Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Toate sectoarele economiei erau grav afectate, iar integrarea noilor teritorii în structura politico-administrativă a României crea dificultăți serioase. Finanțele țării erau dezorganizate, agricultura nu mai reușea să asigure resursele de hrană pentru populație, iar în zona industriei doar circa un sfert din capacitatea de producție mai era activă. Ieșirea noului stat din această criză profundă trebuia să se producă cât mai repede, iar planurile pentru redresarea situație nu au întârziat să apară. Un pas important pe acest drum s-a făcut în 1921, când s-a realizat primul buget pentru România Mare.
Propunerea unui plan economic post-unire care urmărea proiecția economiilor occidentale în cea românească este prezentat pentru prima dată de A. Corteanu, în articolul „Problema industrială”, publicat în ziarul Curentul Nou din 3 februarie 1920, potrivit historia.ro. După cum menționează Corteanu: „Nevoia de viaţă împinge fără îndoială toate statele către americanizare, către sistemul industriilor agrare şi industriale, cu o producţiune intensă, bazată pe organizaţiune şi cu o supraproducțiune crescândă, calculată nu pe războiul industrial, pe victoria în concurenţă pe piețile străine, ci pe creşterea necontenită a puterii de consumaţiune a maselor”.
Cum arăta situația economică la sfârșitul războiului
Industria era distrusă în proporţie de peste 60%, iar circa 30% din căile ferate erau nefuncționale. Producţia agricolă scăzuse puternic, astfel că dintr-un mare producător şi exportator de cereale, importurile de grâu, porumb, secară orz etc. ajunseseră să reprezinte 48% din totalul lor. În ansamblu, economia ţării se întorsese la nivelul anilor 1910, iar redresarea ei a fost puternic îngreunată de faptul că România a primit doar o mică parte din despăgubirile de război pe care le-a solicitat. Deși a calculat pagube de război în valoare de 72 de miliarde de lei aur, sumă ce depăşea PIB-ul ţării din 1920, la Conferința de Pace de la Paris i s-au recunoscut doar 31 de miliarde de lei, iar în final i s-au acordat despăgubiri de numai 3,1 miliarde de lei. În 1921 se constituia primul buget pentru întreaga ţară.
Suprafața țării s-a dublat
La sfârșitul Marelui Război, Transilvania, Bucovina şi Basarabia se uneau cu Regatul Unit, iar suprafaţa şi populaţia ţării se dublau. Suprafaţa Regatului României era de circa 135.000 de kilometri pătraţi, pentru ca noul stat să ajungă la o suprafaţă de 295.641 kmp. În 1920 România avea 15,54 de milioane de locuitori şi o populaţie activă de 9 milioane de persoane.
Evoluția PIB-ului de la Mica Unire la Marea Unire
Conform lucrării „Produsul Intern Brut al României 1862 - 2000 Serii statistice seculare și argumente metodologice”, elaborată de Victor Axenciuc cu sprijinul INS și susținerea Băncii Naționale a României, acest indicator a cunoscut o creștere de cinci ori în perioada 1862, anul Unirii Țării Românești cu Moldova, și 1920, imediat după Unirea din 1918. De la un PIB de 2,2 miliarde de dolari în 1862 (exprimat în dolari SUA la valoarea din anul 2000 și la paritatea puterilor de cumpărare standard «ajustat cu nivelul prețurilor»), acesta ajunge la 3,22 de miliarde de dolari în 1881, anul proclamării regatului. La declanșarea Primului Război Mondial, PIB-ul României era de 8,19 miliarde de dolari, iar în 1920, când apar primele date statistice ale noului stat, acesta era de 11,82 de miliarde de dolari.
PIB/cap de locuitor era în 1.054 dolari, iar în 1920 scăzuse la 761 de dolari. De abia în 1926 România reușește să depășească PIB-ul pe cap de locuitor din 1914, acesta fiind de 1.091 dolari.
1920 mii persoane
Populația totală 15.541
Populația activă 9.076
Locuitori/km2 53
77,8 % din populația țării trăia în zona rurală în 1920
Datoria externă a crescut cu 40%
Potrivit studiului „Evoluţia Economică a României (1859 - 1947)”, publicat de Institutul de Economie Naţională al Academiei, costul Unirii a fost unul foarte mare pentru sistemul financiar, acesta trebuind să acopere preschimbarea în lei a valutelor care circulau în provinciile nou intrate în componența țării. Pentru aceasta a fost nevoie să se apeleze la împrumuturi pentru realizarea unificării monetare, acestea adăugându-se împrumuturilor contractate pentru pregătirea armatei de război, cât și celor din timpul războiului. Astfel, potrivit studiului citat, datoria externă a României a crescut, din 1915 până în 1927, cu aproape 40%, de la 147 de milioane de dolari, până la 519 milioane de dolari.
Leul, devalorizat de inflația galopantă
În 1914, leul era echivalent cu francul elveţian şi cu francul francez, o liră sterlină se cumpăra cu 25,5 lei, iar dolarul american costa circa 5 lei. Sfârșitul războiului găsește moneda națională într-o poziție foarte slabă, astfel că în 1919, francul elveţian costa 3 lei, francul francez, 2,5 lei, o liră sterlină, 66 de lei, iar dolarul urcase la 15 lei. Inflația a continuat să lovească puternic în leu și în anii următori, astfel că la sfârșitul anului 1923, un franc elvețian se schimba pentru 40 de lei, iar un franc francez, pentru 13 lei lira. În același timp, lira sterlină ajunsese la 950 de lei, dolarul american, la 206.
Productivitatea în agricultură a scăzut
La sfârşitul războiul, România era o ţară eminamente agrară. În urma Marii Uniri, suprafața agricolă a crescut de la 6,5 milioane de hectare, la aproximativ 14,5 milioane, iar fondul forestier a crescut de la 2,6 milioane de hectare, la 7,4 milioane. În ceea ce privește productivitatea, aceasta a scăzut, o persoană care se ocupa cu agricultura generând o valoarea adăugată medie anuală de 758 de dolari față de una din Vechiul Regat care genera o valoarea adăugată medie de 952 de dolari. În 1921 se pune în aplicare reforma agrară, promisă de regele Ferdinand încă din timpul războiului, iar ea a dus la exproprierea a circa 6 milioane de hectare (65% din total), iar 1,5 milioane de familii au primit 3,5 milioane de hectare de teren arabil și 2,5 milioane hectare de pășuni. Reforma agrară din 1921 a impulsionat dezvoltarea viitoare a noului stat, grăbind industrializarea sa.
România Mare, îngropată în datorii
Într-o lucrare publicată în 2017 sub titlul „Cum s-a făcut România Mare? Şocul 1918”, de analistul Petrişor Peiu, se arăta că România din 1913, cu excedente comerciale uriaşe şi fără datorii, devenise dependentă de importuri şi un datornic cronic după Unire.
- Datoria externă a României, ca ţară succesoare, a fost compusă din: 64,4 milioane USD, 2.227,8 milioane franci elveţieni, 72 de milioane de franci de aur, 1,8 milioane de florini olandezi;
- Datoria publică externă pentru plata ajutorului în muniţie şi material de război primit de la aliaţi era: 26 de milioane de lire sterline către Anglia; 47,7 milioane de USD către SUA; 185 de milioane de lire către Italia; 1.400 de milioane de franci aur către Franţa.
- La prezentarea în Parlamentul țării a Legii bugetului pentru anul 1921, ministrul de Finanţe, Nicolae Titulescu, informa parlamentarii că „datoria externă era de 27 de miliarde de lei, adică peste 5 miliarde USD (la paritatea oficială de 5,18 lei/USD).
Costul vieții şi salariile românilor
În 1914, anul în care izbucnea în Europa Primul Război Mondial, un kilogram de pâine costa 27 de bani, un kilogram de carne de porc, 1,25 de lei, iar o găină vie costa 1,6 lei/kilogram. De asemenea, un litru de lapte de vacă costa 41 de bani, un kilogram de brânză de oaie costa 1,82 de lei, iar pentru un litru de vin popular se plăteau 90 de bani, potrivit studiului „Evoluţia Economică a României (1859 - 1947)”. În anii următori costul vieții a crescut simțitor, astfel că în 1921 pâinea se scumpise de aproape 8 ori, ajungând să coste 2,06 lei/kg, vinul, de 15 ori (13,5 lei/litru), laptele, de 10 ori (4,12 lei/l), brânza de oaie, de 13 ori (23,16 lei/kg) şi carnea de porc de 11 ori (13,91 de lei/kg).
Războiul suspendă tranzacțiile bursiere
În 1914, izbucnirea războiului în Europa duce la închiderea Bursei pe 18 iulie, aceasta nefuncționând pe toată durata anilor de război. La acea perioadă erau tranzacționate acțiunile emise de 63 de societăți și 58 de tipuri de rente și obligațiuni de stat (efecte cu dobândă fixă). Distrugerea sondelor de petrol din timpul războiului a făcut ca valorile mobiliare să se deprecieze masiv. Repararea sondelor de către germani a condus însă la cotarea acțiunilor industriei petroliere române la Bursă, determinând creșterea ulterioară a cotațiilor. Între 1917 și 1918, tranzacțiile bursiere s-au realizat în „târgul bursier” de la cafeneaua Schreiber și pe strada Lipscani. Bursa Oficială de Efecte, Acțiuni și Schimb se redeschide în octombrie 1918, activitatea sa crescând mereu. În perioada 1919 - 1925, bursele de comerț din România erau guvernate de trei tipuri de reglementări legale. Legea din Vechiul Regat din 1904, extinsă și în Basarabia în 1919, se completa cu legislația austriacă aplicabilă Bursei de la Cernăuți, din Bucovina, dar și cu legislația maghiară din Banat și Transilvania pentru Bursele din Arad și Timișoara. Apare astfel din nou necesitatea unei legi care să răspundă nevoilor economice ale României. O nouă lege este promovată de profesorul Virgil Madgearu, ministru al Industriei și Comerțului, și este ratificată prin Decret Regal pe 13 august 1929.
Balanța comercială 1920 (mil. dolari)
Export 391
Import 748
Sold -357
Grad de acoperire 52,3%
Sursa: Calcule făcute de INS pe baza datelor din Anuarul Statistic al României, ediţia 1939
Principalele ţări partenere la export (pondere %)
Ţară 1919 1920
Cehoslovacia 21,3 4,1
Ungaria 11,2 1,5
Franţa 10,2 4
Anglia 0 6,5
Germania 0 1,2
Sursa: Calcule făcute de INS pe baza datelor din Anuarul Statistic al României, ediţia 1939
Principalele ţări partenere la import (pondere %)
Ţară 1919 1920
Italia 19,9 24,6
SUA 14,8 5,6
Anglia 14,1 20
Franţa 11,6 13,9
Grecia 0,9 3,6
Germania 0,1 1,9
Sursa: Calcule făcute de INS pe baza datelor din Anuarul Statistic al României, ediţia 1939
Anii 1920/1921 în statistici
- Serviciul Maritim Român avea 14 vapoare cu un tonaj total de 37.429 de tone brut;
- Pe calea ferată au fost transportate 13,63 de milioane de pasageri;
- Lungimea liniilor de telegraf era de 20.090 km, după ce în 1916 aceasta era de numai 13.891 km;
- Numărul telegramelor interne transmise a fost de 5,28 de milioane, aproape dublu faţă de perioada 1914/1915;
- Numărul convorbirilor telefonice urbane a fost de 20,83 de milioane, în scădere cu circa 4 milioane de convorbiri faţă de perioada de dinaintea intrării României în război, iar cel al convorbirilor interurbane, de 435.389.
Provinciile românești, cele mai sărace din Imperiu
Provinciile românești Bucovina, Banat și Transilvania erau printre cele mai sărace din Imperiul Austro-Ungar. Transilvania era pe penultimul loc în ceea ce privește Produsul Intern Brut pe cap de locuitor. Toate aceste provincii erau în urma Vechiului Regat înainte de Primul Război Mondial în privința PIB-ului pe cap de locuitor, potrivit datelor studiului „Regional income Dispersion and Market in the Late Nineteenth Century Habsburg Empire”.
Tabel: Evoluția capitalului străin plasat în acțiuni ale societățile anonime și structura pe ramuri a acestuia, în anii 1921, 1927, 1934, 1938 (mld. lei)
Ramura 1921 1927 1934 1938
Total capital străin 0,83 23,91 29,31 38,31
Industrie 9,31 20,34 23,78 30,51
Bănci 1,12 2,12 2,84 3,64
Comerț 0,14 1,04 0,91 1,30
Asigurări 0,13 0,30 0,03 0,35
Transporturi și comunicații 0,10 0,07 1,41 2,37
Alte ramuri 0,04 0,04 0,05 0,15
Sursa: „Evoluțiile capitalului României în perioada 1918-2018 de la Marea Unire la tranziția la economia de piață”.
Capitalul străin rămâne majoritar în companii
Capitalul străin a reprezentat mai mult de jumătate din valoarea capitalului social al societăților anonime din România, ponderea sa înregistrând totuși o scădere de la 67,1% în anul 1921 la 56,4% în anul 1927. Scăderea este urmată de o creștere la 58,6% în 1934 și, ulterior, la 62,1% în 1938. Corespunzător structurii pe ramuri a economiei, se constată că ponderea capitalului autohton în industrie s-a majorat de la 21,2% în 1921 la 33,6% în 1938, aceasta rămânând însă inferioară celei a capitalului străin. Principalele sectoare în care prezența capitalului autohton s-a menținut majoritară în întreaga perioadă de referință au fost cel bancar, cu un vârf de 75% în anul 1927, și, respectiv, cel comercial, care totuși a scăzut de la 86,3% în 1921 la 52,6% în anul 1938. Într-un context intern marcat de insuficiența capitalului autohton în raport cu necesitățile de dezvoltare a țării, precum și de o anumită incoerență a politicilor guvernamentale și monetare afectate de impactul inflației, de dezechilibre financiar-valutare majore, precum și de evoluții nefavorabile ale mediului internațional, investitorii străini au găsit multiple oportunități pentru plasamentele de capital în ramuri-cheie, în special în extracția și prelucrarea țițeiului, dar și în unele sectoare ale industriei manufacturiere, creându-și avantaje comparative și competitive prin transferul de tehnologii și utilaje performante la acea vreme, inclusiv personal calificat din străinătate, potrivit datelor prezentate în lucrarea „Evoluțiile capitalului României în perioada 1918-2018 de la Marea Unire la tranziția la economia de piață”.
