Belgradul nu moare şi nu se predă

“Be in Belgrade” a fost chemarea şi aproape 400 de jurnalişti din întreaga lume s-au conformat. Au venit la Belgrad să-şi discute problemele. Şi au descoperit un oraş mustind de viaţă.

Să organizezi tu, ţară atît de greu încercată de războaie, atît de micşorată, ca urmare a intereselor altora, atît de privată de devize şi deseori supusă embargourilor, Eurovisionul şi nimeni să nu se plîngă, apoi congresul greilor presei mondiale şi toţi să te laude şi să-ţi pregăteşti deja Universiada 2009 e semn de dîrzenie. Tipică sîrbilor. Şi cum Belgradul este capitala lor, cum altfel poate fi acest oraş decît un exemplu de rezistenţă în timp, o pasăre Phoenix care renaşte din propria-i cenuşă? Şi care, pe drept cuvînt, după un mileniu de istorie agitată şi dificilă, a fost nominalizat recent drept “Oraşul Viitorului în Sudul Europei”.

Am fost la Belgrad cu treabă, la congresul mondial al Institutului Internaţional de Presă (IPI), şi am descoperit, mai mult din autocarele care transportau delegaţiile dintr-o parte în alta a urbei, în funcţie de eveniment, un oraş ambiţios, care a ştiut să şteargă urmele războaielor şi şi-a propus ca laitmotiv reconstrucţia. Este unul dintre cele mai vechi oraşe ale Europei, cu o istorie care se întinde pe circa 7.000 de ani, dar a fost atît de distrus de-a lungul veacurilor, încît nu ştiu cum de le mai ştie şirul.

LA CONFLUENŢĂ. Centru economic al Serbiei, dar şi capitala culturii sîrbe, a educaţiei şi a ştiinţelor, construit la confluenţa dintre două fluvii, Sava şi Dunărea, impresionează turiştii în primul rînd cu verdeaţa omniprezentă. Cu parcurile şi părculeţele amenajate la tot pasul, cu aerul său respirabil, în ciuda unui parc auto învechit, de care se folosesc localnicii din plin, încît nu de puţine ori rămîi cu gura căscată în faţa unui Yugo din anii nu-se-ştie-cît. Cu arhitectura sa foarte variată, cu fortăreaţa sa din parcul Kalemegdan, cu numeroasele muzee şi monumente, cu nenumăratele biserici şi mănăstiri din oraş şi îmrejurimi, cu impozanta Catedrală Sfînta Sava, dar şi boemul cartier Skadarlija, un pic în maniera unui Montmartre parizian, Belgradul nu are cum să nu te cucerească. Efect garantat la marile nume ale presei mondiale, invitate într-o seară de final de iunie să-i descopere romantismul, dar şi miresmele îmbietoare ale bucătăriei sîrbe. Pentru că Skadarlija este punctul în care sînt concentrate o groază de restaurante renumite, dar şi cîrciumi foarte populare, în care sfîrîie grătarul şi curg valuri de Jelen Pivo (de altfel, o foarte gustoasă bere autohtonă), celebrul hotel Le Petit Piaf, precum şi galerii de artă, anticariate şi buticuri cu suveniruri. Aici poţi asculta muzică ţigănească autentică şi poţi vedea actori înveşmîntaţi în costume tradiţionale sîrbe improvizînd în stradă cu o naturaleţe care te face să te simţi parte din decor.

Atîtea suflete, atîta suflet

Belgradul a găzduit atîţia sîrbi veniţi din diversele regiuni ale fostei Iugoslavii, încît populaţia sa ar putea depăşi două milioane de locuitori. Serbia se străduieşte să-şi dovedească vocaţia de membru al marii familii europene şi are toate şansele să cîştige pariul, cu atît mai mult cu cît are suficientă inteligenţă de a-şi pune la bătaie toate resursele pentru a cuceri inimi. Şi una dintre resurse este Casa Regală, folosită în lobby-ul intens pentru ţară practicat de autorităţi în toată lumea. Aşa se face că participanţii la congresul IPI au avut ocazia de a vizita familia Majestăţii Sale, Prinţului Aleksandar Karageorgevici, la reşedinţa sa, fostul Palat Regal, unul dintre bunurile restituie familiei de Parlamentul sîrbo-muntenegrean după anul 2000.

Citește pe Antena3.ro