Remember - Viata de miner

Mina Anina, cea mai adanca din Europa, urmeaza sa fie inchisa. Fiecare ortac disponibilizat ar primi 150 de milioane de lei. Cu banii astia, oamenii care au trait o viata intreaga in subteran sunt nevoiti sa-si faca o noua cariera "la lumina", intr-un oras cu o economie ingropata de mult.

Suntem la 1.200 de metri in pamant, inaintand prin bezna, unde lampasul de miner abia lumineaza clar varful cizmelor visinii, din cauciuc. O teava tipa undeva din dreapta sau de deasupra, nu iti dai prea bine seama. La un moment dat, auzim un strigat: "Dom’ directoor! Nu putem misca vagonetu’!". Cercul luminos al lanternei descopera de undeva din intuneric un miner in chiloti, manjit de praf de carbune amestecat cu transpiratie, gafaind, cu fata atat de murdara, ca nu i se vad decat albul ochilor si pleoapele cu pielea rozalie. "Sa-mi bag p... in el de vagonet", adauga ortacul respirand greu, si-o tuleste de unde a venit, pleoscaind cu ciubotele apa din galerie, trecuta de glezne. Seful minei de la Anina, venit cu noi, il urmeaza.

"Ba, da’ pros’ mai esti! Il chemi pe dom’ director sa impinga vagonetul?!", tipa la vederea oaspetelui de seama un al doilea miner ramas la abataj, si el dezbracat, dar, in loc de chilotii colegului cu ditamai gaura la spate, poarta ca pe o fusta o carpa atat cat sa-i acopere barbatia. Vasile Dumitrescu, cum ii zice minerului, a auzit si el, ca si ceilalti 520 de ortaci, cati lucreaza aici, ca mina urmeaza sa se inchida. Cand il intrebi ce o sa faca mai apoi, ridica din umeri. "Am nevasta tanara, de douascinci de ani. O scot la «produs»", spune fara sa zambeasca omul de 40 de ani. Adauga tipandu-mi in ureche, sa se faca auzit din cauza zgomotului de la ventilator: "Plecam in strainatate!". "Pleci in p...! Cine te ia la varsta asta", i-o intoarce al doilea ortac.

AZIL. Unii mineri ies din sut pentru a avea unde se intoarce

INTOARCERE. "Unde sa ma duc? Ca eu am calificare de mecanic auto, de sofer, eu am multe meserii, dar cine ma primeste?", ne zice ortacul Dumitrescu dintr-o suflare. Cei mai multi dintre minerii pe care i-am intrebat ce au de gand sa faca dupa disponibilizare nu au stiut sa ne dea un raspuns precis. Habar n-au nici ce vor face cu banii pe care i-ar primi, chipurile, sa-si puna pe picioare o mica afacere, sa nu ajunga din lucrator in pamant muritor de foame la suprafata. Daca le-ar da de trei ori mai mult, alta ar fi socoteala.

"Si-au luat banii si si-au cumparat televizoare cu unspe’ mii de culori, tot felul de lucruri. I-au tocat pe toti. Dupa cateva luni, ii auzeai: «Nu vrei sa cumperi un televizor?». Isi vindeau si paturile din casa si dormeau pe podea, sa nu moara de foame", povesteste directorul minei Anina, Teodor Bala. Douazeci si cinci de mineri disponibilizati in ’97 s-au intors in mina, angajandu-se la aceasta firma. Este si cazul lui Stefan Spulber.

AFACEREA "GENOCID". Omul muncea de mai bine de zece ani in subteran cand a cerut sa fie disponibilizat. Il intalnim pe Spulber iesind din prima tura si pregatindu-se sa intre in a doua. Munceste intr-o zi cat un miner in doua, cate 12 ore de stat in galerie, iar in alta nu vine deloc. Sta la 120 de kilometri departare de locul de munca si nu poate sa faca naveta zilnic. Il intrebam ce a facut cu banii din ’97. "Hi-hi!", ranjeste ortacul. Primarul Aninei isi aduce aminte de un singur miner care a reusit sa isi deschida o afacere in orasul asta unde puterea de cumparare e atat de slaba, ca piata e deschisa doar de doua ori pe saptamana. Viorel Velicu, disponibilizat in ’97, are o crasma langa gara si o alimentara in centru. A inceput afacerea din ’92. Acum in barul sau - o cabanuta din lemn construita cu mana lui - vinde cam patru-cinci cafele pe zi. Mai merge cum mai merge vanzarea la votca "Genocid". Velicu este acum pensionar. S-a trezit in 2000 cu o pensie de 4 milioane. Cand a aflat, era sa faca stop cardiac. Altii cu aceeasi vechime in aceeasi meserie au primit 12 milioane.

Dintre zecile de mineri de la Anina cu care am vorbit, doar doi au idei serioase de afaceri. La dusuri, acolo unde barbatii fac baie claie peste gramada la iesirea de la lucru, intalnim un ortac cu nume de general, Ion Milea. Abia asteapta sa se inchida mina, pentru ca vrea sa cumpere vitei de lapte din milioanele de lei de la disponibilizare si sa se ocupe de agricultura. Se mandreste ca are deja "ferma". "Am doua vaci si un profit de 3 milioane, bani cash", povesteste minerul si rosteste cuvantul "cash" cu seriozitatea unui om de afaceri pregatit sa negocieze investitia vietii lui.

PERICOL IN MINA. La 1.200 de metri sub pamant, temperatura depaseste in unele zone 45 de grade. Minerii lucreaza goi-pusca, nici cizmele nu si le mai tin in picioare. Am simtit asta pe propria piele. Un aer greu, ca si cum ai respira de minute bune intr-o punga, iti inmoaie picioarele, cizmele ti le simti ca de piatra. Am vazut cu ochii nostri ce inseamna pericolul in mina. Directorul Bala a purtat tot timpul cu el un aparat de masurat concentratia de gaz din aer. "Vizita" noastra in una din galerii s-a terminat brusc cand aparatul cu pricina a inceput sa tipe. Era atat de mult gaz unde ajunsesem, ca simpla apasare pe aparatul de fotografiat ar fi trasformat galeria intr-o uriasa bomba.

RECONVERSIE
"Unde sa ma duc? Ca eu am calificare de mecanic auto, de sofer, eu am multe meserii, dar cine ma primeste? Am nevasta tanara, de douascinci de ani. O scot la «produs»" - Vasile Dumitrescu, ortac

PLANURI DE VIITOR

Directorul Teodor Bala se asteapta ca mina sa fie inchisa oricand. Rentabilitatea e zero, din cauza costurilor mari necesare pentru intretinerea unei mine atat de mari. Directorul ia apararea propriei institutii, vorbindu-ne nu de profituri, ci doar de "pierderi onorabile". Totusi are planuri de viitor cu mina. Are un proiect de inundare a unei galerii care inghite vagoneti de bani si sa scoata carbunele care se vinde la Deva din abadajele de deasupra.