La 9 iunie 1990, la Bucureşti s-a întrunit primul Parlament postcomunist al României. La Milano, premierul Petre Roman, invitat de Comitetul de organizare a Campionatului Mondial de Fotbal, s-a întâlnit cu preşedintele Italiei, Francesco Cossiga. Printr-un comunicat dat publicităţii, Guvernul a invitat la dialog reprezentanţii manifestanţilor din urmă cu două zile. Mişcarea Ecologistă din România lua lecţii politice de la parlamentarii verzi francezi. (A.C.T.)
S-AU ÎNTRUNIT CAMERELE PARLAMENTULUI
La această oră se întruneşte primul Parlament al României postbelice, ales în mod liber prin sufragiul universal. Noul Parlament cu cele două Camere ale sale, Senatul şi Adunarea Deputaţilo,r va trebui să elaboreze viitoarea Constituţie, să stabilească caracterul statului şi structurile sale legislativ-organizatorice atestându-i sistemul drepturilor şi îndatoririlor tuturor cetăţenilor.
Avem acum legătura la Senat, unde se află colegul nostru Vasile Bihon.
Cu puţin timp în urmă s-a încheiat prima şedinţă în plen a Senatului României. Şedinţa a fost condusă de domnul Buda Cezar, decanul de vârstă al Senatului, reprezentant al Partidului Naţional Liberal, care îndeplineşte funcţia de preşedinte al Senatului până la alegerea organelor definitive de conducere ale acestuia.
Tot în cursul şedinţei de azi au mai fost alese Secretariatul şi Comisia de validare, aceasta urmând să întocmească raportul privind validarea mandatelor de senatori care va fi prezentat spre aprobare Senatului în următoarea sa şedinţă plenară.
Un loc aparte în desfăşurarea şedinţei de după-amiază a Senatului l-a constituit aprobarea Regulamentului provizoriu privind activitatea Senatului, document care a fost adoptat prin consultarea şi acordul tuturor grupurilor parlamentare constituite în Senat. Următoarea şedinţă în plen a Senatului a fost convocată joi, 14 iunie, la ora 9:00.
La Palatul Parlamentului, Adunarea Deputaţilor îşi continuă lucrările. La ora actuală se discută articol cu articol normele preliminare de activitate a Camerei. Cele mai discutate articole au fost, până acum, articolele 2 şi 3. Articolul 2 se referă la numărul de deputaţi care compun un grup parlamentar. Numărul propus, de zece, a fost adoptat până la urmă, cu câteva voturi împotrivă. Articolul 3 stipulează ca din Comisia de validare să facă parte 30 de deputaţi, respectând principiul proporţionalităţii. Câteva amendamente solicitând o reprezentare egală au fost respinse, articolul 3 a fost adoptat în forma iniţială. Lucrările Camerei Deputaţilor continuă.
ROMAN ŞI COSSIGA, DESPRE FOTBAL ŞI POLITICĂ
La invitaţia Guvernului italian şi a Comitetului de organizare a Campionatului Mondial de Fotbal, domnul Petre Roman, primul-ministru al Guvernului României, a sosit ieri la Milano pentru a participa la ceremonia deschiderii oficiale a importantului eveniment sportiv.
Cu acest prilej, premierul român a luat parte la un dejun oferit de preşedintele Italiei, Francesco Cossiga, în onoarea unor şefi de stat şi de Guvern, precum şi a altor personalităţi prezente în Italia, cu ocazia Campionatului Mondial de Fotbal.
În convorbirea cu domnul Petre Roman, preşedintele Cossiga a evidenţiat simpatia cu care oficialităţile italiene şi poporul italian urmăresc transformările democratice din România. De asemenea, au fost scoase în relief perspectivele largi care se deschid în noile condiţii pentru dezvoltarea colaborării româno-italiene.
Tot ieri, primul-ministru al României a avut o întrevedere cu omologul său italian, domnul Giulio Andreotti, cu care a abordat aspecte cu privire la actualitatea vieţii politico-sociale şi economice dintre cele două ţări, cu referire la dezvoltarea colaborării româno-italiene în diverse domenii.
De asemenea, primul-ministru al României a avut întâlniri cu preşedintele Argentinei, Carlos Saul Menem, şi cu preşedintele Braziliei, Collor de Mello, aflaţi în Italia cu ocazia Campionatului Mondial de Fotbal. În centrul convorbirilor s-au situat aspectele privitoare la dezvoltarea relaţiilor dintre ţara noastră, Argentina şi Brazilia în toate domeniile de interes comun.
Tot la Milano, domnul Petre Roman a avut întrevederi succesive cu reprezentanţii de seamă ai cercurilor de afaceri şi industriale italiene. În timpul întrevederilor au fost abordate căi şi modalităţi de creştere şi dezvoltare a schimburilor comerciale şi a cooperării economice, industriale şi tehnice dintre România şi Italia.
"SOCIETATEA CIVILĂ" A CONTESTAT GUVERNUL
În după-amiaza zilei de 7 iunie 1990 a avut loc în faţa clădirii din Piaţa Victoriei o demonstraţie antiguvernamentală neautorizată. Câţiva reprezentanţi au lăsat la Guvern următorul comunicat: "Protestăm împotriva dezinteresului manifestat de actuala conducere a ţării faţă de persoanele care fac greva foamei în Piaţa Universităţii, aflată acum într-o situaţie critică. Considerăm că prelungirea actualei situaţii periclitează viaţa unor oameni care cer dialogul, ca dovadă a instaurării în România a unei democraţii reale. Ne asumăm responsabilitatea asigurării unui cadru optim desfăşurării acestui dialog. În acest scop rugăm conducerea ţării să desemneze o comisie guvernamentală care să anunţe oficial data şi ora la care consideră de cuviinţă să aibă loc această întâlnire".
Comunicatul a fost transmis de Asociaţia Studenţilor Arhitecţi, Sindicatul Studenţilor Academiei de Arte, Studenţii Academiei de Muzică, Asociaţia "21 decembrie", Liga Studenţilor, Alianţa Poporului, Grupul Independent pentru Democraţie, Asociaţia foştilor deţinuţi poitici, Radio Libertatea 22. După insistenţe, o singură persoană a acceptat să-şi decline identitatea cu acte.
Reamintind că încercările precedente ale Guvernului de a realiza un dialog cu reprezentanţi ai greviştilor şi manifestanţilor au fost împiedicate, Guvernul îşi reafirmă profunda sa îngrijorare în legătură cu vieţile celor care fac greva foamei.
Ca şi până acum, Guvernul este deschis dialogului. Cu dorinţa de a analiza orice cerere raţională, care ţine de competenţa sa, guvernul a format o comisie din oficialităţi cu putere de decizie care să participe la întâlnire.
Formaţiunile care au transmis comunicatul de mai sus sunt invitate să trimită câte un reprezentant cu împuternicire scrisă din partea organizaţiilor pe care le reprezintă şi cu lista revendicărilor, la sediul Guvernului din Piaţa Victoriei, luni, 13 iunie 1990, ora 15:00, se precizează în comunicatul Guvernului.
ECOLOGIŞTII ROMÂNI, PREGĂTIŢI PENTRU "MEMORANDUMUL VERDE"
Mişcarea Ecologistă din România, reprezentată de domnul profesor universitar dr Alexandru Roşu, vicepreşedintele mişcării, a participat la sesiunea Parlamentarilor Verzi din Franţa, ce s-a desfăşurat la Paris între 5 şi 6 iunie.
Reamintim că în zilele de 16 şi 17 iunie 1990 o delegaţie a Mişcării Ecologiste din România va fi prezentă la Reuniuea Verzilor europeni de la Bruxelles. În timpul dezbaterilor, va fi definitivat "Memorandumul verde" adresat Conferinţei post-Helsinki din acest an şi va fi discutată aderarea Mişcării Ecologiste din România la acest organism ecologist internaţional.
COMUNIŞTII CEHOSLOVACI - LOCUL TREI LA ALEGERILE GENERALE
Astăzi la ora 14:00, ora locală, s-au încheiat alegerile generale desfăşurate în Republica Federativă Cehă şi Slovacă, din care vor rezulta viitorii deputaţi în Adunarea Federală şi în Consiliile naţionale ceh şi slovac. Un sondaj efectuat paralel cu operaţiunile de vot de către Televiziunea cehoslovacă, în colaborare cu institutul vest-german de sondaje INFAS, prezintă drept câştigători ai scrutinului "Forumul cetăţenesc" şi formaţiunea similară slovacă "Opinia publică împotriva violenţei", cu aproximativ 52% din totalul buletinelor de vot. Prognoza plasează pe locul al doilea Uniunea Creştin-Democrată şi pe locul trei Partidul Comunist Cehoslovac, pentru care şi-au dat votul doar 10% din alegători. Rezultatele oficiale definitive ale scrutinului vor fi comunicate mâine după-amiază.
REFORMAREA ORGANIZAŢIEI NORD-ATLANTICE
Ieri după-amiază s-au încheiat lucrările reuniunii de două zile a miniştrilor de externe din ţările membre ale NATO, desfăşurate în localitatea scoţiană Turnberry. Comunicatul comun publicat la sfârşitul reuniunii salută planurile radicale de schimbare ale Tratatului de la Varşovia şi relevă disponibilitatea NATO de a angaja noi negocieri pentru reduceri ale forţelor armate de pe continentul european.
În acelaşi timp, miniştrii de externe s-au pronunţat ferm pentru menţinerea Alianţei atlantice, chiar reformată, şi pentru integrarea - inclusiv militară - a viitoarei Germanii unificate, acceptând şi o eventuală fază de tranziţie.
●Rubrică realizată cu sprijinul Societăţii Române de Radiodifuziune, Arhiva Scrisă