x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Primarul pune frănă transportului in Bărlad

Primarul pune frănă transportului in Bărlad

de Daniela Ivan    |    Ana Ionascu    |    12 Sep 2007   •   00:00
Primarul pune frănă transportului in Bărlad

Primăria din Bărlad refuză să acorde autorizaţii de transport pentru două firme, deşi acestea au cele mai moderne autobuze din oraş. Primarul Constantin Constantinescu este acuzat că protejează firma Unistil, care a pus ilegal măna pe transportul bărlădean.

Primarul Bărladului, pesedistul Constantin Constantinescu, tratează primăria ca pe propria-i moşie şi nu se sfieşte să incalce legea pentru a-şi favoriza apropiaţii, spune Dan Ţaga, patronul firmei Banyolas SRL. El şi Rădescu Sorin Nicu, administratorul societăţii Eurosor SRL, sunt nemulţumiţi că nu pot să circule cu autobuzele prin oraş, deşi sunt două din cele 28 de firme care au căştigat licitaţia organizată de primărie in cadrul Asociaţiei Bărlad Trans 2004. Transportatorii şi-au achiziţionat maşini noi, dar se văd acum in imposibilitatea de a-şi plăti datoriile către bănci. Oamenii spun că nu se vor opri pănă problema lor nu va fi rezolvată şi sunt hotărăţi să facă plăngere chiar şi la Consiliul Europei. Reprezentanţii primăriei Bărlad nu s-au arătat interesaţi de a rezolva conflictul. "Nu au decăt să ne dea in judecată, pentru că nu le eliberăm autorizaţie. Cănd vom avea o hotărăre judecătorească care să ne oblige să le dăm autorizaţie, atunci le vom elibera", a declarat primarul municipiului Bărlad, Constantin Constantinescu.


MANEVRE. Odiseea celor doi a inceput in anul 2005, cănd Consiliul Local Bărlad a hotărăt organizarea unei licitaţii pentru concesionarea transportului public local. O parte din transportatorii locali s-au organizat in Asociaţia Bărlad Trans 2004, care a şi căştigat licitaţia. "Preşedintele Asociaţiei era la acea dată Vasile Puşcaşu, patronul Unistil SRL. Toate actele efectuate de Consiliul Local, primărie şi comisia de evaluare au fost făcute doar pentru a avantaja Unistil. Mă refer la maşinile care circulau, la trasee", spune Dan Ţaga. El a mai explicat că prin caietul de sarcini au fost excluse microbuzele cu 12 locuri, deşi o treime din microbuzele asociaţiei aveau 12 locuri. Asociaţia l-a mandatat pe Vasile Puşcaşu să inscrie asociaţia la licitaţie cu 37 de microbuze, dar el a inscris-o cu 12 autobuze şi doar 8 microbuze, deşi in cadrul asociaţiei nu exista ca aport social nici un autobuz.


Asociaţia a căştigat licitaţia pentru transportul local cu oferta intocmită de Puşcaşu. Ulterior, Primăria Municipiului Bărlad a incheiat contractul de concesiune a transportului local cu asociaţia, insă ştampila in mod voit nu a fost cea a asociaţiei, ci a Unistil. Membrii Asociaţiei au decis revocarea din funcţie a lui Vasile Puşcaşu şi au formulat o contestaţie către Comisia de Soluţionare a contestaţiilor la licitaţia publică a serviciului transporturi din primărie pentru că 8 din cele 12 autobuze folosite de Unistil nu fac parte din asociaţie şi au fost introduse abuziv in oferta de licitaţie. "La această contestaţie nu am primit nici pănă astăzi un răspuns. In aceste condiţii, deşi asociaţia a căştigat licitaţia, membrii acesteia sunt eliminaţi abuziv de pe traseu, iar singurul beneficiar al contractului este Unistil", spune Sorin Nicu Rădescu.


ILEGALITATE. Manevrele dintre Primărie şi Unistil nu s-au oprit insă aici, spun cei doi patroni. "După incheierea contractului de concesiune, Unistil a impus membrilor asociaţiei incheierea unui nou contract de asociere in participaţiune in care impunea noi obligaţii celorlalţi asociaţi." De fapt, este un contract de subconcesionare, după cum se prezintă acesta. Unistil a devenit, dintr-o firmă membră a Asociaţiei, asociat principal, iar celelalte firme asociaţi secundari. Mai mult, in mod abuziv, Unistil pretinde asociaţilor secundari o redevenţă lunară şi tarife negociate cu Unistil", spune avocatul Dan Focşa, angajat de firmele contestatare. Potrivit lui Focşa, acest contract este abuziv pentru că in conformitate cu Regulamentul de participare la licitaţie, secţiunea 3, subconcesionarea este interzisă şi se sancţionează cu amendă de la 200-1.000 de lei.


PROCESE. Membrii care au refuzat să semneze acel contract au devenit peste noapte inamicii numărul unu ai primăriei. "Am refuzat semnarea contractului impus, iar Unistil a pus primăria să ne amendeze pe motiv că circulam abuziv pe traseu, deşi acest lucru nu era real, fapt ce a fost contestat de instanţa care ne-a anulat amenzile", spune Dan Ţaga. El spune că Unistil a profitat de amenzile date de primărie şi a solicitat preşedintelui Judecătoriei Bărlad să ii oblige să nu mai iasă pe traseu. "Deşi am atacat in instanţă această hotărăre care a fost anulată pe motiv de necompetenţă materială şi pe fond, Tribunalul Vaslui a respins cererea făcută de SC Unistil. Am realizat că pe calea petiţiilor nu vom avea nici un răspuns favorbil şi am formulat acţiune in instanţă prin care am solicitat ca SC Unistil să ne prindă in graficul de transport. După doi ani de procese, timp in care am pierdut bani prin neintrarea in trafic, Unistil a fost obligat de instanţă să ne prindă in graficul de transport. Am investit sentinţa civilă cu formula executorie şi, intrucăt Unistil nu vrea să o respecte, am solicitat executarea silită, incă din luna ianuarie 2007. Insă nici pănă astăzi hotărărea nu este executată şi firmele nu sunt introduse in grafic", a mai precizat avocatul.


Afacere de 450.000 de lei/lună

Bărladul este un oraş cu circa 75.000 de locuitori, care folosesc cele 12 autobuze şi 8 microbuze pe care Unistil şi firmele care gravitează in jurul său le pun la dispoziţie pentru transportul public in oraş. Este de presupus că cel puţin un sfert dintre locuitorii oraşului circulă măcar o dată pe zi cu aceste mijloace de transport. Cum preţul unui bilet este de 1 leu, intreaga afacere se poate estima la 18.750 de lei pe zi, adică la 450.000 de lei pe lună. Iată de ce primarul şi patronul Unistil nu se grăbesc să-i rezolve pe cei doi transportatori şi-i atrag in noi şi noi procese.Timpul inseamnă bani, spune un vechi proverb pe care Constantinescu pare că şi l-a insuşit foarte bine.


Beat criţă in primărie

Ultimul scandal in care a fost implicat primarul Constantin Constantinescu, zis şi nea Titi, a fost in timpul recentelor inundaţii care au avut loc la Bărlad. In timp ce oraşul pe care-l păstoreşte era sub ape, nea Titi bea whisky chiar in sediul primăriei. Edilul a convocat comitetul local pentru situaţii de urgenţă, format din căţiva directori din primărie, cu care s-a chinui ore bune să "dovedească" o sticlă de whisky, in timp ce apa inundau oraşul. Primarul a fost "mirosit" de prefectul Ciprian Iftimoaie, pe care l-a ameninţat că-i devine duşman dacă povestea apare in presă.


Disperare

Nemulţumiţii, Dan Ţaga, Sorin Nicu Rătescu şi Gheorghe Chitic, au venit cu autobuzele in faţa primăriei in semn de protest. Ei au manifestat impotriva primarului Constantinescu, pe care l-au acuzat de corupţie. Disperat de nedreptatea care se face, Sorin Rădescu a incercat să-şi incendieze maşina aruncănd cu motorină pe ea, insă a fost oprit la timp de colegii săi. Primăria a ripostat trimiţănd 30 de agenţi comunitari cu cagule pe cap care au incercat să imprăştie protestatarii, dar şi pe cetăţenii care s-au alăturat lor. Primarul nu a avut curajul să dea ochii cu manifestanţii şi a plecat din primărie pe uşa din spate.


×