x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Prinţul martir Vladimir Ghika

Prinţul martir Vladimir Ghika

de Clara Margineanu    |    20 Iul 2012   •   18:29
Prinţul martir Vladimir Ghika

In 1873, generalul print Ioan Ghika era ministru plenipotentiar al Romaniei la Constantinopole. Era casatorit cu Alexandrina Moret de Blarenberg, descendenta a lui Henric al VI-lea, regele Frantei. Pe 25 decembrie, s-a nascut fiul lor, Vladimir. Micul print a fost nepotul lui Grigore Alexandru Ghika, ultimul principe al Moldovei. Inzestrarile spirituale si mentale ale lui Vladimir Ghika au fost iesite din comun, domnia sa a fost ceea ce se poate numi un om fenomen, cu un destin fabulos.

A urmat, la Paris, Facultatea de Stiinte Politice, Facultatea de Teologie, la Roma, iar la Salonic, Facultatea de Filozofie si Teologie. Vorbea 26 de limbi si obtinuse 6 doctorate. Vorbim prin urmare, despre un om care avea o cultura enciclopedica, un erudit, o minte inzestrata cu capacitati de cunoastere extraordinare. Pe langa toate acestea, Vladimir Ghika avea putere vizionara si acces la revelatie. Personalitatea sa uriasa a reunit calitati intelectuale de exceptie, o memorie fabuloasa si, ceea ce i-a asezat destinul pe orbita, o blandete si o bunatate vindecatoare.

Marele vagabond apostolic, preot bi-ritual
A fost botezat ortodox, dar, la 29 de ani, s-a convertit la catolicism. Celor care il priveau intrebator, cu privire la alegerea facuta, le raspundea: "Trec la catolicism pentru a deveni un ortodox mai bun". A inceput drumul sau religios prin a se dedica trup si suflet misiunilor de binefacere, a infiintat, la Bucuresti, Congregatia "Fiicele Caritatii", a fondat spitalul "Sfantul Vicentiu de Paul", a fost un pionier al apostolatului laic. A fost tamaduitor, prin puterile sale vizibile in bunatate, altruism, mila, compasiune, a vindecat, a alinat, a oferit ingrijiri medicale, a facut convertiri. A calatorit in misiuni de binefacere, in toata lumea, din Congo, pana la Tokyo si Sidney, auzea chemarea, strigatul de ajutor si se afla acolo unde era nevoie de alinare, sprijin, salvare, mangaiere.

Papa Pius al XI-lea l-a numit "marele vagabond apostolic". In 1913, s-a aflat in zona de conflict a razboiului balcanic, pentru a ingriji ranitii. Nu a cunoscut frica, nici atunci cand a ingrijit, la Zimnicea, bolnavii de holera, nici in primul razboi mondial, cand a stat la capataiul tuberculosilor. Avea 50 de ani cand, la Paris, a fost hirotonit preot. Acest om de exceptie a avut si o investire de exceptie, primind demnitatea de a sluji, in ambele rituri, ortodox si catolic. Preot bi-ritual, Monseniorul Ghika, prin fiinta si destinul sau a armonizat intrucatva cele doua biserici, Occidentala si Rasariteana, delimitate, din punctul sau de vedere, doar politic, nu si profund religios. A slujit intr-o periferie a Parisului, pana cand, din motive de sanatate, a fost retras si numit Rectorul Bisericii Strainilor din Paris.

Puterile raului sunt limitate
In cel de-al doilea razboi mondial, s-a aflat in Romania, pentru a-si intari, incuraja si ajuta compatriotii. Unul dintre biografii si fii sai spirituali, Horia Cosmovici, povesteste ca Monseniorul isi rezerva diminetile pentru liturghie, audiente si catehizari. Cumnatei sale, Elizabeth Ghika, fiinta plina de caritate si modestie, dar necredincioasa, i-a spus sa rosteasca zilnic "Tatal nostru...", la forma conditionala, "Tatal nostru daca esti in Ceruri...". Intr-o secunda de gratie a revenit in rugaciune la forma initiala, reusind sa se lase patrunsa de credinta.

"Monseniorul folosea ocazia spovezii nu numai pentru dezlegare, ci si pentru lectii de viata spirituala. Eu unul plecam intotdeauna din scaunul sau de spovada cu o solutie pentru concilierea vietii de pe pamant cu viata supranaturala, caci aceasta este in fond, problema vietii spirituale." (Horia Cosmovici, "Monseniorul", Galeria Gutemberg) Vladimir Ghika a crezut cu tarie ca puterile raului sunt limitate, ca exista crampeie sufletesti care nu pot fi atacate si detecta ispitele, prin tulburarea sufletului omenesc. "Nu orice ispita te face sa cazi, dar orice ispita te tulbura. Or, tulburarea sufleteasca este mediul cel mai propice pentru caderea unui suflet. De aceea, recomanda: «Rugati-va, ca sa nu cadeti in ispita!»."

Un spin din Coroana lui Hristos
Cand regele Mihai a fost detronat si fortat de imprejurari sa plece din tara, printul Vladimir Ghika a refuzat sa il insoteasca in suita regala. "Oasele mele vor fi ingropate aici, in Romania." In acelasi an, 1948, Biserica Greco-Catolica a fost scoasa in afara legii iar Biserica Catolica a fost persecutata prin virulente campanii de presa si punerea sub urmarire a preotilor si laicilor implicati. In noiembrie 1952, Monseniorul a fost arestat de pe strada si inchis la Jilava. A fost acuzat de spionaj in favoarea Vaticanului, condamnat la trei ani de inchisoare, la anchete dure, torturi, batai, umilinte si supus spanzuratorii electrice. Atat cat a rezistat, in inchisoare, a continuat sa spovedeasca, sa ridice moralul detinutilor, sa vindece.

"Meditam la maretia sa, la pilda sa si ma intaream!", marturiseste Petre Pandrea despre felul in care a rezistat in inchisoare. Monseniorul Ghika a dezvaluit ca vindecarile sale sunt posibile datorita unui spin din cununa Mantuitorului, pe care il purta mereu asupra sa. In felul acesta, nega ca puterile miraculoase i s-ar datora. Multe marturii scrise confirma ca Monseniorul purta intr-un buzunar la pieptul sutanei, in dreapta inimii, un fragment din Coroana de spini a lui Hristos. Se pare ca toti cei 240 de detinuti cu care se afla in incaperea de la Jilava il priveau cu veneratie, respect, smerenie. Monseniorul Ghika a avut puterea de a face si din temnita, biserica.

"A murit un sfant!"
"Va facem cunoscut ca in ziua de 16 mai 1954 a decedat in acest penitenciar numitul Ghika Vladimir, care a avut domiciliul in Bucuresti, str. Generelissimul Stalin nr. 34, fiul lui Ioan si Alexandrina, de profesie preot. Va rugam sa instiintati familia defunctului...", scria in comunicatul penitenciarului Jilava. Povestile martorilor spun ca atunci cand si-a dat duhul, pe patul spitalului-inchisoare, cei prezenti au spus infiorati: "A murit un sfant...".

In 1968, un nepot indepartat, Grigore Ghika, impreuna cu doamna Marie Mavrocordat au cerut sa li se restituie ramasitele pamantesti ale Monsenioruui, de la cimitirul Jilava. Mormantul sau din cimitirul Bellu este strajuit de o cruce zvelta, inalta, ce pare ca sta sa se smulga intru inaltare spre cer...

Acest supraom a atins suprafirescul, raspandind binele, speranta, iubirea, lumina. Avem modele. Avem spirite care mentin echilibrul acestui spatiu si al acestei lumi. Monseniorul Ghika nu a parasit Romania cand aceasta era in suferinta. A iubit-o, a ingrijit-o, a ocrotit-o. A vrut sa moara aici. "Se spune ca daca un spatiu etnic odrasleste un om harismatic, oamenii acelui loc au multa trecere la mantuire. Nadajduim ca asa ne va fi si noua." (Vasile Andru, ,,Mistici din Carpati", Ed. Eikon, 2009)

Monseniorul Vladimir Ghika a fost propus pentru beatificare. Decizia va apartine Congregatiei pentru cauza sfintilor, de la Vatican. Intr-un fragment din rugaciunea pentru obtinerea beatificarii Monseniorului Vladimir Ghika se spune: "Doamne Isuse Cristoase, Priveste cu bunavointa la poporul roman, din sanul caruia l-ai ales pe Vladimir Ghika, suflet nobil, atat din nastere cat si prin vocatie. El a dat marturie despre Tine cu zel apostolic pe toate meridianele pamantului si si-a pecetluit credinta neclintita in Tine cu pretul martiriului sau".

×