Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Sponsorizarea este considerată un act de responsabilitate socială, iar ea este definită de lege ca fiind actul juridic prin care două persoane convin cu privire la transferul dreptului de proprietate asupra unor bunuri materiale sau mijloace financiare pentru susținerea unor activități fără scop lucrativ desfășurate de una dintre părți, denumită beneficiarul sponsorizării. Un grup de parlamentarii PSD s-au gândit însă în 2019 să dea un nou înțeles noțiunii, și a elaborat un proiect prin care obligau toate firmele și microîntreprinderile active să sponsorizeze în fiecare an asociații, fundații și alte entități non-profit, dar și sectorul sportiv. Proiectul, prin care se modifică și completează Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, chiar a reușit să treacă tacit de Senat, dar a fost blocat la Camera Deputaților.
Potrivit proiectului, limita deducerii cheltuielilor de sponsorizare era majorată la 30% din impozitul pe profit, iar în cazul microîntreprinderilor era stabilită la 30% din impozitul pe cifra de afaceri. Autorii proiectului de lege propuneau modificarea Codului Fiscal astfel încât „cheltuielile de sponsorizare și/sau mecenat și cheltuielile privind bursele private, acordate potrivit legii, sunt obligatorii pentru societățile comerciale care activează în România”, iar o obligație asemănătoare era stabilită și pentru microîntreprinderi. În prezent, microîntreprinderile nu pot acorda sponsorizări pentru sport, deoarece, conform OUG 25/2018, acestea sunt permise doar „pentru entităţile de pe lista Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, care sunt acreditate ca furnizori de servicii sociale”, ceea ce „pune structurile sportive într-un mare con de umbră”, considerau inițiatorii. Proiectul mai obliga firmele să aloce un procent din valoarea sponsorizărilor către sport, iar din această sumă un procent să fie direcționat către sportului şcolar, pentru activitatea Asociaţiilor Sportive Şcolare.
Guvernul decide ce sporturi sunt sponsorizate
Mai mult, companiile nu ar fi avut voie nici măcar să aleagă ramurile sportive pe care vor să le sponsorizeze, acest lucru urmând să fie stabilit prin Hotărâre de Guvern. „Conform planului de guvernare”, urmau să beneficieze de sponsorizări un număr de „15 ramuri sportive de interes naţional”.
„Fondurile financiare alocate sponsorizării şi care se presupune că nu ar mai ajunge la bugetul de stat, ar ajunge într-un domeniu muribund, care s-ar dezvolta în timp, în care se pot crea aproximativ 100.000 de locuri de muncă, s-ar întoarce la bugetul de stat sub forma de taxe şi contribuţii, sub formă de TVA colectat din plata serviciilor de cazare, masă, transport, achiziţii de echipament sportiv, asigurări, servicii medicale şi alte servicii. Surpriza plăcută va fi atunci când vom avea o industrie a sportului dezvoltată, care va contribui cu un procent însemnat la dezvoltarea PIB-ului”.
din expunerea de motive
Sistemul actual, nestimulativ
Inițiatorii proiectului susțineau că actualul cadru legislativ nu a creat nicio pârghie de stimulare a sponsorizării, iar în aceste condiții agenții economici preferă să nu se implice în actul de sponsorizare și, în special în zona sportivă. Autorii invocă în sprijinul modificării legislației practica din Statele Unite unde există 29 de forme ale legii sponsorizării, iar sponsorizarea către organizațiile non-profit este nelimitată ca procent și deductibilă tocmai pentru a stimula dezvoltarea unor domenii unde statul nu vrea să cheltuiască resurse financiare.
