziua în care se împlineau 19 ani de la îm­puş­carea profesorului Culianu în împrejurări până astăzi neelucidate, casa în care s-a născut a fost demolată. Era monument de arhitectură, clasat cu codul IS-ll-m-B-04037. Cum a fost posibil acest "Păcat îm­potriva spiritului", faptă care poartă numele ro­manului autobiografic al savantului Culianu? Aşa cum au fost posibile toate atentatele la istoria şi valorile neamului de 20 de ani încoace. Patri­moniul construit, atât cât a rămas întreg după sistematizarea socialistă, e lăsat la bunul plac al dezvoltatorilor imobiliari şi al proprietarilor la­comi, care, în bună măsură, au ajuns prin hazard în posesia unor valori istorice pe care nu le preţuiesc şi faţă de care nu se simt cu nimic obligaţi.

Acesta e şi cazul conacului Cu­li­a­nu, deţinut prin cumpărare de un respectabil medic ieşean, care, mânat pesemne de lăcomie, s-a purtat faţă de monumentul istoric ca ultimul ignorant. Primăria îi cunoştea in­ten­ţiile nelegitime, şi alte autorităţi au ştiut, dar au ascuns capul în nisip, ca struţii. După ce clădirea a fost do­bo­râ­tă au început să ridice cu toţii din umeri şi să se mire, ca nişte ipocriţi ce sunt: "Cum a fost posibil să demoleze monumentul, noi nu am dat nici o aprobare etc.".

Cei care nu ştiu să afle că, la Praga, ha­nul în care a poposit Mihai Vi­teazul în drum spre împăratul Austriei e încă în picioare după 400 de ani, iar trecerea ilustrului nostru dom­nitor, care nu are cu istoria Ce­hiei nici în clin, nici în mânecă, este mar­cată de o placă, spre aducere aminte.

În comparaţie, mai toate oraşele româneşti cu trecut sunt victimele sacrilegiilor. Casa lui Ionel Teodo­reanu din Iaşi a fost distrusă ca să facă loc unui bloc, centrul istoric al Ti­mi­şoa­rei a fost împărţit de samsarii ţi­gani, geamia din Constanţa e înghe­suită de mall. Bucureştiul vechi a fost masacrat, iar rămăşiţele lui sunt apărate de câţiva ong-işti şi ziarişti, în vreme ce spiritul civic al românilor se manifestă curajos... pe forumuri.

Poate că tristeţea şi ruşinea acestor vremuri sunt definite cel mai bine de o profesoară din Iaşi, la aflarea veştii că a fost distrusă casa Culianu: "Dacă dumneavoastră, locuitorii acestui oraş, nu luaţi atitudine... înseamnă că sunteţi de acord să nu mai avem amintiri".