Regimul Ceausescu - De la mitingul din 1968 la cel din 1989

21 august 1968, ora 13:30. 21 decembrie 1989, ora 12:31. Cele doua momente socheaza prin uriasele deosebiri.

21 august 1968, ora 13:30. 21 decembrie 1989, ora 12:31. Doua momente istorice, de rascruce in destinul lui Ceausescu, despartite de o perioada de 21 de ani. Urmarite azi, cand cultul antipersonalitatii lui Ceausescu a apus, lasand locul abordarii detasate, cele doua momente socheaza prin uriasele deosebiri. Intre ele se asaza nu numai timpul propriu-zis, ci si timpul istoric, timpul care roade la temelia straturilor in viata.

Comparandu-le, intelegi ca regimul Ceausescu trebuia sa se prabuseasca. In ultimii ani, gratie cercetarilor obiective, mitingul din 21 decembrie 1989 si-a putut dezvalui tainele. In stradania de a impune teza revoltei spontane, stapanii imediat postdecembristi au cultivat varianta unui moment in care Ceausescu s-ar fi confruntat cu lozinci anti din multime, ba chiar si cu huiduieli. Ne-au pisat la cap cu eroismul lor revolutionar fel de fel de ciudati, pretinzand a fi dat cu petarde (unii) sau a fi strigat "Huo!" (altii). Cine revede banda cade imediat intr-o nedumerire profunda. Nicolae Ceausescu incremeneste stupefiat nu la manifestari ostile, ci la panica de proportii care i-a cuprins pe manifestanti. "Alo! Alo! Alo!" al Conducatorului, dublat de ciocanitul in microfon, clara expresie a unei dezechilibrari dramatice a personalitatii, interventiile Elenei Ceausescu ("Stati la locurile voastre, tovarasi!") spun fara echivoc despre o intamplare neprevazuta. Complotistii tintisera genial, dovada ca stiau perfect starea de spirit a multimii si, mai ales, starea de spirit a lui Ceausescu.

ACUM 16 ANI. Multimea s-a adunat la mitingul organizat la 21 decembrie 1989 in fata sediului CC al PCR. Pancarte, ovatii, promisiuni

INCEPUTUL. Dupa Cuvantarea din seara lui 20 decembrie 1989, tensiunea nationala creste fabulos, dand peste cap acul de pe cadranul nelinistii. Pe fondul lipsei totale de transparenta, zvonurile lansate de stafete dibace, dar si de Europa Libera creeaza cadrul pentru ca multimea din Piata sa se astepte la orice. Normal, in aceste conditii, ca vuietul venit din statiile de amplificare, tipetele femeilor de la Tricodava intepate in fund cu steagurile devenite suliti, pocnetul petardei de la Cina sa fie percepute drept debutul macelului.

La randu-i, Ceausescu se descumpaneste, deoarece se confrunta intaia oara cu o fisura la o manifestare de regula pregatita pana-n cele mai mici detalii. De 25 de ani, de cand tine discursuri, s-a obisnuit cu o desfasurare de ceasornic. La un asemenea miting al oamenilor muncii, isca scandal si faptul ca o lozinca tinuta deasupra capetelor avea o litera mai subtiata decat altele. Prin 1968, poftit de un activist municipal la pregatirile uriasului montaj literar-artistic de pe stadionul 23 August, am aflat ca sedila de la "s" din lozinca vie, alcatuita din trupuri, "Traiasca Nicolae Ceausescu!" era asigurata de lucratorii Securitatii. Precautie ivita din teama ca sedila sa ramana jos, in timp ce restul literei tasnea in picioare. De pe partea cealalta, din tribuna, Nicolae Ceausescu si-ar fi citit numele pocit, Nicolae Ceausescu. de-ar fi fost. Usor de priceput in atari conditii lovitura primita de Conducator la mitingul din 21 decembrie 1989. Un lider democratic s-ar fi obisnuit nu numai cu panica unor cetateni. S-ar fi obisnuit si cu degringolada, si cu huiduielile, ba chiar si cu posibilitatea ca barbatii din primele randuri sa-si dea jos pantalonii si, intorsi cu spatele la tribuna, sa-i arate oratorului bucile protestatare. In consecinta, un lider democratic n-ar fi avut nici o problema sa astepte potolirea multimii, ba chiar si sa glumeasca pe seama intamplarilor din Piata.

Incontestabil, diversiunea a avut un rol major in ceea ce se numeste inceputul sfarsitului pentru Ceausescu. Ar fi insa o enorma greseala sa trecem cu vederea situatia de ansamblu in care se produce scandalul de la miting. Si cele mai multe adevaruri in acest sens ne sunt dezvaluite de compararea celor doua mitinguri: din 21 august 1968 si cel din 21 decembrie 1989.

Surprinde, fie si la o simpla ochire, prapastia dintre cele doua momente in materie de vitalitate. La 21 august 1968, multimea din piata ridica deasupra capetelor putine lozinci. De aceea, vazut de sus, filmat dintr-un anume unghi, mitingul e al oamenilor. Se vad indeosebi chipuri. La 21 decembrie 1989, lozincile, portretele, pancartele domina coplesitor. Vazut de sus, mitingul nu e al oamenilor, ci al cartoanelor. Diferenta isi gaseste explicatia in stadiile diferite ale Cultului personalitatii. La 21 august 1968, Cultul nu incepuse. Abia in 1970, dupa ce Dumitru Popescu lansase faimoasa teza despre rolul personalitatilor in istorie, folosind pretextul unei polemici revizioniste pentru a motiva debutul spectaculos al Cultului personalitatii lui Ceausescu.

CITATOMANIA. Tin minte ca in 1970, student la Cluj fiind, a trebuit sa prezint la un simpozion national al UASCR un referat despre rolul filozofiei marxiste. Stiam drept una dintre cuceririle noului regim, regimul Ceausescu, teza conducerii colective, asociata denuntarii obiceiului de a da citate. Consideram asta drept un enorm castig fata de epoca stalinista, ramasa in istorie ca moment de nesabuit cult al personalitatii. Nu stiam insa ca-n cercurile de sus se hotarase deja revenirea la cititatomanie. De aceea n-am dat nici un citat din Nicolae Ceausescu in referatul meu, ba, mai mult, cand cei de la Centrul Universitar mi-au cerut s-o fac, am refuzat, argumentand, om onest! ca tovarasul Nicolae Ceausescu ne-a spus sa nu mai dam citate. Sefii UAS de la Cluj s-au trezit intr-o situatie ambarasanta. Intr-adevar, in public, oficial, existau doar indicatiile lui N. Ceausescu de a nu mai apela la citate, indicatii emise in contextul denuntarii cultului personalitatii din epoca anterioara. Obligativitatea citatului era o indicatie verbala data nu de Ceausescu, ci de sefii de la Bucuresti. A cerut vreodata fostul secretar general ca orice text scris de pe taramurile mioritice, de la tratate de istorie pana la retete pentru curcani, sa contina cel putin un citat din opera sa? Am serioase indoieli. Initiativa citateriei, parte din initiativa mai ampla a Cultului personalitatii, a venit de la cei din jur, gata sa foloseasca orice mijloc - inclusiv al linguselii - pentru a ramane in preajma sefului cel Mare, pentru a se catara pe o craca de mai sus, pentru a-si descuraja si chiar anihila adversarii. N-a dat nici o indicatie pentru a fi transformat in izvor obligatoriu de citate. Dar nici n-a cerut sa se puna capat acestui narav. Pentru ca pozitia mea era de bun-simt, si pentru ca intr-un fel ei judecau la fel (cei de la Comitetul de Partid al Centrului Universitar imi erau sau imi fusesera profesori si ma convinsesera de suflul mare adus de Ceausescu, invocand tocmai critica hotarata a citatomaniei), conducatorii UAS Cluj au trimis referatul la Bucuresti, la UASR, impreuna cu precizarea (verbala!) ca autorul refuza sa dea citate din Ceausescu. Presedintele UASC de atunci, Ion Traian Stefanescu, era unul dintre cei mai luminati activisti. Astfel ca n-a cerut sanctionarea mea. M-a chemat la Bucuresti si m-a convins ca un citat din Ceausescu nu-i nici o nenorocire, mai ales daca-l folosesc in sprijinul tezelor mele mai indraznete.

VIZITA. Inaintea mitingului, Ceausescu a fost in Cehoslovacia

PARTID VS CEAUSESCU. Realitatea conducerii colective, refuzul cultului personalitatii dau specificitate materialului agitatoric de la mitingul din 21 august 1968. Lozincile putine si, mai ales, lasand impresia de spontaneitate se refera la Partid, la Romania, cel mult la Comitetul Central. Pe 21 decembrie 1989, materialul agitatoric socheaza prin accentul exclusiv pe personalitatea lui Nicolae Ceausescu si a Elenei Ceausescu. Practic, Partidul, ca sa nu mai spunem Comitetul Central dispar, scoase din joc de lozincile dedicate celor doi, de portretele lor. Puse fata-n fata, cele doua mitinguri dau seama de infricosatorul spor al Cultului personalitatii in cei 21 de ani care despart cele doua momente. Nu mai exista conducere colectiva, nu mai exista Partid, nu mai exista nici macar Romania. Exista doar cei doi: Nicolae si Elena Ceausescu!

CULT. Aceasta realitate propagandistica exprima o realitate social-politica. Practic, nu Comitetul Central conduce Partidul. Practic nu Partidul conduce Romania. Practic nu Parlamentul stapaneste tara. Partidul, Romania sunt conduse exclusiv de Nicolae Ceausescu. Concentrarea puterii in numele unui singur om are drept prim efect cultul personalitatii. Pe de o parte, pentru ca toti cei din jur au stiinta de un adevar. Promovarea, ba chiar ramanerea la Putere depind decisiv de Conducator. In loc sa-si indeplineasca exemplar sarcinile, activistii de la nivelurile mai acatarii se bat sa intre in gratiile lui Nicolae Ceausescu. Si cum lingusirea e arma clasica infailibila a parvenitismului, cei mai multi se intrec in a intretine Cultul personalitatii. Reversul medaliei il reprezinta asumarea de catre Conducator a nemultumirii populare. Pana la 22 decembrie 1989, romanii n-au nimic cu Partidul Comunist. Nici n-ar gasi motiv de antipatie o data ce Partidul nici nu prea exista. Romanii au ce au cu Nicolae Ceausescu. Focalizarea pe Conducator a dat complotistilor posibilitatea de a salva sistemul, aruncand peste bord Omul. In dupa-amiaza lui 22 decembrie 1989, nu Partidul e cel fugarit pe arterele de circulatie ale Patriei, ci Nicolae Ceausescu.

CEAUSESCU VS CEAUSESCU. Deosebirea dintre cele doua momente e data si de deosebirea dintre cei doi Nicolae Ceausescu. Firesc, sare in ochi diferenta de varsta. Ceausescu de la balconul mitingului din 21 august 1968 e un om in puterea varstei, un barbat de 50 de ani. Ceausescu din 21 decembrie 1989 e un om batran, un mosulica de 71 de ani. De aici, puternica impresie de momaie. Impresie la care contribuie si imbracamintea de iarna, improprie pentru gesturile vii, energice, din balconul lui august 1968. Dar chiar si fara diferenta de varsta, n-ai cum sa nu remarci avantul, spontaneitatea, ritmul, zborul din 21 august 1968, in comparatie cu oboseala, artificialitatea, incetineala, flescaiala din decembrie 1989. Pana si cel mai molau observator n-are cum sa nu-si dea seama ca Nicolae Ceausescu incalca flagrant toate regulile discursului in aer liber, ale discursului tinut in mari adunari cetatenesti. Cei din Piata asteptau un text care sa-i lamureasca asupra gravelor intamplari din Romania. Zvonurile, stirile de la Europa Libera creasera in toata tara un moment asemanator celui din august 1968. Cand se petrec fapte depasind hotarele banalului cotidian, omul simplu se indreapta instinctiv spre cei din fruntea tarii. Contrar imensei cantitati de clisee despre starea de spirit din decembrie 1989, majoritatea oamenilor simpli lasasera in plan secund ura fata de Ceausescu pentru a da curs nelinistii tipice unor momente in care istoria da semne ca ceva nu-i in regula.

SFARSITUL. La balconul fostului CC, Ceausescu tinea ultimul sau discurs

TACERE GREA. La 20 decembrie, seara, eram ca de obicei la redactia revistei Teatrul, asumata de mine ca a doua casa. Cum n-aveam televizor in amarata de redactie, am coborat sa urmaresc cuvantarea lui Nicolae Ceausescu in tipografia aflata la etajul de dedesubt. Nu stiu prin ce imprejurari sala era plina. Poate cei de acolo fusesera convocati pe linie de partid. Poate venisera din proprie initiativa. Sigur e ca domnea o tacere grea, irespirabila. Ingrijorarea omului simplu cand istoria ii trimite semnale stranii, prevestitoare de evenimente iesite din comun, de rasturnari de destin. Asa percepeau majoritatea romanilor tot ce se intampla in tara si in jur in acele zile de decembrie.

PERCEPTII. Din memoria ancestrala vine in astfel de momente amintirea crizelor de delir ale istoriei. Contrar scrisului ce se da viteaz azi, omul simplu e frate bun cu Cetateanul Turmentat al lui Caragiale. El nu vrea sa fie impins, pentru ca ameteste. Ceea ce propaganda oficiala se incordeaza sa infatiseze drept maret si, ulterior, manualele de istorie, drept crucial, omul simplu percepe ca tulburator de trai linistit. Daca ar fi sa credem istoricilor, noaptea de 21 spre 22 iunie 1941, cand Maresalul a declarat "Va ordon, treceti Prutul!" a fost prilej de beatitudine pe pamant, pe ape si in aer. Pentru cei care aveau frati, copii, soti, toti concentrati, a fost un moment de ingrijorare. Nu de alta, dar soldatii romani nu treceau Prutul in excursie de placere pe plaiuri basarabene! Comparat cu mitingul din 21 august 1968, mitingul din 21 decembrie 1989 ne spune totul despre inceputul sfarsitului!

SPECIFIC
"Realitatea conducerii colective, refuzul cultului personalitatii dau specificitate materialului agitatoric de la mitingul din 21 august 1968. Lozincile putine si, mai ales, lasand impresia de spontaneitate, se refera la Partid, la Romania, cel mult la Comitetul Central"

PORTRETE
"Pe 21 decembrie 1989, materialul agitatoric socheaza prin accentul exclusiv pe personalitatea lui Nicolae Ceausescu si a Elenei Ceausescu. Practic, Partidul, ca sa nu mai spunem Comitetul Central, dispar, scoase din joc de lozincile dedicate celor doi, de portretele lor. Puse fata-n fata, cele doua mitinguri dau seama de infricosatorul spor al Cultului personalitatii in cei 21 de ani care despart cele doua momente"

IN PUTERE
"Ceausescu de la balconul mitingului din 21 august 1968 e un om in puterea varstei, un barbat de 50 de ani. Ceausescu din 21 decembrie 1989 e un om batran, un mosulica de 71 de ani. De aici, puternica impresie de momaie"

INCETINEALA
"Dar chiar si fara diferenta de varsta, n-ai cum sa nu remarci avantul, spontaneitatea, ritmul, zborul din 21 august 1968, in comparatie cu oboseala, artificialitatea, incetineala, flescaiala din decembrie 1989. Pana si cel mai molau observator n-are cum sa nu-si dea seama ca Nicolae Ceausescu incalca flagrant toate regulile discursului in aer liber, al discursului tinut in mari adunari cetatenesti"