x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Procurorul DNA, schimbat cu cel de la SIIJ în dosarul Alinei Bica

Procurorul DNA, schimbat cu cel de la SIIJ în dosarul Alinei Bica

de Ion Alexandru    |    21 Mai 2019   •   07:11
Procurorul DNA, schimbat cu cel de la SIIJ în dosarul Alinei Bica
Sursa foto: Silviu MATEI / AGERPRES FOTO

Instanţa supremă consideră că poate participa la procesul în care se rejudecă apelul Alinei Bica doar un procuror de la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, şi nu procurorul desemnat de DNA. Luna trecută, tot ÎCCJ a decis că, în dosarul privind controlul judiciar al Laurei Kovesi, nu poate participa Secţia specială cu procuror de şedinţă, ci un reprezentant al Secţiei Judiciare din Parchetul General.

 

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va relua, pe 10 iunie, procesul în care se rejudecă apelul din dosarul în care fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, a fost condamnată la patru ani de închisoare, după ce, în 19 aprilie, un complet de 5 judecători a admis contestaţia în anulare formulată de aceasta. Interesant este că magistraţii au decis, ieri, eliminarea din proces a procurorului de şedinţă din partea DNA, pe care l-au înlocuit cu un reprezentant al Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie. Măsura este exact inversă celei luate, luna trecută, tot de Înalta Curte, atunci când s-a judecat ridicarea controlului judiciar instituit împotriva Laurei Codruţa Kovesi. Atunci, instanţa a decis că nu procurorul SIIJ trebuie să reprezinte Parchetul în şedinţa de judecată, ci un procuror de la Secţia Judiciară din cadrul PCCJ.

Pe 19 martie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis admiterea contestaţiei în anulare formulate de Alina Bica împotriva deciziei penale din iunie 2018, pronunţată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care fostul procuror-şef DIICOT a fost condamnată definitiv la patru ani de închisoare pentru favorizarea făptuitorului. Contestaţia în anulare a fost admisă, după ce a fost publicată în Monitorul Oficial decizia CCR privind nelegala constituire a completurilor de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, condamnarea fiind, astfel, anulată, iar apelul urmând să fie rejudecat.

                                                                        

 

 

×