AFRICA DE LÂNGĂ BUCUREŞTI. Nouă fraţi într-o colibă: „Dacă mama avortează azi, mâine noi n-avem ce mânca”

'Ia uitee, ai nascut!', o batjocoreau fetele cand o vedeau pe micuta Costina opintindu-se sa impinga caruciorul surioarei abia nascute, pe ulitele Petrachioaiei (Ilfov). Fata avea numai 12 ani pe atunci si, cand auzea vorbele astea, se inrosea toata, ii dadeau lacrimile, punea capul in barbie si ii venea sa intre in pamant de necaz. Tot satul o arata cu degetul de copilul – mama. Dar la vremea aceea era inca norocoasa caci avea doar cativa frati mai mici.

Acum, Costina Ion a implinit 17 ani si a mai castigat alti cativa frati. Au ajuns, cu totul, noua, iar mama e gravida cu al zecelea. Zice ca l-ar avorta, dar Costina n-o crede: 'Costa. Daca ea avorteaza azi, maine noi n-avem ce manca'. Stie ea ce spune. Locuiesc cu totii intr-un adapost de pamant gaurit, ridicat in camp, chiar in miezul salbaticiei. In chip de acoperis au pus niste lemne impletite cu bucati de celofan. Camara e atat de mica, incat inauntru incap doar o dormeza si o soba de lut. Ca sa incapa toti 11 aici ar trebui ca fiecare sa intre si sa iasa pe rand, iti spui, cantarind odaia din priviri.

Inauntru te sufoci; aerul e intesat cu o duhoare grea si imputita – in casa tot timpul miroase a gunoi de animal de la turma de capre de alaturi. Din asta traiesc, ingrijind caprele unui om cu stare. Bani nu li se dau, omul ii plateste cu jumatate din cantitatea de branza si lapte. Ei o vand, iar cele cateva sute de lei de aici, plus alocatiile copiilor le ajung doar sa nu moara de foame. Cand caprele n-au lapte, se amagesc cu paine goala. Impart una la 11 guri si, dupa ce le dau copiilor cate o bucata in mana, parintii se multumesc doar cu firimiturile. Au acceptat demult gandul ca n-are cum sa fie altfel, daca n-au scoala: mama are 8 clase, iar tatal numai doua. S-au nascut saraci, vor muri saraci.

Doua clase, cat parintii s-au indurat sa o lase la scoala, Costina a visat ca scoala o va scapa de saracie. Dar de la 9 ani ai ei n-au mai lasat-o. Acum stie sa numere doar pana la 12 si e analfabeta. 'La inceput n-am mai mers la scoala ca nu mai aveam haine. Si-mi era rusine sa cer prin vecini. Tot ce mai primeam, asa, de pomana, dadeam fratilor mai mici, sa se bucure ei. Dupa aia a trebuit sa raman aici, ca sa am grija de ei, in locul mamei. Ea pleca cu ziua sa castige mancare, eu ramaneam acasa sa spal copiii, sa le gatesc si sa-i culc pe rand, pe fiecare... Rebeca, Flori, Titi, Leo, Pierdutu', Cornel, Stefi, Petre', ne povesteste Costina. Asa a crescut ea 8 copii si inca mai creste la ei. Copilarie n-a avut. N-a primit niciodata un cadou, iar in toata viata ei a avut o singura jucarie: un ursulet de agatat in perete. Dintre fratii mai mari, doar cativa merg la scoala. Stefi, de pilda, este tot in clasa a doua, la 13 ani. Pana acum a tot ramas repetent.

La 17 ani, viata Costinei atat inseamna: copiii si coliba. N-are voie sa o paraseasca niciodata, altfel se pierd pruncii prin salbaticie. Marinica s-a ratacit odata si de atunci ii spun Pierdutu'. 'Cand ma inlocuieste mama, tot nu pot sa ies la plimbare cu fetele, ca n-am haine. Ele au toate haine frumoase, de care se poarta acum, iar ale mele sunt jerpelite toate. Uneori, dar rar, rar de tot, mai merg la ziua vreunei fete. Ele se bucura si se distreaza, am observat. Eu, de obicei, stau pe scaun, beau suc si ma uit la ele. Ele si la strand, la Bucuresti, mai merg cateodata. Eu n-am fost niciodata, ca e scump drumul pana acolo, cateva sute de mii. Dar am auzit ca inauntru cheltuiala nu e prea mare daca iti iei mancare de acasa', zice Costina si cade pe ganduri. Adauga, vorbind mai mult pentru sine: 'Hmm, sa zicem ca mi-ar da tata bani de drum... tot n-as putea sa plec ca n-am cu cine lasa copiii'.

Totusi, in rarele ei momente de liniste, se intreaba cum ar fi daca ar trai la oras si si-ar face dus in fiecare zi; cum ar fi daca ar merge la liceu sau, pur si simplu, la plimbare pe strazi, printre doamne inalte cu pantofi cu toc de care a vazut ea odata la Bucur – Obor.

'Si-am mai auzit ca fetele mai merg si-n parc. Eu n-am vazut niciodata cum arata un parc, dar ele vorbesc ca pe acolo lumea se plimba in pantaloni scurti si mananca inghetata. Eu am vazut doar cum arata Carrefour ca am fost de cateva ori inauntru la cumparaturi cu mama. Era multa marfa si foarte scumpa, iar oamenii ieseau cu carutul chiar si afara! Mie imi placuse mult un costumas cu niste cizmulite din plasa, dar costa doua milioane si mama a cumparat mancare de banii aia. Ei, oricum, n-am pentru cine ma imbraca eu asa de frumos! Am avut mai demult un prieten, dar nu i-a mai convenit de mine ca eram tot timpul cu astia mici'.

Costina nu mai asteapta nimic nici de la ai ei, nici de la Romania. Viseaza numai ca intr-o zi sa plece la munca in Grecia si sa lucreze acolo cu ziua, asa cum a auzit ea ca a facut mai demult un vecin. 'Sau poate altundeva in Europa', ii sugeram. 'Pai nu cred, ca eu in Europa n-am fost niciodata. Doar in Dragonul Rosu...'.