Alba Iulia, mărire şi decădere

Corespondenţă din Alba Iulia
1 Decembrie e ziua în care oamenii politici ţin discursuri sforăitoare şi nu li se împleticeşte limba atunci când vorbesc despre dragoste de ţară, despre patrie şi despre alte simboluri golite de conţinut prin uzură. De cele mai multe ori, oficialităţile uită că patria lor e plină de oameni. Mai săraci, mai trişti. Iar la Alba Iulia, anul acesta, de sărbătoarea României, mai puţini.

Pe la ora 10:00, o mână de oameni, cu patriotismul dezgheţat, s-au adunat în faţa statuii lui Mihai Viteazul. Urma să se perinde importanţi oameni de stat prin faţa lor. Un grup de oameni au venit de la Sebeş pregătiţi cu steaguri şi pancarte cu Avram Iancu, Vlad Ţepeş şi Horea, Cloşca şi Crişan. "Gata, îl pun pe Cloşca pe invisible", spune amuzat şi întoarce fotografia celui tras pe roată în piaţa din apropiere. Îl apără de ploaie pe Cloşca. Bogdan e student la Medicină veterinară şi are convingeri şi idei despre viaţă foarte clare. Pentru el, a fi român înseamnă "să fii, în primul rând, om. Că nu poţi să bei de dimineaţa până seara şi să te lauzi că eşti român. Eşti, dar n-ai nici un merit pentru asta", spune el serios. România e ţara din care spune că nu vrea să plece, "dar dacă oamenii mă obligă, o să plec", adaugă. Uneori, se gândeşte cu părere de rău că nu ştie foarte multe despre istoria naţională şi că n-a pus accentul pe lucruri de care ar avea de ce să fie mândru ca român. Câţiva puşti de liceu spun că ei iubesc România, dar nu ştiu cine a fost Brătianu, ce-a făcut şi nici sub ce rege s-a făcut Marea Unire.

Venind încet dinspre Piaţa Tricolorului, domnul Horea Cacoveanu din Unirea, cu eşarfă şi cocardă trico­lore, se uită cu tristeţe spre cerul care toarnă întruna. "În alţi ani, era puhoi de lume la Alba Iulia. România care sare în ochi azi e cea a ipocriziei şi a bulversării generale. Dar sunt mândru că sunt român. Noi, ardelenii, simţim mai bine ce a însemnat Unirea, că noi am fost muşcaţi de istorie", explică gestul de a veni singur, aproape în fiecare an, la Alba Iulia.

Prima figură publică ajunsă ieri sub paloşul lui Mihai Viteazul a fost Miron Cozma. Sincer, pe el l-ar fi aranjat mai degrabă o întrebare despre cine-i face freza, linsă cu gel şi cârlionţi la vârfuri, decât ce înseamnă România pentru el. "Le doresc românilor să se deştepte. Nu mă surprinde faptul că au venit aşa puţine oficialităţi de la Bucureşti. Ei nu coboară la popor", spune Cozma, încadrat de o camarilă de bizari. Încet-încet, sub ploaia măruntă, încep să vină tot mai mulţi români. Un autocar din Cluj, un grup din Suceava, altul de la Timişoara.

Urmează depunerile de coroane. Din partea Preşedinţiei se depune o coroană din flori roşii. Fără pre­şedinte. De la Senat, Camera Deputaţilor. De la Guvern. Când se ajunge la jerba din partea PDL, încep huiduielile. Microfonul pârâie, pedeliştii râd jenaţi, primarul portocaliu are o mină cruntă. Dan Diaconescu nu e în direct, aşa că ratează la mustaţă coroana în numele Partidului Poporului. Nu-i bai, că se lipeşte de florile unei asociaţii, ca să-i iasă momentul pe cameră.

În Sala Unirii sunt primiţi reprezentanţii provinciilor istorice ale ţării. Se citesc discursuri cruciale în istoria noastră, cel al lui Mircea cel Bătrân, scurt fragment din ce s-a spus în ziua Marii Uniri în 1918. Momentul coboară de pe culmile patriotismului prin discursul trimis de preşedintele ţării şi prin cel al primarului Alba Iuliei. "Le mulţumesc celor care-şi aduc aminte de Alba Iulia doar o dată pe an. Le mulţumesc şi celor care au venit doar ca să fie văzuţi", spune primarul Hava. Asta înseamnă România pentru el.

Urmează momentul schimbării gărzii la Cetate. Trei cai superbi şi mai mulţi străjeri în haine de epocă trec prin poarta III şi fac un scurt ce­remonial la care se îmbulzesc tine­rii şi copiii. Schimbarea gărzii trebuia să fie urmată de un ceremonial cu salve de tun. Numai că n-a mai pocnit nimic de Ziua Naţională, căci, ne explică şeful gărzii, printre buclele pudrate ale perucii de soldat impe­rial, a avut loc un incident la fabrică de la Sadu, fabrică ce le furniza muniţie pentru eveniment.

Cei mai dezamăgiţi au fost nişte studenţi din Cluj care au venit în gaşcă să vadă cetatea Alba Carolina şi să se bucure de Ziua Naţională şi de tot ce oferă programul. Pentru Anca, România înseamnă limba română. Şi-i place ţara asta aşa cum e ea. Flavia spune că apreciază spi­ritul oamenilor. "Nu al celor care se văd la televizor", adaugă repede.

Cei mai emoţionaţi de evenimentele de la Alba Iulia, zâmbitori şi entuziaşti în ciuda ploii care a căzut necontenit, au fost cei în jur de 40 de studenţi din Republica Moldova care au venit de la Constanţa, unde studiază. Vitalie nu se dă înapoi de la cuvinte mari atunci când vorbeşte despre România. "E a doua patrie, a doua casă. De fapt, cea adevărată", spune convingător. Cristina se gândeşte la România ca la un frate mai mare, care, la un moment dat, să aibă grijă şi de naţia vecină.

Ei spun că patriotismul e mai accentuat în rândul celor de peste Prut, pentru că românilor li se pare deja banal şi de la sine înţeles că sunt români. Lor, moldovenilor, nu li s-au părut deloc lipsite de sens versurile cântate în Sala Unirii la 92 de ani de la Marea Unire: "Nu-i român cel ce nu simte/ Ca pe propriul crez moral/ Cele trei cuvinte sfinte/ Mamă, tată şi Ardeal".
"Drum către marea zi", în Cetatea Unirii
Patria a fost principala temă abordată de arhiepiscopul ortodox Andrei Andreicuţ, la Te-Deum-ul oficiat în curtea Catedralei Reîntregirii din Alba Iulia. ÎPS Andrei a arătat că patria este "unică, frumoasă şi liberă", chiar dacă trece prin "greutăţile unei tranziţii care parcă nu se mai termină şi prin această criză economică ce o secătuieşte". Arhiepiscopul a mai spus că oamenii sunt cuprinşi de patimi politice şi râvnesc după afaceri profitabile, dar a amintit că există, cu toată criza economică şi cu toată sărăcia, o avuţie netrecătoare şi o moştenire absolută a fiecărui popor peste care nu se poate trece – spiritualitatea unui popor. ÎPS Andrei le-a mai spus celor prezenţi că "ziua de astăzi este o zi mare" şi a citit o strofă din poezia "Drum către marea zi", de Adrian Păunescu, scrisă înainte de 1989, când 1 Decembrie nu fusese declarată încă Zi Naţională, mărturisind că regretatul poet ar fi vrut ca această zi să fie ziua naţională cu mult înainte de 1989. Arhiepiscopul le-a transmis la final "La mulţi ani!" tuturor cetăţenilor din România din capitala de suflet a românilor. La Te-Deum a asistat şi arhiepiscopul romano-catolic de Alba Iulia, ÎPS Jakubiny Gyorgy. (Lucian Dobrater)


Ce mai înseamnă România azi?
Ce înseamnă ţara aceasta, în câteva cuvinte, pentru oamenii de rând, dar şi pentru cei care au cules câteva firimituri de celebritate în Cetatea Unirii de Ziua Naţională? Pentru străjerul de la poarta Cetăţii Alba, România înseamnă, de 1 Decembrie, oamenii cărora le tot atrage atenţia să nu calce pe iarba frumoasă din jurul zidurilor. Pentru Horea Cacoveanu din localitatea Unirea, om la 71 de ani care a ratat de puţine ori ziua de 1 Decembrie în faţa Catedralei Reîntregirii Neamului, România înseamnă compatrioţi trişti şi indiferenţi, care nu mai au puterea să se bucure nici când celebrează evenimente istorice importante. Pentru Anca, o studentă din Cluj, ţara este acel lucru de care-i pasă, indiferent de greşelile şi defectele pe care i le observă. Politicienii prezenţi la Alba Iulia, sub paloşul lui Mihai Viteazul, n-au putut să-i facă un mic cadou ţării, ieşind pentru o zi din discursul de lemn şi evitând arţagul. Pentru "patriotul" Miron Cozma, aşa cum chiar el se autointitulează, România e "patria, mama şi sufletul meu". Pentru Victor Socaciu – e "a doua mamă", iar pentru Victor Ponta, România e "ţara în care m-am născut, pe care o respect şi în care vor trăi copiii mei". Nu se ştie cum. Dan Diaconescu a venit până la Alba Iulia să depună o coroană de flori din partea Partidului Poporului. Apărat de bodyguarzi cum era, el nu a fost întrebat, în mod senzaţional, "ce înseamnă România" pentru el. A răspuns însă la nerostita întrebare, de dincolo de gardurile jandarmilor, poporul care îl striga în răstimpuri – "Diaconescu Elodia".