În timpul pandemiei de COVID-19, numărul cazurilor depistate în țara noastră s-a redus cu aproximativ o treime, însă această scădere a nu este una reală, ci este dată de subdiagnosticarea bolii, pe de o parte din cauza lipsei de acces la spitale, iar pe de altă parte pentru că oamenii au devenit mai reticenți în a merge la medic atunci când se simt rău. În acest context, începând cu luna noiembrie 2022, Ministerul Sănătății va demara o acțiune de depistare activă a tuberculozei în 10 județe din țară, potrivit unui proiect publicat în transparență decizională, pe site-ul instituției. Acțiunea este destinată adulților din comunitățile la risc pentru tuberculoză, cu prioritate persoanelor care vin din Ucraina, dar și cetățenilor români, indiferent dacă sunt asigurați sau nu.
„România continuă să înregistreze cele mai multe cazuri de tuberculoză dintre toate statele din UE. În timpul pandemiei de SARS-CoV-2 cazurile de tuberculoză s-au redus cu aproximativ o treime, dar această scăderea nu este una reală. Multe dintre persoanele care au boala nu știu că sunt bolnave sau nu știu unde să se adreseze. Tuberculoza este o boală comună și în Ucraina și unii dintre cetățenii ucraineni care ajung în România pot să fie bolnavi fără să știe. Pe de altă parte, tuberculoza este o boală care se tratează și se vindecă, de aceea este important să o descoperim în stadii cât mai de început”, se arată în proiectul de act normativ.
În plus, depistarea și tratarea persoanelor cu boală prevalentă scurtează durata infecțiozității și, implicit, reduce transmiterea bolii în gospodărie, la locul de muncă, la școală sau în alt mediu comunitar, potrivit specialiștilor.
Sunt vizate județele din nord și est
Prin urmare, acțiunea de depistare activă a TBC demarată luna viitoare se va derula în județele Botoșani, Constanța, Galați, Iași, Maramureș, Neamț, Satu Mare, Sălaj, Suceava și Tulcea și are ca scop identificarea precoce a cazurilor posibile de tuberculoză din populație și direcționarea lor către Programul naţional de prevenire, supraveghere şi control al tuberculozei (PNPSCT), pentru confirmarea diagnosticului și asigurarea tratamentului adecvat, astfel încât acestor pacienți să le crească șansele de vindecare și să le scadă probabilitatea de a suferi de complicații sau sechele.
Demersul va fi coordonat la nivel central de Ministerul Sănătății, prin Unitatea de planificare și implementare de politici ale Programului ROU-T-MOH „Abordarea provocărilor sistemului de sănătate privind controlul tuberculozei în România”, iar la nivel județean, de direcțiile de sănătate publică (DSP).
Tratament și investigații gratuite
Concret, echipe mobile organizate și coordonate de DSP vor merge în comunitățile la risc din județele amintite mai sus - comunități urbane sau rurale sărace, comunități din zone izolate, persoanele fără adăpost, migranți/refugiați din Ucraina, grupuri vulnerabile sau marginalizate, cu acces limitat la asistență medicală -, iar cei care își vor da acordul să participe la această acțiune de depistare a TBC vor răspunde la câteva întrebări care indică posibile semne de boală și vor da probe de spută (expectorație), ce vor fi analizate în laborator.
Cei care au un rezultat pozitiv vor fi ajutați să ajungă la servicii medicale de specialitate, pentru stabilirea diagnosticului de certitudine și tratament.
Toate etapele din această acțiune sunt gratuite pentru cei care vor participa la testare, acțiunea fiind finanțată printr-un grant acordat Ministerului Sănătății de Fondul Global de Luptă împotriva SIDA, Tuberculozei și Malariei.
Riscul de a se îmbolnăvi, mai mare la cei cu sistem imunitar slăbit
Tuberculoza este o boală infecto-contagioasă produsă de o bacterie numită Mycobaterium tuberculosis (MTB) sau bacilul Koch. Cel mai frecvent această boală afectează plămânul, dar mai rar poate avea și alte localizări, cum ar fi: oase, ganglioni limfatici, creier sau rinichi.
Potrivit pneumologilor, este important de știut că transmiterea bacteriei se face pe calea aerului, prin picături foarte mici eliminate de persoane bolnave de tuberculoză prin tuse, strănut sau chiar vorbire. Când alte persoane inspiră acest aer, unele picături cu bacterii pot ajunge în plămân și duc, la aproximativ unu din zece oameni, la apariția tuberculozei.
Riscul de a se îmbolnăvi de tuberculoză este mai mare la persoanele cu sistem imunitar slăbit din diverse cauze, precum: diabet zaharat, infecție HIV, stres, alimentație precară, consum de alcool/droguri, dar și în cazul persoanelor ce locuiesc în spații aglomerate, insuficient ventilate, cum este cazul celor din închisori, azile sau centre de refugiați.
Simptomele obișnuite ale tuberculozei sunt tusea persistentă (care durează mai mult de 2-3 săptămâni) și durere toracică, semne care sunt însoțite deseori de manifestări generale precum: oboseală, febră care nu cedează în timp, transpirații nocturne, scădere în greutate, pierderea poftei de mâncare.