Vreme de trei ani, in perioada 2008-2011, un cetatean a solicitat Agentiei de Plati si Interventii pentru Agricultura (A.P.I.A.) – Sighisoara acordarea de subventii, intocmind patru cereri de plata pentru schemele de sprijin pe suprafata in care a consemnat, in fals, ca este utilizatorul legal al unui teren agricol de 26 de hectare pe raza comunei Vanatori, judetul Mures. Un agricultor necajit care a incercat sa profite, ca un gainar, de binefacerile finantarilor europene, veti spune.
Procurorii care l-au trimis in judecata au probat ca cetateanul cu pricina nu folosea terenul pentru care solicita subventii, intrucat il inchiriase mai multor persoane, de la care incasa chirie. Pacalindu-i pe functionarii de la A.P.I.A., "agricultorul" a incasat ilegal suma totala de 59.758,52 lei.
Cine s-a bucurat de acesti bani? Ce pitifelnic nestiutor de lege si de afaceri invartitor? "Agricultorul" din "povestea" DNA este procurorul Aldea Virgil Horatiu, (fost) prim-procuror al Parchetului de pe langa Judecatoria Sighisoara. In sarcina lui, procurorii au retinut savarsirea "infractiunii de folosire sau prezentare de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunitatilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori in numele lor, in forma continuata" (infractiuni de coruptie prevazute de Legea 78/2000).
La data de 1 august 2011, DNA Targu-Mures a dispus trimiterea in judecata a prim-procurorului Aldea Virgil Horatiu. Dosarul 267/43/2011 a fost inaintat spre judecare la Curtea de Apel Targu-Mures, iar A.P.I.A. s-a constituit parte civila in procesul penal. In vederea recuperarii pagubei, procurorii au indisponibilizat suma de 59.758,52 lei. In ziua in care dosarul a fost inregistrat la Curtea de Apel, Consiliul Superior al Magistraturii a decis suspendarea din functia de procuror a lui Aldea Virgil Horatiu. Conform Legii 303/2004, art. 62, alin.(3), "in perioada suspendarii din functie, judecatorului si procurorului nu i se platesc drepturile salariale. Aceasta perioada nu constituie vechime in magistratura", insa, conform art. 64, alin.(3), celui suspendat "i se platesc drepturile de asigurari sociale de sanatate, potrivit legii".
Procesul a inceput pe 22 august 2011, printr-o amanare solicitata de inculpat. De procurorul – inculpat, ca sa fim exacti. Instanta a acordat un nou termen de judecata pentru data de 26 septembrie 2011, cand a dat o alta amanare, "pentru citarea primilor cinci martori din rechizitoriu". La 7 noiembrie s-a amanat cauza pentru 19 decembrie 2011, data la care fusesera citati sase martori. Si tot asa, pana in ziua de 13 februarie a.c., cand se amana pronuntarea sentintei.
Abia dupa inca o saptamana, Curtea de Apel Targu-Mures da verdictul in dosar si-n condamna pe procurorul Aldea la 3 luni, cu suspendarea conditionata a executarii pedepsei. Conform Legii 78/2000, art.18, ind.1, alin.(1), infractiunea pentru care el a fost judecat "se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 15 ani si interzicerea unor drepturi?. Instanta a aplicat art. 41, alin. 2 Cod Penal, admitand ca infractiunea este in forma continuata, dar si art. 74, lit. a, b, c Cod Penal, ce prevede "imprejurarile care pot constitui circumstante atenuante".
Si-n marinimia ei, onorata instanta a considerat ca, in cantarirea gravitatii faptei, functia de magistrat detinuta de inculpat e o circumstanta atenuanta, nicidecum agravanta, apreciind "a) conduita buna a infractorului inainte de savarsirea infractiunii; b) staruinta depusa de infractor pentru a inlatura rezultatul infractiunii sau a repara paguba pricinuita; c) atitudinea infractorului dupa savarsirea infractiunii, rezultand din prezentarea sa in fata autoritatii, comportarea sincera in cursul procesului, inlesnirea descoperirii ori arestarii participantilor". Ati priceput? Mai departe, instanta face trimitere la art.76 lit. C Cod Penal, care prevede "efectele circumstantelor atenuante".
Si anume, "in cazul in care exista circumstante atenuante, pedeapsa principala pentru persoana fizica se reduce sau se schimba, dupa cum urmeaza: (...) cand minimul special al pedepsei inchisorii este de 3 ani sau mai mare, pedeapsa se coboara sub minimul special, dar nu mai jos de 3 luni". "3 luni" scrie in Codul Penal? Quod erat demonstrandum.
Decizia Curtii de Apel Targu-Mures nu e definitiva. A doua zi de la pronuntarea ei, DNA Targu-Mures a facut recurs. Pe 23 februarie a.c. a atacat decizia, nemultumit fiind de ea, si inculpatul... Procesul se va judeca la Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Decizia Curtii de Apel Targu-Mures
"In baza art. 18/1 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 (modificata) cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod Penal si art. 74 lit. a, b, c Cod Penal, art. 76 lit. c Cod Penal condamna pe inculpatul Aldea Virgil Horatiu (cu d.p.) la pedeapsa de 3 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunitatilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori in numele lor. In baza art. 81 Cod Penal dispune suspendarea conditionata a executarii pedepsei pe o durata de 2 ani si 3 luni, termen de incercare stabilit conform art. 82 Cod Penal.
In baza art. 359 Cod Procedura Penala atrage atentia inculpatului asupra dispozitiilor art. 83 Cod Penal a caror nerespectare are ca urmare revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei. In baza art. 357 alin. 2 lit. c Cod Procedura Penala mentine sechestrul asigurator instituit, prin Ordonanta de aplicare a sechestrului asigurator din 22.06.2011 a DNA – Serviciul teritorial Targu-Mures, asupra sumei de 59.758,52 lei indisponibilizata in contul nr. 25336.0102/261.135027.595041.RON deschis pe numele inculpatului Aldea Virgil Horatiu la CEC BANK Sucursala Targu-Mures. In baza art. 14 Cod Procedura Penala raportat la art. 998 si urmatoarele – Cod Civil obliga inculpatul la plata sumei de 59.728,52 lei cu titlu de despagubiri catre partea civila Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (cu sediul). Obliga inculpatul la plata sumei de 5.500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat".
(Nota: In realitate, conform declaratiilor de avere completate de-a lungul timpului, terenul agricol din Vanatori masoara 23 de hectare, si nu 26, pentru cate incasa procurorul subventii de la A.P.I.A. Si tot in realitate, prim-procurorul nu a declarat, decat pe ultima suta de metri a cercetarii penale, chiriile incasate pe terenul de la Vanatori. De fapt, in toate declaratiile sale de avere, prim-procurorul nu declara decat ce voia si daca voia. Cititi despre toate acestea maine.)