“Regretele mari...vorbele mici”

Dispariţia lui a lăsat în rân­dul tuturor un gol imens. Însă cei care l-au cunoscut îndeaproape, colegii, prie­tenii săi, sunt aceia care-i vor simţi cel mai mult lipsa.

Dispariţia lui a lăsat în rân­dul tuturor un gol imens. Însă cei care l-au cunoscut îndeaproape, colegii, prie­tenii săi, sunt aceia care-i vor simţi cel mai mult lipsa.

Ei sunt oamenii care, de dragul lui Ovidiu şi în memoria sa, au reuşit să-şi adune gân­du­ri­le, să-şi “înghită” lacrimile şi să lase amin­tirile să vorbească. Pentru el, pentru Artistul şi Prietenul lor. Sunt trişti, spun că generaţia lor se pierde, încetul cu încetul. Sunt resemnaţi, dar sunt învingători… Ei, marii noştri actori, cărora le mul­ţu­mim!

DISCRET. “Noi am fost colegi de an. Am în­ce­put în 1960, şi după ce am terminat, în 1964, eu am plecat la Iaşi, el, la Timişoara. Când a venit Radu Beligan la Direcţia Teatru, a adus mai mulţi actori. Ne-am reîntâlnit, şi din 1969 am avut foarte multe spectacole împreună. În «Regele Lear» a făcut un rol remarcabil. Apoi, am jucat împreună în «Generoasa fundaţie», de Antonio Buero Vallejo. Acest specacol a durat ani de zile, au fost sute de reprezentaţii. Chiar şi după ce a ars teatrul, s-a reluat piesa. Jucam împreună cu Marin Moraru, Gheorghe Cozorici, dar noi avem roluri puţin mai mici. O întâmplare mai puţin obişnuită a avut loc într-un turneu pe care l-am susţinut la Moscova. Un celebru actor rus a venit la spectacol şi a fost încântat. Ne-a spus că avem noroc să putem juca într-o piesă cu asemenea texte. Îmi aduc aminte ce rol extraordinar a făcut în «Caligula» ? eu aveam un rol mai micuţ. A mai fost «Danton-ul» lui Camil Petrescu, şi foarte multe piese de teatru tv, care erau programate în fiecare lună. Era un foarte bun recitator de versuri. Un coleg extraordinar. Îi plăcea să joace personajul, să-l îm­bo­găţească, să fie viu şi proaspăt la fiecare reprezentaţie. În ultimii ani, însă, n-am mai jucat împreună. Nu s-a plâns, n-a spus nimic, a dus boala fără să se vaite şi s-a stins aşa cum a trăit: foarte discret”. – Costel Constantin, actor

DĂRUIT. “Un actor extrem de talentat, dotat cu toate datele necesare unui artist dăruit, un prieten extraordinar, un om citit şi elevat, păcat că a plecat atât de devreme”. – Marin Moraru, actor

AMINTIRE. “Am fost în aceeaşi promoţie, am treminat în ‘64. Am fost colegi la căminul Institutului, căci veneam amândoi din provincie. În aceşti patru ani am împărţit mâncarea, am vândut cartelele de masă să ne cumpărăm ţigări şi să mergem la film. Eram colegi la teatre diferite, dar ne-am interesat mereu unul de altul. Este o pierdere uriaşă din promoţia noastră de aur şi o pierdere uriaşă pentru teatrul românesc şi pentru publicul care l-a iubit. A căzut o cortină de întuneric o dată cu plecarea lui, dar îi vom păstra, cu toţii, o vie amintire”. – Virgil Ogăşanu, actor, prieten

PRINCIPE. “Familia noastră a mai pierdut un principe, de o mare nobleţe sufletească, în plină putere creatoare. Teatrul şi filmul au primit o lovitură grea. Greu se va mai naşte un nou interpret al lui Caligula, al unor eroi legendari, al unor caractere de înaltă eleganţă morală. Un strălucit interpret al versului eminescian. Un nobil reprezentant din marea tradiţie a personalităţilor culturale ale Ardealului. «Good Night, Sweet Prince!», spune versul din finalul lui «Hamlet»“. – Radu Beligan, actor

VESEL. “Am fost prieteni, colegi, am fost de aceeaşi vârstă, amândoi suntem clujeni. Încă din facultate s-a legat între noi o relaţie specială de prietenie. Nu ne-am întâlnit pe scenă, dar am lucrat împreună la televiziune şi la teatrul radiofonic. Din nefericire, grupul nostru de prieteni s-a restrâns, a plecat şi Moţu Pittiş, şi Dan Tufaru… mulţi alţii, oameni de aceeaşi vârstă. Asta e… dispar oameni la care am ţinut şi care au ţinut la noi. De obicei, în astfel de situaţii, se vorbeşte mult… Nu aş vrea decât să adaug că Ovidiu era un băiat de o mare veselie, cu mine nu a fost deloc introvertit. Aproape că ne sincronizam până şi la reacţii, râdeam amândoi odată, ne anticipam replicile unul altuia. S-a stins cu mare discreţie, s-a retras cu mult timp înainte de această tristă plecare. Să-l odihnească Dumnezeu! Regretele sunt foarte mari, iar vorbele atât de mici”. – Emil Hossu, actor, prieten

FINEŢE. “Întâmplător, sau, deloc întâm­plă­tor, am fost parteneră cu Ovidiu în filmul «Dincolo de pod», al lui Mircea Veroiu. A fost un mare actor şi un om foarte special, cu o imensă forţă şi fineţe interioară, cu un fizic impecabil. Era un artist care se exterioriza cu greu, era un introvertit, făcea lucrurile cu foarte multă delicateţe, mergea spre perfecţiune. Jocul său era foarte interiorizat. Ovi­diu a fost un partener excelent, un caracter deosebit. Din păcate, făcea parte din ge­neraţia care se pierde, era un om, cu adevărat, minunat. Dispariţia sa e o foarte mare pierdere pentru noi… Regrete mari.” – Maria Ploae, actriţă

RESPECT. “Când te aflai în jurul lui – fie pe sce­nă, fie în viaţă, simţeai o bucurie şi o mare onoare. Când îşi făcea apariţia, prin simpla lui prezenţă, impunea un mare respect. Acesta a fost Ovidiu Iuliu Moldovan, Artistul şi Omul”. – Vladimir Stănescu – director tehnic TNB, prieten

SPECIAL. “Sunt foarte îndurerată… Ovidiu a fost un om special, o personalitate cu adevărat ver­ticală. A fost de o discreţie desăvârşită, marile sale ro­luri au fost perfecte. Nu mai pot spune nimic… de­cât că am pierdut cel mai bun prieten al meu. Dumnezeu să-l odihnească!” – Florina Cercel, actriţă

ÎNZESTRAT. “L-am cunoscut bine pe Ovi­diu. Un actor minunat, înzestrat pentru teatru. Avea o personalitate care ieşea tot timpul în evidenţă. Era un recitator admirabil şi un mare iubitor de poezie. Din păcate, a dispărut un om integru, un ardelean pur, pe care l-am iubit”. – Ion Besoiu, actor

PUTERNIC. “O pierdere pentru arta ro­mâ­neas­că, greu de înlocuit. A fost şi rămâne un ade­vărat Senior al artei noastre. Ovi­diu avea în el o cu­tezanţă, o forţă, o tărie care, cu greu, îmi ima­gi­­nam că va dispărea vreodată. A fost un caracter pu­ter­nic, un mare OM, aşa cum mi-aş fi dorit să fie toţi colegii mei. Mi-l aduc aminte, tânăr, puternic, jucând în «Regele Lear», cu privirea lui dreaptă, directă, exactă, pe care nu o vom mai regăsi decât în filmele lăsate. Am jucat împreună, în «Somnul insulei» al lui Mircea Ve­roiu, al cărui actor preferat era”. – Vlad Rădescu, actor

Eminescul lui Ovidiu

Cui, oare, nu-i răsună şi acum în minte şi în suflet vocea inconfundabilă a lui Ovidiu Iuliu Moldovan recitând din poezia lui Mihai Eminescu. Poetul-nepereche, “rostit” de actorul-nepereche… Despre talentul de recitator al lui Ovidiu Iuliu Moldovan ne-au vorbit, cu emoţie, colegii săi de scenă. “Era un recitator admirabil şi un mare iubitor de poezie”, ne-a declarat Ion Besoiu. La fel şi bunul său prieten, actorul Emil Hossu: “Recita cu o reală bucurie, Eminescu era favoritul său”. De altfel, şi ultima sa apariţie, în faţa publicului spectator, este legată tot de Eminescu. Ovidiu Iuliu Moldovan a recitat, ca un semn de adio, parcă, poezii semnate de marele poet, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, la data de 15 ianuarie 2008, în spectacolul “Trecut-au anii”, unde i-au fost alături Ion Caramitru, Valeria Seciu şi Aurelian Adam Popa.

“Tot ce aş putea să spun este că am primit cu to­ţii o lovitură foarte greu de îndurat. Teatrul pier­de enorm prin dispariţia sa. Sunt profund afectată, pentru că nu putem face, din nefericire, decât bi­lan­ţuri dez­nă­dăj­du­i­toa­re. Dumnezeu să-l ierte!”

Ileana Stana Ionescu, actriţă