x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reconstituire și în cazul Luizei. Procurorul general confirmă un dosar penal cu privire la INML

Reconstituire și în cazul Luizei. Procurorul general confirmă un dosar penal cu privire la INML

de Ion Alexandru    |    18 Sep 2019   •   10:03
Reconstituire și în cazul Luizei. Procurorul general confirmă un dosar penal cu privire la INML

Procurorul general interimar Bogdan Licu a dezvăluit, ieri, că pe rolul PÎCCJ a fost deschis un dosar penal “in rem”, pentru abuz în serviciu, față de modul în care specialiștii Institutului Național de Medicină Legală au efectuat analiza genetică în cazul Alexandrei Măceșanu. “În cauză sunt cercetate infracțiunile de favorizarea făptuitorului și de abuz în serviciu, pornind de la plângerile înaintate, în acest sens, de către domnul Alexandru Cumpănașu și de către avocatul Tonel Pop”, a declarat Bogdan Licu

Totuși, până la o soluționare a acestor plângeri, procurorul general susține că rezultatele ADN înaintate de INML procurorilor DIICOT sunt valabile. “Am încredere în colegii procurori de la DIICOT, sunt convins că dânșii analizează toate chestiunile. De fapt, stând de vorbă cu ei m-au asigurat că sunt mai multe versiuni de anchetă, analizează toate sesizările, toate indiciile. Sunt convins că, la finalul anchetei, vor fi lămurite toate aspectele. Este o desfășurare de forțe aproape unică în istoria Parchetului. Este cea mai amplă investigare în acest tip de infracțiuni care s-au desfășurat în cadrul PICCJ”, a conchis Licu.

Ieri, anchetatorii au purces la cea de-a doua reconstituire în cazul Caracal, Gheorghe Dincă fiind pus să refacă tot traseul din ziua în care a răpit-o pe Luiza Melencu, ce a făcut cu tânăra dispărută în “casa groazei” și cum a scăpat de cadavrul acesteia în liziera pădurii de pe drumul către București. La închiderea ediției, procurorii se aflau încă la locuința suspectului.

 

×