Raducanu la patru maini

Au aceeasi voce. Daca inchizi ochii si asculti, ai senzatia ca vorbesti cu Johnny Raducanu. Daca-i deschizi, vezi un firicel de om. Nici pitic, nici scund. La limita dintre cele doua inaltimi. Cu niste lacrimi scapate din haturi, vesnic siroindu-i pe obraz.

Au aceeasi voce. Daca inchizi ochii si asculti, ai senzatia ca vorbesti cu Johnny Raducanu. Daca-i deschizi, vezi un firicel de om. Nici pitic, nici scund. La limita dintre cele doua inaltimi. Cu niste lacrimi scapate din haturi, vesnic siroindu-i pe obraz.

Canta peste tot localul. O data cu inecaciunile oamenilor - c-or fi de la mancare sau de la muzica, sau de la amintirea unei apuse iubiri pierdute pe aici pe undeva, numai ei stiu - , el canta peste urechi si cocuri, peste linguri si furculite, peste vorbe si taceri, peste cafele, ciorbe sau spaghete. La ora cinei intra pe usa, isi agata haina, se asaza la pian si canta. La el, a trai inseamna a disciplina clapele pianului. A facut-o de mic. Il cheama Cretu Dumitru. Iar pe fratele sau, Cretu Raducan. Fara "u" la sfarsit. S-a semnat insa, de cand a venit vremea sa dea autografe, cu Raducanu. Johnny Raducanu. Si asa i-a ramas numele. Au fost cinci la parinti. Dar au ramas doar doi. Ei doi.

O VIATA DE OM. Are op’zes‘doi de ani, e bolnav de picior, o ureche-i "terminata", iar cealalta abia i se mai tine. "M-am nascut cu pian in casa si toata viata am cintat. Si daca m-as mai naste o data, tot asta as face", marturiseste Mitica, fratele maestrului Johnny. A interpretat piese romanesti pentru varsta a treia, "poate si a doua", insa lui i-a placut muzica clasica. "Din pacate, n-am ajuns la un nivel de executie corect. Dar in restaurante merg cantate. Omu’ mai bea si un sprit si se sterge cu vederea", isi dezvaluie, cu nonsalanta, hibele. A fost maestru corepetitor de balet la ansamblurile Doina si Ciocarlia, pana cand Elena Ceausescu le-a desfiintat. Apoi a inceput sa cutreiere lumea. " In afara de Africa, am vazut toate continentele. Am cantat in Finlanda, America, Suedia, Japonia, Italia si mai stiu eu unde", povesteste Mitica intre doua inghitituri sorbite de cafea. Ochii, albastri pe margini si cafenii spre pupila, abia i se intrevad printre pungile-i din jur. Surasul, in schimb, ii imblanzeste chipul schimonosit de razele de soare. Incepe sa-si spuna viata intr-o dezordine cronologica aiuritoare. Are o doldora de povesti. Sare din America-n Finlanda, mai zice cate ceva despre Japonia si despre germana care se vorbea acolo, dupa aceea… era sa uite, trece la lunile cand a fost pe vapor, pe Transilvania, unde i-a cantat lui Ceausescu. In rastimpul dintre doua plecaciuni spre cafea, isi rememoreaza peregrinarile cu Gica Petrescu din Canada si Statele Unite.

PUZDERIA DE FEMEI. Prin ’57, cand Berlinul era "la pamant", a cantat cu o orchestra, timp de sase luni, la un restaurant romanesc. "Erau doispe femei la un barbat, asa ziceau statisticile. La ambasada, ne-au spus ca e nenorocire cu femeile. In restaurantul in care cantam, navalisera pe noi. In cinematografe… nu stiu cum sa va zic... erau acte sexuale vizibile. Si era dispozitie sa nu fie deranjati. Era nevoie de procreatie". Mitica isi aminteste de anii germani surazand. Dar i se vede in ochi, libanezele si grecoaicele raman cele mai frumoase. "Iar cele mai urate sunt nordicele", fiind "mai mult masculine decat feminine", proclama muzicianul. A avut-o insa pe Lia, femeia cu care s-a insurat si careia i-a pus "primul copil in brate la douazeci de ani".

DOR DE TARA. Nici firea sentimentala si nici patriotismul n-au fost cauza pentru care n-a ramas in strainatate. In Canada, parintele Iuga, om cu multe relatii si influente, l-a rugat sa traiasca acolo, fagaduindu-i ca-i aduce si familia. Dar n-a vrut. "Vedeam romanii stramutati, oameni bogati, cu fabrici, care incepeau sa planga cand le cantam romaneste. N-am avut curaj." Cunoaste pe unu’, din Timisoara, care de dor de tara a "scormonit pamant si a bagat in gura." Si acum se emotioneaza cand si-l aminteste. Singurul loc unde s-a simtit ca acasa a fost Grecia. "Parca eram la Bucuresti. Au grecii un stil de a glumi exact ca romanii, se iau la contre… chestii de-astea". De ce i-a fost frica, nu a scapat, insa: doi dintre cei trei copii i-au plecat. Cea mica-i in America, s-a "casatorit domnisoara" cu un doctor si "n-are treaba cu banii". Baiatul e muzician la Londra. Numai Iolanda a ramas langa el. Dar si ea are chef de duca.

JOHNNY. Desi ii leaga pianul si sangele, fratii se intalnesc destul de rar

SANGELE SI APA. "Johnny a fost un mare idealist. A trait numai pentru jazz pe timpul cand comunistii interzisesera muzica americana. Pe vremea aia facea foamea, credeti-ma. Eu m-am expus oriunde, aveam copii, el nu". Mitica a trecut sa-l vada in localul in care canta acum o luna. De fapt, voia sa exerseze nitel niste piese, in timpul zilei, si l-a rugat pe Johnny sa-l ajute. Astfel de intalniri se intampla insa rar. "Nu prea vorbim la telefon, eu ce-l mai sun, ca el… niciodata", ofteaza, resemnat. Au avut cateva concerte impreuna in Germania, pe timpul comunistilor, dar nu mai tine minte exact perioada. I-a citit cartea scrisa cu ajutorul lui Horia Alexandrescu, caruia i-a "tinut nunta", si l-a surprins faptul ca n-a pomenit deloc de el. Dar nici vorba de ranchiuna. Poate doar una inofensiva, asa, ca o arma ale carei gloante ar fi din turta dulce. Au facut aceeasi operatie: pe cord. Mitica, in 1992, dupa un turneu in Anglia. Johnny parca a trecut mai usor peste hop, dar pe el a fost cat pe ce sa-l rapuna. N-o sa uite niciodata. I se pusese ca o piatra aici, aici, la piept, i-a fost atat de rau, incat credea ca gata, si-aduce aminte bine, saptamani la pat una, doua, multe, dar a luptat - suspine ca randunele plutesc asupra-i - si a trait. "De atunci, n-am mai plecat. M-a operat doctorul Serban Bradisteanu ca, altfel, nu mai eram in viata. Mi-a fost greu. Dar m-am incapatanat sa nu mor", incheie cel pe care il cheama Cretu Dumitru. Fratele lu’ Cretu Raducan. Scris fara "u" la sfarsit.