Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Când am aflat că ministerul, pe felie cu RATB, se apucă să facă de la 1 august turism ecumenic pe lângă Bucureşti, mi-am spus că ministreasa blondă o să ne dea cu autobuzul pe la biserici ortodoxe, temple baptiste şi capele penticostale. Părea haios. Când m-am uitat însă pe site-ul RATB, am văzut că e vorba despre nişte curse exclusiv spre mănăstiri ortodoxe. Unde ecumenismul mi-a rămas nedesluşit. Excursia putea să se cheme pelerinaj, turism ortodox, religios, dar nu ecumenic.
M-am hotărât să merg la Mănăstirea Ciorogârla-Samurcăşeşti, traseul T5. Cum mă trezesc greu, şi cursa pleca la 8:45, am ajuns la 8:35 la terminalul Sfânta Vineri, am văzut un autobuz normal, de linie, cu indicativul care mă interesa. În jurul lui roiau un fel de impiegaţi de mişcare. Unul a crezut că nu am moacă de turist religios şi mi-a spus scurt: "Staţia lu' 385 s-a mutat vizavi, azi aici e cu ecumenicu". Mie nu mi-a fost de folos, am explicat că vreau la mănăstire, dar nişte cetăţeni confuzaţi că nu le venea 385 au trecut strada. Am dat să mă sui în autobuz, şoferul a zis că n-are el bilete, că trebuie să cumpăr de la un chioşc aflat la vreo 100 de metri, şi să mă grăbesc, fiindcă el pleacă negreşit la 8:45 trecute fix.
Pe site scria că distracţia costă 15 lei noi. Am scos banii, i-am împins unei doamne, dar mi s-a spus să dau buletinul. Nu-l aveam. Pe chestia asta, a trebuit să cumpăr, nu am înţeles de ce, şi un card de 3,7 lei, în total 18,7 RON. Ştiam că un traseu merge la Mănăstirea Balamuci, dar aveam impresia că balamucul s-a mutat la Sfânta Vineri. Înarmat cu cardul, am fost oprit de o domniţă care mi-a dat un pliant pe care-l puteam descărca şi de pe net, singura facilitate pe care am primit-o în toată călătoria. Ajuns în autobuz, am constatat că în afară de mine mai era acolo doar o doamnă între două vârste, care îi explica şoferului că mai fusese la Ciorogârla în copilărie şi, auzind-o pe doamna Nuţi la radio despre trasee, o apucase nostalgia. Mi-am făcut pios o cruce înainte de a porni la drum.
Pe drum, spre halta de la terminalul Ghencea, picasem pe gânduri. Mă întrebam de ce nu i-a adus doamna Udrea pe chinezii ăia de i-a deghizat la Shanghai în Ştefan cel Mare şi Ilene Cosânzene să umple autobuzul. Aşa ar fi putut şi să mascheze imensele "succesuri" ale pelerinajelor şi să dea o nuanţă de ecumenism, că ăia sunt în majoritate budişti sau taoişti. Am fost întrerupt din cugetare de vocea şoferului: "Domnu', cum vă numiţi?". I-am spus, dar l-am întrebat de ce e aşa curios. Mi-a răspuns: "Dacă mă opreşte AAReu' (n.n. - ce naiba e?), tre' să dau lista călătorilor (n.n. - adică eu şi doamna), să confrunte cu buletinele (n.n. - nu aveam actul la mine)".
La Ghencea, am coborât la o ţigară. De data asta, pe peron erau vreo şapte oficiali, cu aer milităros, dar echipaţi în civil. Păreau de la Turism şi Dezvoltare Regională. Unul sclipind de inteligenţă zice: "Să sunăm la mănăstiri să înceapă liturghia abia la zece, după ce ajung autobuzele!". Am terminat ţigara, nu a mai apărut nimeni, aşa că unul dintre "oamenii de turism" i-a spus şoferului că poate să îi dea drumul.
Până la Ciorogârla mi-am bătut capul să înţeleg ce public-ţintă a avut afacerea asta. Străini nu prea cred, fiindcă nu am văzut pliante sau reclame în alte limbi decât a noastră, iar despre români mi-am dat seama ulterior că poate fi foarte greu vorba.
În parcarea mănăstirii, domnul şofer ne-a anunţat că ne aşteaptă să mergem îndărăt la 15:10. Era 9:45. Nu ne aştepta nici un ghid, nimeni care să ne explice istoria locului. Am intrat în curtea locaşului de cult, care e chiar frumos. Era slujbă şi înghesuială, aşa că am apucat să văd din uşă un iconostas impunător. În jumătate de oră vizitasem tot, inclusiv cimitirul. Am mai stat o oră la liturghie, corul suna melodios. M-am decis să plec pe la 11 şi ceva. Am luat o rată (2 lei) până la Autogara Militari şi apoi autobuzul 137 (1,3 lei) până la Universitate. Am avut brusc revelaţia că un enoriaş obişnuit la mănăstiri nu ar avea de ce să dea 18,7 lei şi să fie condiţionat de un orar, când poate să facă, atunci când vrea el, acelaşi drum dus-întors pe doar 6,6 lei. Argaţii pedelistei de frunte ar fi putut măcar să pună în autobuz, în locul reclamelor, un CD cu ce s-a întâmplat de-a lungul vremii la Mănăstirea Ciorogârla-Samurcăşeşti pentru pioşii români care ar fi vrut să cunoască mai bine locul. Ar fi avut şi ministerul o contribuţie la excursia ecumenică.
De când e ministru, doamna Udrea a dat cu mopul, a croşetat, s-a cocoţat pe cal, a jucat hora, s-a întrupat din spuma mării, a schimbat de trei ori brandul de ţară, ultima oară într-o afacere cu miros de ciordeală intelectuală. În urma acestei excursii, am mai tras încă o dată concluzia că doamna ministru e doar o făptură care suferă de diletantism managerial şi instabilitate motorie, ambele manifestate pe bani publici. Ar fi bine ca autorităţile în drept să-i acorde îngrijirile necesare.
