Purtătoare de lumi şi de poveşti

Poate că a scrie poveşti pare simplu, dar nu este deloc aşa... Ţine de talent, de intuiţie, de har... Ţine de minunea aceea numită suflet... Silvia Kerim a lansat la 26 mai, la Muzeul Literaturii Române, o "Bunică Albă", sau mai bine zis a treia ediţie a cărţii, cu izvorul poveştii cu tot.

În turceşte, Kerim înseamnă nobil, generos, de calitate... Ei bine, Silvia Kerim locuieşte pe Strada Parfumului, iar parfumul este o metaforă în teologie a Duhului Sfânt, după cum spunea Silvia Chiţimia, prezentă la lansarea "Bunicii Albe"...

Silvia Kerim ştie, cu o eleganţă tulburătoare, cum se poate locui într-o casă hăruită de frumuseţe şi poezie, în această lume cotropită de praful insensibilităţii şi al indiferenţei. Iubirea pentru copii, oameni, animale şi natură se prelinge în poveştile pe care doar un condei ţinut de un suflet bun o poate face.

MELANCOLIE
Iubirea pentru Bucureştiul copilăriei a ieşit la iveală o dată cu "Vedere din Parfumerie", de asemenea, în primele emisiuni de după 1989 ale Televiziunii Române Libere, cum era moda să se spună, Silvia Kerim chema camerele de luat vederi, puţine existente atunci, să filmeze, să arate Bucureştiul pierdut, să pledeze pentru salvarea lui. Bucureştiul Silviei Kerim este unul cu grădini frumoase, liniştite, cu parcuri ce nu te lasă să treci indiferent pe lângă ele.

Un Bucureşti cu case boiereşti şi negustoreşti. Străvechea "Parfumerie", casă plină de stil şi de melancolie de pe Strada Parfumului, casa Silviei Kerim, clădită la 1847, este vizitată şi astăzi de umbrele apusului de soare, iar uneori ai senzaţia că faci un salt în trecut pe fundalul clopotelor ce se aud la Biserica Lucaci, la Sfânta Vineri sau la Ceauş Radu...

ACTIVITATE
A fost una din stelele unei promoţii de aur a Facultăţii de Limbi Străine, alături de Irina Mavrodin, Paul Miclău, Modest Morariu şi Mircea Ivănescu. Îşi aranja mereu altfel decât celelalte o eşarfă, un guler apretat, o bijuterie veche, toate potrivindu-se doar ei. Descânta ritualic cu Donna Roşu cafelele ce atât i-au plăcut lui Emil Botta. Nichita Stănescu se îndrăgostise lulea.

"Nu ştiu să fi jignit pe cineva vreodată, nici să fi răspuns răului cu rău. Nu participa nici măcar din întâmplare la bârfele femeieşti. I s-a refuzat intrarea în partid, obligatorie în anii '70, pentru a rămâne în Radio, dar a părăsit cu demnitate şi eleganţă instituţia care avea atâta nevoie de ea", spunea Lucia Negoiţă la lansare. A realizat musical-uri inspirate din marea literatură pentru copii: "Mary Poppins", "Micuţa Dorothy", "Frumoasa din Pădurea Adormită", "Gulliver în Ţara Piticilor".

 

 

Între anii 1996 şi 1997 a realizat serialul pentru copii "Căsuţa cu poveşti", difuzat la TVR 1 şi 2, autoare a unor scenarii radiofonice pentru copii, preluate de Electrecord. Între 1972 şi 1983 a colaborat în calitate de producător delegat la casele de filme cu Mircea Veroiu, Mircea Daneliuc, Sergiu Nicolaescu şi alţii. Din 1983 şi până în 1987 a realizat şi scenariile unor filme de animaţie la studiourile Animafilm.

A fost distinsă cu Premiul Uniunii Scriitorilor la categoria Literatură pentru copii şi tineret, 1990. Premiul "Emil Gârleanu", acordat de Centrul Internaţional Ecumenic în 1995, medalia de bronz pentru merite culturale excepţionale acordată de Academia "Carpatica" în 1998. Volumul "Vedere din Parfumerie" a primit premiul Uniunii Scriitorilor în 1999. I s-au decernat titlul de "Femeia anului 2004" de către Institutul Bibliografic American şi Ordinul "Meritul Cultural" în grad de Cavaler. Anul acesta este propusă la Premiul Hans Christian Andersen.

Un spirit generos, o flacără, a avut parte de o întâlnire fantastică în această viaţă, care o ajută şi acum să respire şi căreia îi poartă şi acum o amintire tandră... Cea cu regizorul Mircea Veroiu... Lângă el se simţea mai frumoasă, mai puternică şi plină de dorinţa de a cuceri lumea. Încrederea şi protecţia pe care i-o acorda o ajutau să se concentreze şi să dăruiască mult mai uşor. Sobrietate, nobleţe, rafinament, cuvinte care o descriu perfect pe Silvia Kerim şi care fac dovada generozităţii ei dedicând această carte mamei ei, Ana... care a stat la izvorul Poveştii Bunicii Albe...

 

"În iarna care a trecut s-au împlinit unsprezece ani de la moartea lui Mircea. Dacă astăzi ar fi fost printre noi, l-am fi sărbătorit cum se cuvine. Poate că acolo unde se află el acum, Mircea se gândeşte, uneori, la acel Cinematograf pe care şi l-ar fi dorit «mai altfel». Ori, poate că la Gloria Tinereţii pierdute. Chiar dacă el nu mai este sunt sigură că ştie că noi, cei pe care i-a iubit şi care l-am iubit, îi simţim lipsa şi ne gândim foarte adesea, cu dragoste, la el"...
Silvia Kerim