Procesul CPEx: Iepuraşule, recunoşti că eşti mistreţ?

Mai multe zile din septembrie, foştii demnitari comunişti judecaţi în "lotul CPEx" au ajuns din nou la tribunal, pentru a le povesti judecătorilor ce făcuseră în zilele Revoluţiei. În timpul audierilor, dinspre boxa acuzaţilor s-a arătat cu degetul spre procurori, care smulseseră mărturisiri prin metode neortodoxe.

Între copertele dosarelor aflate pe masa judecătorilor se găsesc multe baliverne, au spus audiaţii, care au declarat "după dictare". Fiecare inculpat în parte a negat părţi din declaraţii sau chiar declaraţii în bloc. Mărturisiri smulse sub imperiul stării psihice proaste, vorbe ale procurorului puse în gura anchetatului, procese-verbale de anchetă semnate de inculpaţi "ca primarul", fără să ştie ce scrie în ele, şi chiar ameninţări - toate acestea şi multe altele le-au spus foştii demnitari comunişti la judecata din septembrie.

De mirare apare cititorului de astăzi al dosarelor din "lotul CPEx" vocabularul "revoluţionar" folosit de anchetaţi la nici două luni după căderea regimului. Cuvinte precum "revoluţie", "manifestaţie", "demonstranţi", "dictatorul", "dictatura" par desprinse din articolele de presă, nicidecum de la nişte oameni care slujiseră "sistemul" până în ultimele lui clipe. Termeni precum "demonstraţie", "revoluţie", "demonstranţi" "nu corespund gândirii mele", a afirmat, bunăoară, Gheorghe Pană.

Procurorii nu le-au sugerat anchetaţilor doar "terminologia", ci şi ce trebuie să declare "ca să fie bine". "Afirm că expresia «pentru a lua măsuri de reprimare a celor care demonstrau în oraş» nu îmi aparţine, ci aparţine procurorului anchetator, a spus Radu Constantin, însă am semnat declaraţia fără obiecţii, deoarece atunci nu mi-am dat seama şi nu am reuşit să apreciez care este semnificaţia deosebirilor dintre termenii folosiţi în această declaraţie şi cele care au urmat. Aceeaşi «neglijenţă» în legătură cu semnificaţia exactă a termenilor folosiţi explică şi întrebuinţarea în cuprinsul declaraţiei olografe a expresiei «să se dea o ripostă hotărâtă împotriva celor care vor încerca să atenteze la independenţa statului, la dezmembrarea ţării».

Împrejurarea că în una din declaraţiile de la urmărirea penală mi-am exprimat regretul în legătură cu fapte pentru care nu mă simt vinovat se datoreşte intervenţiei, sugestiei procurorului anchetator."
Din declaraţiile date în faţa procurorilor în primele luni după arestare reieşea că Szasz Iosif a fost un laş: deşi a realizat dramatismul situaţiei de la Timişoara, a aprobat, prin tăcere, decizia lui Ceauşescu de a se trage în demonstranţi. De altfel, aceasta era versiunea asupra lucrurilor pe care procurorii se chinuiau să o probeze cu orice preţ. "În legătură cu declaraţia din 22 februarie 1990, a spus Szasz Iosif în proces, consemnată în scris de procuror, doresc să precizez că una din afirmaţii nu corespunde cu cele declarate de mine.

Este vorba de pasajul în care se consemnează «Doresc să declar că din această informare făcută de Ceauşescu Nicolae am înţeles că în Timişoara acţionau manifestanţi care revendicau drepturi politice şi sociale. Această concluzie rezultă din faptul că, deşi Ceauşescu Nicolae prezentase întreg evenimentul ca fiind generat numai de elemente huliganice, totuşi era evident că nu era în spiritul unor huligani să acţioneze prelungit în timp (ziua de 16 spre 17) cu insistenţă şi să nu renunţe la manifestaţii, deşi împotriva lor fuseseră scoase trupe ale Ministerului de Interne şi ale Ministerului Apărării Naţionale». (...)

În realitate, eu am acordat credit total informării făcute în şedinţa CPEx de Ceauşescu Nicolae, informare din care rezulta că tulburările de la Timişoara s-au produs în legătură cu situaţia unui preot reformat care a refuzat să execute o hotărâre judecătorească, precum şi o hotărâre a clerului de a se muta din Timişoara într-o altă parohie, nenominalizând localitatea. În acest context, Ceauşescu Nicolae a afirmat că acest preot este sprijinit de elemente huliganice care s-au dedat la devastări, au lovit persoane, incendieri şi au pătruns în sediul Comitetului Judeţean de partid Timişoara, lovind miliţienii sau militarii în termen care asigurau paza." Mai departe, explică şi cum a fost posibil să apară consemnat ceea ce nu declarase: "Afirm că această declaraţie am semnat-o fără să o citesc, deoarece procurorul mi-a dat asigurări că totul este în ordine şi că eu trebuie să mă grăbesc, că este târziu".

Nici mărturisirea că Ceauşescu ar fi cerut cuiva acordul să se tragă în demonstranţi nu este exactă, a mai spus Szasz Iosif, şi nici că membrii CPEx ar fi încuviinţat prin tăcere. O asemenea propunere nu a existat, prin urmare nu aveau ce aproba, nici prin tăcere, nici altcumva. "Afirm că şi această consemnare aparţine tot procurorului, a spus mai departe Szasz Iosif, şi că nu am făcut obiecţiuni, întrucât nu am citit declaraţia, cu toate că am semnat-o. Parte din declaraţia dată la urmărirea penală în 22 februarie 1990 este în neconcordanţă cu declaraţia olografă şi se datoreşte consemnării făcute de procuror, pe care eu nu am sesizat-o la momentul semnării acelei declaraţii, deoarece nu am citit-o."

Până la finele lui aprilie, a afirmat şi Miu Dobrescu, a spus vrute şi nevrute, recunoscând tot ce i-au cerut procurorii. "Reafirm că declaraţia din 24 aprilie exprimă adevărul, a declarat Miu Dobrescu la proces, şi că toate celelalte anterioare acesteia, fiind sub imperiul stării psihice speciale în care mă aflam la puţin timp după arestare, nu au corespuns nici adevărului, nici intenţiei mele de a declara."

Şi alţi demnitari au pus concesiile făcute procurorilor pe seama stării psihice deosebite, indusă de situaţia nefericită în care se găseau. "Afirm că în unele declaraţii au fost consemnate răspunsuri sugerate sau chiar impuse de procurorul anchetator, a spus Gheorghe Oprea; totuşi am semnat şi aceste declaraţii, deoarece mă aflam într-o stare psihică deosebită."

Pe fondul unei căderi psihice a pus şi Gheorghe Pană cedarea la şantajul procurorilor. "Afirm că termenii mi-au fost sugeraţi, ba chiar impuşi de procuror, care mi-a atras atenţia că are şi alte mijloace spre a mă determina să declar în felul arătat; cel puţin doi procurori mi-au spus aceste lucruri, precum şi că, dacă nu sunt sincer, sancţiunea va fi mai aspră. (...) La urmărirea penală, procurorul care m-a anchetat mi-a spus că «ceilalţi inculpaţi au recunoscut şi că este bine, sau trebuie să recunosc şi eu». (...) Imediat după reţinerea şi arestarea mea, starea psihică în care m-am aflat şi mă aflu pe timpul detenţiei este dominată de note depresive, context în care eu am făcut declaraţii olografe prin care recunoşteam unele acuzaţii ce mi s-au adus la urmărirea penală."

Şi mai grav, a susţinut Pană la proces, este că dactilografa a notat ce îi dicta procurorul-anchetator, nu ce declara anchetatul. "La urmărirea penală, a mai spus Pană, în mai multe situaţii, nu am avut posibilitatea să citesc declaraţiile dactilografiate, deoarece procurorul mi-a cerut să le semnez fără a le mai citi, mărginindu-se să mă întrebe dacă am auzit conţinutul dictării, cu toate că, în timpul dictării, eu am făcut intervenţii de natură a schimba sensul consemnărilor dispuse de procuror, însă acestea nu au fost consemnate în cuprinsul declaraţiei."

Precizările din faţa judecătorilor ridică multe semne de întrebare asupra veridicităţii celor afirmate în anchetă de oamenii aflaţi în preajma lui Nicolae Ceauşescu, dar, mai ales, reprezintă o pată neagră pe obrazul procuraturii "libere". Bancul din anii '50, "dacă n-ai făcut nimic, iei cinci ani", pare să-şi fi păstrat valabilitatea şi după dispariţia "dictatorului", semn că de metehne vechi nu te poţi dezbăra cu una, cu două.