x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Prima campioana mondiala a Romaniei

Prima campioana mondiala a Romaniei

01 Mar 2004   •   00:00

Angelica Rozeanu a scris una dintre glorioasele pagini din istoria sportului cu minge de celuloid.

A fost de 17 ori campioana mondiala la tenis de masa, performanta unica in istoria acestui sport.
SORIN ANGHEL

Plecata in 1960 din tara din cauza problemelor aduse de originea sa evreiasca, Angelica Rozeanu traieste acum in Israel.

PLECAREA. "Am lasat totul balta si am plecat. M-a durut mult ca am fost retrasa din sport. Nu mai aveam voie sa pun mana pe paleta. Am luat-o cu mine doar pe fiica mea. De fapt pentru ea am fugit. Mi-era teama pentru viata noastra. I-am cerut voie lui Gheorghiu-Dej, care ma cunostea pentru ca la fiecare 8 Martie eram invitata lui. Am plecat intr-o excursie in Austria, la o prietena. De acolo am luat avionul spre Israel, acolo unde era fostul meu sot. Desi ne despartisem, am locuit impreuna cam un an, dar eram numai prieteni", povesteste Angelica Rozeanu, pentru care Romania ramane locul cel mai placut din viata sa.

PRIMA. Aici ea a cunoscut cele mai mari satisfactii profesionale, fiind prima campioana mondiala din istoria sportului romanesc.
"In 1950 m-am dus la Gheorghiu-Dej si l-am rugat sa lase echipa de tenis de masa sa mearga la Campionatele Mondiale de la Budapesta. N-a prea fost de acord la inceput, dar l-a rugat si fiica lui, care era una dintre prietenele mele, si pana la urma a acceptat. A acceptat cu conditia ca sa venim din Ungaria cu un titlu mondial ", povesteste acum Angelica.
A onorat promisiunea si s-a intors de la Budapesta purtand la gat doua medalii de aur: una de la proba de simplu si cealalta cu echipa. "Pe drumul de intoarcere am fost tratati regeste. In fiecare gara in care oprea trenul cu care calatoream eram intampinati cu fanfara si primeam brate de flori", rememoreaza fosta campioana.

RECORD. Varful carierei a fost atins in 1953, atunci cand a obtinut 4 medalii de aur la Campionatul Mondial de la Bucuresti, triumfand in toate probele la care a participat. "Am primit atunci pentru fiecare medalie cate 6.000 de lei. Banii astia mi-au ajuns sa-mi cumpar mobila pentru sufragerie si dormitor. De atunci nu a mai obtinut nimeni 4 medalii la un Campionat Mondial. Si acum este un record ce nu mai poate fi doborat vreodata pentru ca acum Campionatele Mondiale se desfasoara separat. La simplu in anii fara sot, la dublu in anii cu sot", spune mandra Angelica Rozeanu.

RESPINSA. In clipa de fata, ea locuieste la Haifa, in Israel. "Nu mi-am facut reclama aici. Am venit pentru fiica mea, care este inginer la o fabrica de calculatoare. Ma doare cel mai mult insa ca am fost uitata in Romania. In primii ani in Israel am fost antrenoare la un club de aici, dar m-au dat afara la prima restructurare. M-a durut foarte tare atunci. Tocmai eu, campioana mondiala, sa fiu inlaturata! Atunci mi-am dat seama ca un titlu de campioana mondiala nu-ti aduce mereu fericirea", isi varsa naduful romanca.
Pentru a supravietui, si ea a lucrat intr-o fabrica de calculatoare.

MOSII PIERDUTE. "Traiesc modest, desi in Romania proveneam dintr-o familie instarita. Mama mea avea 44 de hectare de vie in Vrancea. Am acte, dar statul roman nu mi-a dat nimic inapoi. Asa s-a intamplat si cu cele 750 de hectare pe care le aveam in Cadrilater. Fiica mea a angajat un avocat pentru a ne castiga proprietatile, dar am pierdut toate procesele. Nu se poate asa ceva. Eu am adus atatea succese pentru Romania si acum, cand vreau sa mi se faca dreptate, nu ma baga nimeni in seama", incheie Angelica Rozeanu.

CV
Angelica Rozeanu (fosta Adelstein) s-a nascut la 15 octombrie 1921 la Bucuresti. Prima ei participare la un Campionat Mondial de senioare, la varsta de numai 15 ani, s-a soldat cu ajungerea pana in sferturile de finala, la simplu (1936). In cei peste 20 de ani de activitate competitionala internationala (1936-1960) a obtinut 29 de medalii la Campionatele Mondiale (17 de aur, 5 de argint si 7 de bronz) si 7 medalii la Campionatele Europene. Campioana mondiala: de 6 ori la simplu: 1950, 1951, 1952, 1953, 1954, 1955; de 3 ori la dublu: 1953, 1955, 1956, de 3 ori la dublu mixt: 1951, 1952, 1953, de 5 ori cu echipa: 1950, 1951, 1953, 1955, 1956. La Europene a obtinut: doua titluri de campioana la dublu feminin (1958, 1960), doua medalii de argint si trei medalii de bronz. A fost prima sportiva din Romania care a cucerit un titlu mondial (1950) si european (1958). Cele 17 titluri de campioana mondiala o situeaza pe locul doi in topul celor mai valoroase jucatoare, ea fiind inclusa si in Guinness Book of Records. Este membra in conducerea Swaythling Club, care cuprinde peste 300 de jucatori si capitani de echipa care au participat la Campionatele Mondiale.

INEDIT

Angelica Rozeanu a facut primii pasi in tenisul de masa la varsta de 8 ani. "Am inceput sa joc tenis in urma unei scarlatine. Fratele meu a adus acasa doua palete si un fileu si am inceput sa jucam pe masa din sufragerie. Mai tarziu am inceput sa particip si la concursuri. Baietii radeau de mine ca eram mai mica decat masa. In fiecare an castigam Cupa de Vara care se desfasura pe Strada Luterana, in apropiere de casa noastra. Eu locuiam pe locul unde este acum Hotelul Bucuresti", isi descrie multipla campioana mondiala si europeana inceputurile din lumea sportului. In Israel, Angelica Rozeanu nu mai are nici una dintre medaliile pe care le-a obtinut de-a lungul carierei sale. "Cand am fugit din tara am incuiat casa in care locuiam si am plecat fara sa ma uit inapoi. Am lasat acolo toate trofeele si medaliile obtinute de mine. Cine a ajuns acolo dupa plecarea mea om s-a facut", spune Rozeanu, care acum si-a decorat casa cu trofeele obtinute la concursurile de bridge la care participa in Israel.

Admirata de Ion Iliescu

Angelica Rozeanu a fost in Romania ultima oara in luna octombrie a anului trecut. Fosta mare campioana la tenis de masa a fost invitata la emisiunea "Surprize, Surprize", difuzata de TV Romania 1. "Asa de tare m-am suparat atunci pe Andreea Marin, incat cu greu mi-am revenit. M-au tinut doua zile inchisa intr-un hotel din Baneasa. Cu cine incercam sa vorbesc la telefon mi se spunea ca nu raspunde. Cand m-a invitat in platou, in loc sa ma intrebe despre medaliile pe care le-am obtinut, mi-a spus ca am luat un termos dupa nu stiu ce concurs", povesteste multipla campioana. "Dupa emisiune eram nervoasa. Noroc cu domnul presedinte Ion Iliescu, care m-a vazut la televizor. In saptamana urmatoare m-a invitat la Palatul Cotroceni. M-a plimbat prin toate camerele de acolo, mi-a dat si o distinctie, mi-a prezentat-o si pe sotia dumnealui, Nina. Ne-am simtit foarte bine impreuna. Mi-a marturisit ca ma admira atunci cand era tanar. Un om deosebit, care m-a facut sa ma simt bine in Romania", spune campioana stabilita acum in Israel.

CONTINUARE: Sinucidere pentru Elvira Popescu

×