
Începând din acest an, gestionarea tuturor contractelor de muncă se va face exclusiv printr-un nou Registru general de evidență a salariaților - o nouă platformă informatică securizată, denumită REGES-ONLINE - care va înlocui aplicația Revisal, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern pus în dezbatere de Ministerul Muncii. Prin noul portal, care va asigura o transparență mai mare, angajații vor avea acces securizat la propriul istoric profesional și vor putea descărca extrase oficiale din Registru, simplificând procesul de dovedire a vechimii în muncă. Angajatorii vor avea șase luni de la publicarea HG să transfere toate datele contractelor active în noua platformă.
Reprezentanții Ministerului Muncii spun că actualul sistem informatic de evidență a angajaților din România – care este format din aplicația Revisal (destinată angajatorilor pentru completarea registrului, actualizarea informațiilor salariaților și contractelor de muncă) și sistemul informatic REGES (destinat Inspecției Muncii și inspectoratelor teritoriale de muncă) - „este depășit din punct de vedere tehnologic și al dimensiunii în raport cu datele ce trebuie colectate și stocate, prezintă funcționalități limitate în ceea ce privește gestionarea evidenței angajaților și contribuie la creșterea poverii administrative pentru mediul de afaceri”.
De asemenea, creșterea de la an la an a volumului de date transmise, prelucrate și stocate prin intermediul registrului de evidență a salariaților devine o problemă în relația ITM/angajator/salariat.
Astfel, este necesară o reformă a evidenței și monitorizării relațiilor de muncă prin implementarea unui Registru General de Evidență a Salariaților în variantă online (REGES-ONLINE), care va fi găzduit într-o platformă informatică sigură, „ca sursă unică de informație originală în format electronic, la nivel național”, precizează Ministerul Muncii. Acesta va permite tuturor părților implicate - angajatori, salariați, Inspecția Muncii, instituții și autorități publice – să acceseze datele din contractele de muncă într-un mod facil și securizat.
Va funcționa exclusiv online
Principala modificare propusă vizează „digitalizarea completă a procesului de gestionare a datelor privind raporturile de muncă prin eliminarea Revisal și înlocuirea cu REGES-ONLINE, un sistem informatic centralizat și accesibil online, astfel încât angajatorii să nu mai instaleze aplicații locale”, conform notei de fundamentare a proiectului.
Practic, toate operațiunile vor fi realizate printr-un portal web securizat, oferind acces extins pentru Inspecția Muncii, angajatori, salariați și autoritățile competente, asigurându-se realizarea interoperabilității sistemului cu alte baze de date naționale.

Deoarece noul sistem va funcționa exclusiv în variantă online, în șase luni de la publicarea noului act normativ, se va abroga HG nr. 905/2017 privind registrul general de evidență a salariaților.
Totodată, prin infrastructura modernă și tehnologii de protecție cibernetică, va crește gradul de securitate a datelor gestionate în registru, susțin reprezentanții Ministerului Muncii.
Angajații, mai protejați de abuzurile angajatorilor
Conform proiectului de HG, angajatorii vor fi obligați să transmită datele despre noii salariați cel târziu în ziua anterioară începerii activității și trebuie să introducă în sistem toate modificările, suspendările și încetările raporturilor de muncă (inclusiv detașări și transferuri), salarii, sporuri, într-un termen mult mai scurt. Totodată, este reglementată obligația de a transmite suspendările contractelor individuale de muncă, inclusiv cele cauzate de concedii medicale, absențe nemotivate, cazuri de forță majoră.
În plus, pe lângă datele actuale din Revisal (precum: date de identificare, funcția/ocupația, tipul și durata contractului individual de muncă, salariul etc.) angajatorii vor trebui să transmită în REGES-ONLINE și informații despre locul de muncă (dacă este fix sau mobil) și durata timpului de muncă și repartizarea acestuia.
O schimbare esențială pentru protecția angajaților este că aceștia vor putea verifica dacă datele introduse de angajator în Registrul de evidență a salariaților sunt corecte și pot sesiza angajatorul în cazul unor erori. De asemenea, REGES-ONLINE va permite angajaților să vadă dacă angajatorul a virat contribuțiile la pensie, sănătate și șomaj, oferind astfel un mecanism suplimentar de control asupra drepturilor salariale.
Angajați și foști angajați vor putea să-și descarce oricând un extras oficial cu propriul istoric profesional din Registru, acest lucru simplificând procesul de dovedire a vechimii în muncă.
Angajatorii vor avea la dispoziție 6 luni de la data intrării în vigoare a noilor reglementări pentru a se înregistra în noul sistem și pentru a transfera în REGES-ONLINE toate datele contractelor active, neîndeplinirea la timp a acestei obligații fiind considerată contravenție, sancționată cu amenzi între 15.000 și 20.000 de lei.
„Noul sistem REGES-ONLINE va permite simplificarea, debirocratizarea și digitalizarea, precum și folosirea eficientă a resurselor, cu respectarea legislației. Un avantaj major al implementării complet on-line este îmbunătățirea timpului de actualizare a modificărilor sistemului, deoarece toți utilizatorii vor beneficia întotdeauna de ultima versiune a aplicației într-un mod unitar și mult mai rapid. Utilizatorii vor putea accesa sistemul REGES din orice locație prin intermediul unor mecanisme web sau mobile fără a mai fi necesară instalarea unei aplicații (Revisal). Totodată inspectorii de muncă și autoritățile competente vor avea acces imediat, în timp real, la datele introduse de angajatori”, precizează Ministerul Muncii.
Angajatorii vor avea, în continuare, obligația de a păstra un dosar personal (fizic sau electronic) pentru fiecare salariat, cu toate documentele aferente, iar la încetarea contractului, vor trebui să elibereze salariatului o adeverință care să ateste vechimea, salariul și alte elemente relevante, precum și un extras din REGES-ONLINE.
Ministerul Muncii a anunțat, la finalul lunii trecute, că sistemul REGES-ONLINE, care va înlocui REVISAL, este programat să intre în funcțiune la jumătatea acestui an.
Ce vulnerabilități are actualul sistem
În urma unei analize asupra activităților în domeniul evidenței relațiilor de muncă, Ministerul Muncii a constatat mai multe vulnerabilități:
- Infrastructură hardware și software depășită tehnologic, fiind schimbată în anul 2011. Infrastructura hardware și software care susține actualul sistem este găzduită atât la nivel central (la STS), cât și la nivelul fiecărui ITM din țară, fiind necesară mentenanță la nivelul tuturor celor 43 de puncte - Inspecția Muncii și inspectoratele teritoriale de muncă.
- Este necesar ca angajatorii să instaleze și aplicații locale pentru registrul de evidență a salariaților la nivelul companiei.
- Este necesară deplasarea la sediul ITM atât pentru a primi user și parolă în vederea operării online a sistemului, cât și pentru solicitarea unor informații de bază, respectiv pentru recuperarea registrului propriu la nivel de companie.
- În cazul pierderii informațiilor existente în baza de date locală, ITM furnizează registrul în format hârtie pentru companiile cu mai puțin de 50 de angajați, aceste informații fiind necesar apoi să fie reintroduse manual.