x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje America de la est la vest, prin sud

America de la est la vest, prin sud

de Irina Cristea    |    Dragos Stoica    |    14 Iun 2009   •   00:00
America de la est la vest, prin sud
Sursa foto: Irina Cristea & Dragoş Stoica/Jurnalul Naţional

O traversare a Americii prin 15 state, începută la New York, a avut drept puncte terminus "perlele" californiene Los Angeles şi San Francisco. Dacă din L.A. am plecat cu sentimente amestecate, tinzând subtil spre dezamăgire, ultima destinaţie a fost o fericită încheiere a unei aventuri care era păcat să se termine cu un gust amar.

"La pomu' lăudat să nu te duci cu sacul mare" şi "Când fugi după mai mulţi iepuri nu prinzi nici unul" sunt mostre de înţelepciune populară românească pe care am avut ocazia să le verificăm pe pielea noastră tocmai în America. Mai exact, odată ajunşi în Los Angeles.

Fără un plan pregătit despre punctele de interes pe care vrei să le bifezi, la faţa locului începe deruta. După derută urmează panica - prea multe de văzut, prea puţin timp. Ne-am dorit foarte mult la L.A. şi am sfârşit prin a înhăţa pe apucate ce ne-a fost mai la îndemână. Am vizitat complexul comercialo-distractiv de lângă Studiourile Universal şi am admirat felul în care americanii ştiu să obţină bani din anexe ale "entertainment"-ului.

În tot acest timp, am fi vrut să fim la Disneyland. Ne-am plimbat printr-un cartier chinezesc adormit şi pe cale de a se închide, care ne-a amintit prea mult de centre comerciale gen "Europa". În tot acest timp, ne doream să fim în cartierul japonez (Little Tokyo). Am insistat să ne deplasăm cu mijloacele de transport în comun, ca să vedem mai bine oraşul şi să respirăm acelaşi aer cu localnicii.

Mare greşeală, pentru că, pe ruta aleasă, am respirat doar sudoare mexicană, asiatică şi neagră şi ne-am înghiontit cu paporniţele pasagerilor mai rău ca în personalul de Ciulniţa, dacă o mai fi existând.

E clar, ar fi trebuit să ne fi organizat mai bine. Ceea ce am făcut în perspectiva următoarei şi finalei destinaţii americane: San Francisco.

Auzisem despre "Frisco" descrieri extraordinare de la oameni care au spus că ar fi cel mai frumos oraş văzut de ei vreodată. Şi am ajuns la vorba lor. Un oraş seducător, vibrant, colorat, divers şi primitor. Străzi în pantă, din al căror "vârf" vezi ca-n palmă oraşul. Celebra stradă în zigzag, unde maşinile coboară cu viteză minimă, iar turiştii se fotografiază cum nici la Hollywood n-am văzut.

Cartierul italienesc, cu steagul peninsular vopsit pe arbori, cu restaurante cochete, mese pe trotuar, mirosuri îmbietoare şi chelneri zgomotoşi. Zona golfului, tixită de localuri unde se servesc toate specialităţile din peşte şi fructe de mare, centre de informare pentru turişti sau de închiriat biciclete cu care să pedalezi până la celebrul pod Golden Gate.

Din aceeaşi zonă a golfului pleacă una dintre liniile pe care circulă faimoasele tramvaie cu cremalieră, acţionate de cablurile de sub terasament, care au rol atât de tracţiune, cât şi de frânare, adevărate bijuterii manevrate exact ca în 1873, când primul astfel mijloc de transport a fost inaugurat. Pentru amatorii de senzaţii tari, e ideală poziţionarea în picioare, pe lateralele tramvaiului.

De acolo se simt din plin urcuşurile şi coborâşurile abrupte din care e compus traseul. Cu greu am cedat tentaţiei de a nu face o tură în plus, pe altă linie. Timpul se scurgea prea repede însă.

"E bine să trăieşti aici", a comentat Iura, taximetristul rus care ne-a dus la aeroport în ziua în care ne-am despărţit de San Francisco, zona Coastei de Vest şi America.

I-am dat dreptate, pentru că se afla în America de 20 de ani, chiar dacă ai fi zis, după accent, că n-a venit de la Moscova de mai mult de un an. Dar cui îi pasă? Toleranţa e la ea acasă. În America.

×
Subiecte în articol: fotograf in jurul lumii