x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special PSD, chemat sa plateasca paguba lui Gabriel Bivolaru

PSD, chemat sa plateasca paguba lui Gabriel Bivolaru

06 Apr 2004   •   00:00

Alianta PNL-PD a solicitat ieri ca social-democratii sa acopere paguba produsa de fostul deputat PDSR Gabriel Bivolaru la Banca Romana pentru Dezvoltare (BRD).

Purtatorul de cuvănt al Aliantei PNL-PD, liberalul Calin Popescu Tariceanu, si vicepresedintele democrat Radu Berceanu au cerut PSD sa se oblige sa ramburseze sumele de care Gabriel Bivolaru a devalizat BRD. „Partidul Social Democrat s-a aratat solidar cu Bivolaru, asa ca mi s-ar parea normal ca PSD sa se manifeste la fel de solidar ca si atunci cănd l-au insotit in sala de judecata si sa se oblige sa ramburseze cele 2.000 de miliarde de lei", a declarat Calin Popescu Tariceanu. In ceea ce priveste resursele din care PSD sa acopere aceasta suma, deputatul PNL a spus ca social-democratii pot sa o faca din cotizatiile membrilor si din bugetul partidului.

O parte din bani - la PSD

Radu Berceanu, in schimb, a fost si mai transant, el cerănd ca paguba sa fie platita de cei care l-au sustinut pe Bivolaru in fata procuraturii. „Si stim exact cine sunt, ei trebuie sa-si imparta acoperirea celor 2.000 de miliarde de lei", a completat Berceanu. Liderul democrat a sustinut ca „acesti bani au ajuns, intr-un fel sau altul, la persoanele si la partidul care l-au sustinut" pentru ca Gabriel Bivolaru a facut donatii importante atăt la campania electorala centrala a PSD, căt si la filiala din Calarasi.

Legaturi la varf

Reprezentantii aliantei PNL-PD au solicitat totodata clarificarea situatiei privind terenul care i-a apartinut lui Bivolaru si care acum este proprietatea lui Adrian Nastase. „Exista o legatura intre terenul primit practic cadou si sustinerea lui Bivolaru", a declarat Radu Berceanu. Atat Tariceanu, cat si Berceanu au sustinut ca exista documente din care rezulta ca „printr-o metoda jalnica, dupa trecerea prin mai multe maini, ternul a ajuns la Nastase". Terenul respectiv aflat in „zona Dorobanti" a intrat in posesia premierului in 1998. Calin Popescu Tariceanu a sustinut ca Adrian Nastase ar fi platit pentru acel teren o suma de aproximativ 25 de ori mai mica decat valoarea pietei din acel moment. „Normal ar fi ca premierul sa-si asume responsabilitatea asupra achizitionarii acestui teren din zona Dorobanti si care a ajuns la Adrian Nastase dupa ce a fost cumparat si văndut succesiv, pe sume ridicole, de cătiva intermediari", a afirmat Tariceanu. El a mai adaugat ca premierul a fost grabit in achizitionarea terenului deoarece din acte rezulta ca ultimul intermediar nu a fost proprietarul terenului decat o luna de zile.

Evaziune fiscala

Vicepresedintele PD Radu Berceanu a tinut sa sublinieze faptul ca „Adrian Nastase este un eminent jurist si stie ca atunci cănd subevaluezi un teren furi banii statului pentru ca taxele devin astfel ridicole". (Carmen Vintila)

×
Subiecte în articol: psd eveniment bivolaru