A sărit dintr-un mileniu în altul. Valerica Popescu dansează pe cupola cerului. Ea se descurcă mai bine în văzduh decât pe pământ

Între cer şi pământ. Veterana „zburătoare” Valerica Popescu este posesoarea unui record neobişnuit, greu de egalat. Este femeia care a trăit pe cer sfîrşitul unui veac. S-a întâmplat în 2000, la schimbarea „prefixului” milenar. Paraşutista a sărit, pe timp de noapte, evident, dintr-un mileniu în altul, driblând legea gravitaţiei. Cea care a trecut printre curcubee, între un răsărit şi un asfinţit de soare, le-a explicat întotdeauna sportivilor pe care i-a antrenat cum e să învingi legea atracţiei universale, strecurându-te printre nori, apoi ghidând prin comenzi direcţia de coborâre a paraşutei. E un meşteşug greu s-o îndrumi pe cea care-ţi ţine viaţa în chingi, în aşa fel încât să aterizezi mai întâi în aer, pe cupola paraşutei colegului de zbor, şi abia apoi la sol. Sprijiniţi de un nor, bătuţi de o rafală de vânt, orbiţi de soarele arzător, paraşutiştii se descurcă de minune! Una din probe e „lucrul relativ pe cupolă”, procedeu executat de „trupa” zburătorilor. Ea constă în formarea, la un moment dat, a unui evantai de paraşute, fiecare din echipă mutându-şi pe rând, sus-jos, poziţia în aer, unul deasupra celuilalt, prin rotaţie. Altfel spus, fiecare se plimbă în văzduh pe paraşutele partenerilor de probă. Un număr „exotic” de dans pe textila balonului obez, în liniştea cerului. 

Zbor deasupra unui cuib de griji

Salturi halucinante din avion, de la o înălţime ce-ţi taie respiraţia. Trei sau patru sportivi se suprapun în aer, paraşută peste paraşută, construind un veritabil patrulater al morţii, unul perfect. Acrobaţii făcute pe o aripă de nor, sus, unde îşi fac veacul numai vulturii. „Se lucrează contra-cronometru, totul trebuie să dureze 90 de secunde. De la aproximativ 1750 de metri până la 950 de metri, lucrul trebuie terminat. Urmează pilotarea pentru aterizare. Trebuie să ai o anumită direcţie de salt, să ştii de unde bate vântul, exerciţiul constă practic în demonstrarea măiestriei de a pilota paraşuta. Paraşutistul trebuie să atingă valura în lateral. Se pune piciorul pe substanţă, să vadă arbitrul, se desprinde, trage de comenzi, se duce lateral stânga, iar se desprinde, trage în partea dreaptă. E un fel de carusel ordonat, ca la gimnastica. Figuri impuse care se trag la sorţi”, explică Valerica Popescu, femeia care a îndrumat ca antrenoare emerită şi preşedinta secţiei de paraşutism a Aeroclubului Român pe majoritatea dintre multiplii campioni naţionali. Chiar şi pe fiul său, Popescu Florin Valentin, care era la un moment dat cel mai tânăr component al lotului, cu sute de salturi la activ. Antrenamentele conduse de Valerica Popescu au fost întotdeauna foarte bune. De aceea s-au şi obţinut rezultate excelente. „Echipa noastră a deţinut recordul naţional de opt paraşutişti suprapuşi, încă din 2003, apoi nouă paraşutişti şi zece coechipieri în 2007”, îmi povestea Valerica Popescu. 

Portret

Valerica Popescu e un fel de Smaranda Brăescu al paraşutismului din zilele noastre. Are aproape 60 de ani şi se apropie de 10.000 de salturi cu paraşuta, fiind multiplă campioană naţională la probele clasice, de aterizare la punct fix. A sărit pentru prima dată în 1972. La sfârşitul anului 2000, la trecerea în mileniul al treilea, Valerica a sărit cu paraşuta împreună cu alţi colegi stabilind o premieră mondială: singura femeie care a efectuat saltul dintr-un mileniu în altul. A sărit cu paraşuta în anul 2000 şi a aterizat în 2001. „În 1973, am intrat în lotul naţional, în al treilea an am devenit vicecampioană natională, în al patrulea am câştigat titlul naţional, apoi încă 13 titluri naţionale până-n 1992”, spune Valerica Popescu. În 1993, a devenit arbitru internaţional, iar în 1995 a început antrenoratul aducând rezultate importante cu lotul de fete cu care a obţinut medalii de bronz la concursuri europene. A devenit maestră emerită a sportului şi chiar dacă a renunţat la activitatea competiţională sare şi acum cu colegii şi spune că va sări cu paraşuta până la adânci bătrîneţe. A deţinut o perioadă şi funcţia de comandant al detaşamentului de paraşutism la Aeroclubul României.

La un pas de moarte

 „În 1974 am făcut o nebunie, am sărit de la 2000 de metri şi am deschis paraşuta abia la 200 de metri, a fost un gest de teribilism. Am simţit că-mi intră iarba în ochi. Am auzit-o pe mama care murise cum m-a strigat de două ori: Vali!, Vali!. Aveam 17 ani, îmi plăcea nespus: e vorba şi de adrenalină. Simţi nevoia să faci ceva ieşit din comun, nevoia de a arăta măiestria. E ca o chemare. Am sărit şi printre curcubee. Să sari şi să vezi zenitul, jumătate soare, jumătate întuneric e ceva nemaipomenit”. 

Cerinţe

Am întrebat-o pe veterana zburătoare ce trebuie să aibă un sportiv pentru a face performanţă, în afară de voinţă şi multă muncă. Echipamentul constă în combinezon, cască, ochelari şi adidaşi. Însă nu e de ajuns. Cei din lotul de paraşutişti efectuează un control medical o dată la doi ani. Sunt depistate problemele medicale, precum cele cardio-vasculare, hepatice, psihice. Un paraşutist trebuie să respecte şi anumite standarde fizice: să aibă peste 1,50 metri înălţime, dar nu mai mult de 1.90 metri. Să aibă greutatea între 50 şi 90 de kilograme. Fiecare zburător poartă şi o paraşută de rezervă, greutatea echipamentului variind între 8 şi 20 de kilograme. „Înfăşuratul paraşutei se face în ordinea inversă deschiderii ei. În aer ne deplasăm cu circa opt-zece metri pe secundă. În timpul unui zbor auzim cum fâşâie echipamentul, simţim bătaia vântului, dar e un sentiment extraordinar, de care noi nu ne putem despărţi niciodată”, a mai spus campiona acestui deosebit sport. Îi urăm „La mulţi ani!”. 

Foto: Cristinel C. Popa