"In loc sa aplaude si sa sustina Raportul final al Comisiei prezidentiale...". Pe acest ton vizibil iritat si-a marturisit Vladimir Tismaneanu "socul suprem" dupa ce a luat cunostinta de reactiile critice referitoare la premisele discutabile, tezele eronate si concluziile de multe ori fortate ale documentului pe care l-a prezidat.

O reactie care pune sub semnul intrebarii declaratiile lui Vladimir Tismaneanu despre disponibilitatea comisiei sale de a angaja un dialog deschis cu toti aceia care pot aduce argumente convingatoare pentru corecta evaluare a genezei, evolutiei, formelor de manifestare si urmarilor dramatice ale fenomenului comunist in Romania.

Contrar alegatiilor lui Vladimir Tismaneanu, exista in societatea romaneasca un semnificativ consens in ceea ce priveste nevoia unui demers stiintific, deasupra oricarui partizanat ideologic, privind evaluarea comunismului din Romania, ca fenomen istoric determinat si riguros etapizat, clar definit atat sub raportul proiectelor sale, cat si al consecintelor efective ale acestuia. Asa dupa cum se insista, pe buna dreptate, asupra necesitatii ca o asemenea analiza sa se soldeze cu identificarea vinovatiilor reale, individualizate in ceea ce priveste instaurarea, functionarea si mentinerea sistemului totalitar in Romania. Dar, dupa cum demonstreaza tot mai numeroasele semnale venite din partea unor segmente reprezentative ale clasei politice si ale societatii civile, "Raportul Tismaneanu", prin faptul ca este mai mult un exercitiu de retorica politica si mult mai putin o analiza stiintifica, este susceptibil sa serveasca drept "platforma teoretica" pentru o noua si dureroasa divizare a societatii romanesti, ca urmare a punerii in act a unor aprecieri globale, a unor masuri nediferentiate, care deschid calea unor culpabilizari colective si unor pedepse aplicate "in bloc". In acest fel reinvie, sub o alta forma, intoleranta si vendeta politica, se pot repeta greseli si abuzuri pe care "Raportul Tismaneanu" pretinde ca le dezvaluie, le condamna si le repara. Ignorand, voit sau nu, faptul ca asemenea abuzuri intra intr-o flagranta contradictie cu legislatia europeana in ceea ce priveste respectarea drepturilor omului, in special a celor politice si riscand, prin aceasta, ca mecanismele de control ale Consiliului Europei sa fie sesizate cu plangeri privind incalcarea Conventiei Europene a Drepturilor Omului.

Exista in "Raportul Tismaneanu" (titulatura adecvata, dupa numele indubitabilului sau "autor colectiv"!) o serie de aspecte, catusi de putin accidentale sau marginale, care frapeaza si nedumeresc. Insasi eticheta-stigmat: "comunism" aplicata perioadei studiate (1945-1989) este una arbitrara, improprie definirii acestei perioade din istoria contemporana a Romaniei, atata vreme cat nu tine seama de experienta istorica deosebit de complexa a tarii noastre, de factorii interni si externi care au actionat si s-au confruntat, la un moment sau altul, din diverse directii, intr-un cuvant: de contextul politic, social si istoric determinat si, totodata, determinant. Sintagma "comunism" nu se regaseste, pentru perioada 1945-1974, in niciuna dintre definitiile date de catre PMR, ulterior de catre PCR, etapelor pe care "forta politica conducatoare" considera ca le parcurge Romania. Mai mult, in toate documentele cu tenta programatica ale partidului, comunismul era prezentat ca fiind un obiectiv de indepartata perspectiva, o proiectie de viitor. Vladimir Tismaneanu insusi o spune intr-un text pe care il semneaza in "Micul dictionar de termeni politici pentru tineret", aparut la Editura Politica in 1981: "numai atunci cand oamenii vor dirija in mod constient procesele sociale si vor obtine efectele voite de ei se va putea vorbi cu adevarat de trecerea la comunism". In documentele de directie ale partidului etapele de dezvoltare politica, economica si sociala ale Romaniei erau denumite cu ajutorul altor sintagme-cheie, de exemplu "desavarsirea construirii socialismului". Termenul "comunism" apare, pentru a defini continutul perioadei istorice, odata cu adoptarea, la Congresul al XI-lea, a "Programului PCR de faurire a societatii socialiste multilateral dezvoltate si inaintare a Romaniei spre comunism". Ciudata amnezie! Nici argumentul ca termenul "comunism" a fost preluat si utilizat - printr-o (fortata) extindere de sfera - respectandu-se titulatura pe care a avut-o partidul inca din anul 1921 - cand s-a desfasurat Congresul general al Partidului Socialist Comunist din Romania, care a devenit, in 1922, Partidul Comunist din Romania - nu rezista, atata vreme cat, de la Congresul I al PMR (Congresul al VI-lea al PCR) din anul 1948 si pana in 1965 - anul Congresului al IX-lea al partidului - a existat Partidul Muncitoresc Roman. Asadar, calitatea de partid "comunist" a existat in titulatura partidului numai in perioada cuprinsa intre anii 1921 si 1948, respectiv din 1965 si pana la sfarsitul anului 1989. In acest caz, investigatia trebuia sa abordeze, fie si intr-o maniera succinta, si perioada 1921-1945, existand si pentru aceasta perioada numeroase, incontestabile argumente care sustin atributul "nelegitim" si, intr-o mare masura, pe cel de "criminal". Ne referim, pe de o parte, la "teza" potrivit careia, dupa Marea Unire din 1918, Romania a fost un "stat imperialist care a anexat prin cotropire teritorii straine", iar, pe de alta parte, la luptele pentru putere (denumite in istoriografia oficiala a partidului "lupte fractioniste") din perioada interbelica si imediat postbelica, purtate in sanul si, mai ales, la varful partidului. Nu cunoastem, de exemplu, in ce a constat contributia academicianului Alexandru Zub, in calitate de membru al comisiei, mai precis la redactarea acelor parti ale documentului care trateaza istoria PCR. Este insa evident ca absenta altor reprezentanti de marca ai breslei istorice ramane una dintre cauzele pentru care "Raportul..." abunda in aprecieri tendentioase, in fapt insertii si extrapolari straine rigorilor unui travaliu stiintific, menite sa ocoleasca si sa falsifice adevarul istoric. Aprecieri care justifica diagnosticul pe care l-au aplicat "Raportului" academicienii si profesorii universitari reuniti in cadrul Grupului de reflectie pentru adevarul istoric: "Dupa cum se arata intr-o Declaratie semnata de catre membri ai Grupului de reflectie pentru protectia adevarului istoric, Centrului de Geopolitica al Universitatii Bucuresti si Centrului de Analiza si Cercetari al Asociatiei Civic Media: "Rezulta limpede ca Raportul serveste anumitor teluri departe de cele stiintifice, intr-o formulare aparent academica, prin care se prezinta o imagine nereala asupra a ceea ce se va fi fost in intervalul 1945-1989"

De la Raportul Lindbald la Rezolutia 1481/2006

Un alt slogan - conformitatea "Raportului" cu standardele europene in materie - poate fi lesne contrazis. De data asta, Vl. Tismaneanu si sustinatorii sai mizeaza pe memoria slaba sau pur si simplu pe carentele de informatie ale romanilor. Pe faptul ca multi dintre noi au uitat sau nu au cunoscut in detaliu circumstantele adoptarii Rezolutiei nr. 1481/2006 a Adunarii Generale a Consiliului Europei. O sumara recapitulare a faptelor devine necesara. In septembrie 2005, parlamentarul suedez Goran Lindblad, in calitate de raportor al grupului Partidului Popular European, a prezentat comisiei politice a APCE un proiect de document al Consiliului Europei, intitulat "Nevoia unei condamnari a crimelor comunismului de catre comunitatea internationala". Ulterior, acelasi europarlamentar a pre-zentat Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei un Raport cuprinzand evaluarea politica a crimelor comunismului, in care arata: "Pare sa se confirme ca dimensiunea criminala a regimurilor comuniste nu a fost rezultatul circumstantelor, ci, mai curand, consecinta unei politici deliberate, elaborata de fondatorii acestor regimuri inca inainte de a prelua puterea. Liderii comunisti nu si-au ascuns niciodata obiectivele: dictatura proletariatului, eliminarea opozantilor politici si a categoriilor de populatie incompatibile cu noul model de societate."

Dar, pentru ca in comunitatea europeana pluralismul, toleranta si libera circulatie a ideilor nu sunt teze abstracte, ci principii asumate si exercitate, reactiile critice nu au intarziat sa apara. Astfel, circa 3.900 semnatari au sprijinit o motiune avand titlul sugestiv: "Nu McCarthysmului european!" Una dintre principalele acuze, formulata transant, era aceea ca raportul contesta faptul ca "miscarile si ideologia comunista fac parte din miscarea muncitoreasca si de progres social". De asemenea, era sever criticat faptul ca documentul parlamentarului suedez "incrimineaza ideile progresiste mostenite de la iluminism." Documentul redactat de europarlamentarul suedez mai era amendat si pentru ca faptul ca intentioneaza scoaterea in afara legii a partidelor comuniste din tarile membre ale Consiliului Europei", reprezentand, totodata, si o amenintare fatisa la adresa sindicatelor.

Principalele obiectii si contraargumente care au stat la baza respingerii de catre grupul Stangii Europene Unite a initiativei lui Lindbald au fost prezentate de deputatul suedez Mats Einarson. Europarlamentara Irina Hakamada (liberala) a atras atentia ca, atata vreme cat, chiar in tari membre ale UE, exista partide comuniste care activeaza in mod legal, o asemenea initiativa trebuie privita cu prudenta.

In esenta, criticii raportului lui Lindblad au pus accent pe faptul ca demersul este o incercare de a limita drepturile democratice in general. Asemenea luari de pozitie au dorit sa opereze o delimitare neta intre analiza crimelor imprescriptibile comise in regimurile comuniste, respectiv stabilirea vinovatiilor reale, si riscul foarte serios al punerii in act a unui nou soi de "vanatoare de vrajitoare", un "McCarthysm european" dupa cum i s-a mai spus, dupa numele de lugubra notorietate al politicianului american.

In consecinta, in forma finala a documentului adoptat de catre APCE, multe formulari din varianta initiata de parlamentarul sudez au fost nuantate, sau chiar au disparut. Astfel, recomandarile propuse de catre Goran Lindblad spre a fi facute guvernelor statelor CE au cazut la vot, neintrunind majoritatea de doua treimi. In consecinta, din Rezolutia adoptata de catre APCE la 25 ianuarie 2006 lipsesc urmatoarele recomandari: sa se condamne in declaratii oficiale internationale crimele comise in regimurile comuniste; sa se demareze investigatii asupra persoanelor acuzate de crime in numele regimurilor comuniste; sa se revizuiasca manualele scolare in sensul denuntarii crimelor comunismului; sa se incurajeze autoritatile locale sa ridice monumente in memoria victimelor comunismului. Fapt de natura sa nemultumeasca anumite cercuri politice, precum si unele segmente ale societatii civile din statele UE, dar nu numai din aceste state.

"Raportul", tunurile si nemtii

"Recomandat istoricilor, interzis procurorilor" - a titrat la aflarea deciziei APCE un gazetar afiliat unui grup cu incontestabila influenta politica la nivelul unor anturaje de decizie politica. In consecinta, recomandari ale lui Goran Lindblad, pe care Rezolutia nr. 1481 a APCE nu le-a retinut, au fost preluate si promovate in "Raportul Tismaneanu". "Raport" care ignora, in mod flagrant, spiritul si litera unui document la care Rezolutia nr. 1481/2006 face trimitere inca la primul sau paragraf. Este vorba despre Rezolutia nr.1096/1996 privind "Masurile de eliminare a mostenirii fostelor regimuri totalitare comuniste", al carei raportor a fost parlamentarul roman Adrian Severin. Rezolutie care, la punctul 4, proclama: "reusita procesului de tranzitie (la o societate democratica n.n.) rezida in a face dreptate fara spirit de razbunare." In acelasi document, la punctul 15 se mentioneaza: "Adunarea (APCE - n.n.) recomanda autoritatilor din tarile in cauza sa verifice daca legile lor, procedurile si regulamentele sunt conforme principiilor continute in prezenta rezolutie si, in caz contrar, sa le modifice". Pentru ca, la punctul 16, sa concluzioneze: "cea mai buna garantie a inlaturarii fostelor regimuri totalitare comuniste o constituie profundele reforme politice, juridice si economice realizate in diferitele tari, toate acestea ducand la formarea unui spirit democratic si a unei culturi politice autentice."

Un observator nepartinitor se poate, pe buna dreptate, intreba daca, printr-un asemenea exces de zel, care defineste pseudo-justitiarul "Raport Tismaneanu", Romania nu risca sa fie pusa intr-o postura nedorita in fata Uniunii Europene, atata vreme cat, abia intrata in structurile comunitatii europene, are aerul ca, deja, da lectii de anticomunism? Dupa cum se poate crea impresia ca, introducand "pe sest", intr-un document realizat sub egida institutiei prezidentiale, teme si teze pe care Adunarea Parlamentara a Comisiei Europene a decis prin vot sa nu le incorporeze in Rezolutia nr.1481/2006, tara noastra are un comportament duplicitar, de "cal troian", in interiorul UE?

Volens nolens, cei care mizeaza pe "Raportul Tismaneanu", ajung la vorbele lui Tudor Arghezi: "Noi tunuri avem. Ne lipsesc nemtii!"

IZVOR DE DREPT?

Alta tema de discutie o reprezinta pretentia ca "Raportul Tismaneanu" sa fie considerat ca izvor de drept, in masura sa puna sub acuzatie si sa dicteze vinovati si vinovatii sau sa emita sanctiuni penale. In fapt, "Raportul Tismaneanu" nu este izvor de drept, el neavand valoare juridica, ci numai valoare politica si morala. Insasi Rezolutia nr. 1481 a APCE din 25 ianuarie 2006, invocata ca "argument al autoritatii comunitare", nu ii poate conferi aceasta calitate, atata vreme cat ea insasi nu are valoare juridica, ci, numai o valoare politica si morala. Lipsa din comisie a specialistilor, de data aceasta a juristilor, se razbuna inca o data. Intr-un interviu acordat BBC, presedintele Basescu (foto) a afirmat ca declaratia sa de condamnare a comunismului in Parlament s-a bazat pe raportul Tismaneanu si poate fi folosita in justitie de cei care au suferit de pe urma comunismului.

"Am rupt-o definitiv cu neo-marxismul"