x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Biletul la control, vă rog! Ep. 4: Trucuri folosite de controlori ca să dea amenzi

3
Autor: Viorel Ilişoi 15 Sep 2011 - 21:00
Biletul la control, vă rog! Ep. 4: Trucuri folosite de controlori ca să dea amenzi
Vezi galeria foto


Pana seara dam noua amenzi. E un bilant frumos pentru opt ore de calarit autobuzele. M-am documentat dinainte, stiu ca anul trecut cei 234 de controlori din Bucuresti au dat 181.589 de amenzi. Scot telefonul, socotesc. Vine o medie de 2,12 amenzi de caciula, pe zi. Pai, Iulia, Mihai, va anunt ca ati facut de doua ori pe-atat, sunteti niste adevarati stahanovisti ai RATB-ului!

Recordul lui Mihai Gheorghe este de paisprezece amenzi intr-o zi, dar asta a fost demult, cand controlorii aveau putere. Acum ei nu pot decat sa te roage sa platesti amenda si, daca nu vrei, n-o platesti. Ar trebui sa cheme politia cand un blatist refuza sa se legitimize, dar politia nu alearga dupa tine prin oras. Pestisorul cade sigur in plasa numai cand se fac razii impreuna cu jandarmii, atunci nu mai e loc de intors. Altfel, cum il legitimezi? Sa-l iei de mana si sa-l duci la sectie, nu poti. Nici sa-l tii pe loc pana vine garda. N-ai voie sa-l atingi pe blatist. Altfel, zice Mihai, ajungem la care pe care, ca-n Vestul Salbatic, ca ala se opune. Controlorii actioneaza in baza Hotararii Consiliului General al Municipiului Bucuresti nr. 156/2001. E afisata in biroul Sefului, Marian Petcan, iti sare zilnic in ochi. Acolo zice ca "in cazul in care contravenientul refuza sa se legitimeze, agentul constatator poate apela la ofiteri si subofiteri de politie ori la cele mai apropiate sectii de politie'. Deci la alea mai indepartate, nu. Dar cum apeleaza, efectiv, nu scrie. Mihai nici nu-si mai aduce aminte cand a sunat ultima oara la politie; o spune intr-un fel ambiguu, inteleg mai degraba ca, de fapt, n-a sunat niciodata. Zice ca nici nu-si imagineaza masina de interventie gonind dupa autobuz cu girofarul si cu sirena pornite ca sa prinda o tanti periculoasa, ca n-a compostat. Daca as fi un controlor adevarat, as apela numai la ofiteri. De la maior in sus. Numai asa, de-al dracului, sa-i mai scot de prin birouri.

Bun. Nu poti nici sa blochezi usile autobuzului, cum se facea inainte, de-l duceau la cap de linie si-l jumuleau. Te da in judecata pentru sechestrare, pentru retinere. Desi, sa fim corecti, nu poate fi vorba de sechestrare, ca nu l-am luat de pe strada si nu l-am urcat cu forta in autobuz. S-a urcat singur pe proprietatea RATB-ului si a comis o contraventie. In taxi de ce nu se urca fara sa plateasca? Sau in avion?

Iulia se intreaba cum ar fi ca ea, femeie, sa se traga de bracinar cu unii si cu altii. Ar fi aiurea-n tramvai. Nu poti sa-i bagi omului mana in buzunar ca sa-i iei buletinul. N-ai voie sa-l atingi. Si trebuie sa-i vorbesti frumos. Daca nu, te reclama. Anul asta 26 de controlori si-au luat-o de la conducere, dati afara sau cu salariul taiat, 5-10 la suta, o luna, doua, trei, ceea ce nu e deloc o bucurie pe seceta asta de bani. Daca legea nu-ti da cu adevarat putere, daca n-ai niciun fel de autoritate, asta e: nu poti decat sa-l rogi frumos pe blatist sa se lase amendat. Ori sa-l intimidezi din priviri. Sa-l imbarligi din vorbe. Sa-l prinzi in plasa propriei lui slabiciuni. Il simti. Un controlor bun are nas pentru asa ceva. Profiti de orice fisura in linia lui de aparare si-i iei caimacul din portofel. Sau il pacalesti. Trebuie sa ai o tactica potrivita pentru fiecare, sa te orientezi dupa om, pe moment.

Smecheriile controlorilor mi se dezvaluie una cate una in zilele de goana prin autobuzele din Bucuresti, sub rafalele de jigniri ale concitadinilor mei.

Iulia poarta in poseta o caramida neagra cu ecran verzui. E si aparat de control, si casa de marcat, si registru electronic de activitate, tot ce vrei. Eu sunt controlor practicant, n-am voie sa umblu cu calculatorul asta. Intr-o zi, pe la Herastrau, Iulia gaseste o domnisoara cu cardul nevalidat. Asta, frumusica, zice ca n-are nici buletin, nici bani. Stie poezia. Nu-i nimic, raspunde Iulia zambind, o sa primesti amenda acasa. Cand ai cumparat cardul, ai dat buletinul, nu? Deci datele tale sunt la noi. Am pus cardul tau la aparatul asta, te-am identificat, iti scriu procesul-verbal si-ti vine acasa, platesti dublu. Domnisoara se sperie, incepe sa-i tremure rujul. Scoate banul, plateste pe loc.

De fapt, imi explica Iulia, in aparatul asta nu se pot vedea datele persoanei, adica adresa, cenepeul, obligatorii la intocmirea pe-ve-ului. Dar fata n-a stiut asta, a platit. Daca tine, tine.

Caramida e o sperietoare pentru multi. Intr-o zi ies pe traseu cu Iulia Raicea si cu Liliana Motoi, alta controloare unsa cu toate alifiile. E din 1989 la RATB. Si barbat-su tot controlor e. Au un baiat intr-a zecea, poate va calca pe urmele parintilor. Dau de o domnisoara fara bilet. Cica n-a avut de unde sa-si ia. Scuza asta nu prea mai tine de cand biletele de hartie au fost inlocuite cu carduri electronice pe care poti incarca mai multe calatorii, poti sa-l alimentezi si de acasa, pe internet. In Bucuresti sunt 2282 de statii, nu se poate pune la fiecare chiosc de bilete. Pana si eu, incepatorul, vad ca fata bate in retragere, dar inca rezista pe metereze, de unde mitraliaza cu lacrimi si scuze. N-ai destul tupeu, domnisoara? Esti terminata. Smecheria cu amenda care vine din urma nu tine. Nu vrea sa arate buletinul. Ok, zice Iulia, chemam politia sa va legitimeze. Colega! – striga ea la Liliana, care duce acum caramida, ia da si tu prin statie! Punct ochit, punct lovit. Fata plateste. O face el multe, aparatul ala, dar statie de emisie-receptie sigur nu-i. Insa nu e total lipsit de eficienta sa-i faci pe anumiti oameni sa creada asta.

Intr-o seara, pe Dorobanti, agatam doua pitipoance stas, tencuite pe fata, mai parfumate decat un controlor zelos, cu soldurile goale. Numai curelele lor cu tinte si ciucuri fac cat abonamentul pe tot anul. Stau pe locurile pentru gravide. Se simt bine. Aia mai plinuta, chiar durdulie, da vina pe validator, ca nu merge. Il verific, merge. Se uita la mine cu dispret, cu scarba, ca la un gandac gasit in cutia cu farduri. Cealalta da din maini ca o karatista, cica e straina, nu stie romaneste. Ii zic: aidi, ma lasi? Vai, fata, dar ce poseta de fite ai! O posetuta transparenta. Ti se vede buletinul prin ea. Nu tot, doar dunga tricolora. E o carte de identitate de la noi din tara. Marilena Neculai o cheama pe straina, e nascuta in ’93, sta pe Calea Ferentarilor. Fetele coboara cu noi in statie. Acum spun ca nu au bani. Plinuta nici nu vrea sa se legitimeze. N-are buletinul la ea. O cred. N-are poseta, iar hainele sunt atat de stranse pe corp, ca n-ar fi putut infige un buletin in buzunare. Sun la 112 si vine echipajul sa va legitimeze, arunca Iulia. Si suna de pe mobil. Alo, sunt controlor Iulia Raicea, cu ordinul de serviciu cutare, am depistat o contravenienta, refuz de legitimare, da, bineinteles, ne aflam in fata postei pe Calea Dorobanti... da, va asteptam. Straineza cedeaza. Se cauta de bani prin buzunare. Nu are decat un teanc de dolari. Un cinci dolari, acolo, nu merge? - intreaba ea intr-o brusc regasita limba romana. Nt! – i-o taie Iulia. Fata se duce cu Liliana la bancomat, scoate lei si plateste pe loc.
Ziua se incheie glorios cu doua pasarele dintr-un foc.

Ma mir ca Iulia a sunat la 112, stiam ca niciun controlor nu face asta. Mi-a zis si Sefu’ ca nu se complica nimeni cu numarul de urgenta. Ei, am sunat! Am vorbit singura, rade colega mea. A mers? A mers.

Incep sa invat si eu cam cu ce se mananca meseria asta. Pana la urma nu e vorba de o lege clara, cu instrumente si moduri precise de aplicare, ci o joaca de-a soarecele si pisica intre controlori si calatorii neglijenti, ghinionisti sau pur si simplu chititi pe mica ciupeala din sacul comun. Fiindca un blat e, pana la urma, platit de ceilalti, de calatorii cinstiti. Cu atat mai mult ma mira sa vad ca exista o solidaritate de nezdruncinat intre blatisti si platitorii de bilete, pe de o parte, impotriva controlorilor. Un pact neverosimil intre hot si pagubas. Am vazut eu ca a compostat, sare cu gura o femeie intre doua varste, usor cumulate, cand un baiat zice ca a pus cardul pe validator, a piuit, dar n-a stiut ca nu i s-a inregistrat calatoria. Mint amandoi. N-am cum sa le dau dreptate nici in sinea mea. Validatorul functioneaza perfect, iar doamna chiar n-a vazut nimic. Intamplator am stat langa ea de cand a urcat, pe scaunele din spatele soferului. O clipa n-a intors capul. Huooo! Reparati dracului compostoarele, apoi cereti sa fim in regula! Bagati conditii! La munca, ba! La scoala! Ce nesimtiti!

N-as vrea sa fiu un controlor adevarat, sa iau in fiecare zi o portie de injuraturi, sa vin acasa naclait de dispretul bucurestenilor. N-am nervi de controlor. Meseria asta nu cere cine stie ce competente tehnice, ba as putea spune ca oricine e capabil sa aseze doua bete unul peste altul s-ar pricepe si la contrololat bilete, dar sigur iti trebuie ori imunitate, ori rezistenta de fier la insulte. Multi cad la testele psihologice, iar dintre cei care le trec putini rezista pana la pensie si nimeni nu scapa sanatos. Ar trebui un spor de stres si un spor de rusine, zice Mihai.

Solidaritatea asta are ceva comunist in ea. Numai de la ceapeu furau toti colectivistii si nu se turnau unii pe altii, ba se si sprijineau: tine tu coceanul, ca eu rup stiuletele. Atunci furau de foame si mai era si un act de ostilitate pe furis, pe furate, impotriva dictaturii. Dar acum? Ii marturisesc Iuliei Raicea nedumerirea mea, iar ea imi raspunde filosofic: astia suntem. E o fatalitate. Iulia s-a resemnat de mult. In aproape douazeci de ani de controlat bilete n-a gasit o data, dar nici o singura data, un pasager dispus sa semneze ca martor pe un proces-verbal de contraventie. Mihai imi zice ca poti sa iei si un cap in gura. El a luat. Pe linia lui 21. Unul, mai demult, chiar a fost injunghiat. Nu te numesti controlor adevarat daca n-ai luat macar un pumn in figura, un picior in fund, un scuipat in fata, daca n-ai fost aruncat macar o data din autobuz. Se intampla din astea mereu. Oftez: tare mai suntem urati, noi, controlorii. Nu suntem nici mai prosti, nici mai nespalati, nici mai prost crescuti decat altii. Astea-s doar justificarile insului prins cu mata-n sac. Nu zice: da, sunt vinovat, zice: esti nesimtit, n-ai scoala, esti un ratat. Si daca e adevarat ce spui tu, Iulia, ca astia suntem, nu se va schimba nimic nici daca RATB-ul ar aduce controlori numai din saloanele englezesti, in frac si cu papion. Daca ne urasc asa tare, mai zic, – suntem in pauza dintre doua autobuze, mancam inghetata pe o banca in Herastrau –, atunci sa-si cumpere toti bilete, sa ramanem fara rost, muritori de foame.

Iulia si Liliana rad. Cum sa-si cumpere toti bilet cand in primul rand aia cu bani nu-si cumpara? Omul mai necajit, mai cu frica de lege, isi ia bilet. Si daca se urca fara, macar are bunul simt sa recunoasca, vezi din atitudinea lui ca regreta si de multe ori il ierti, ca asa e la noi, aplicam legea cum ne vine, cum consideram noi, nu e una pentru toti. Iulia zice ca a prins mai demult o procuroare. Mama, ce scandal mi-a facut. Ca ma baga in puscarie, ma imbatraneste prin tribunal. Ca cum indraznesc eu sa-i cer buletinul? M-am enervat si i-am zis: doamna, ia mai du-te-n… n-ai bilet si gata, ce tipi ca disperata pe ghetar?

O cred ca i-a zis-o asa, neregulamentar. Dimineata, pe Dorobanti, am gasit un tip pe blat. Domn bine, cu diplomat, cravata, staif. A mormait ceva, a coborat cu noi in statie, chipurile sa plateasca amenda. Cum s-a vazut cu picioarele pe asfalt, a prins puteri ca Anteu, s-a schimbat dintr-odata. Mai sa ne dea el amenda. In loc sa scoata banii, a scos o legitimatie si i-a bagat-o Iuliei in ochi. Sunt de la SRI! Am ramas uluit: adica un spion se preteaza la o gainarie de asta, la un blat cu autobuzul? Dar Iulia de colo: auzi, poti sa fii mata si de la Protectia Consumatorului, mie imi arati biletul sau imi platesti amenda! Ce barbat Iulia asta! Spionul s-a sucit pe calcaie si dus a fost. Ma intreb cu voce tare: ce pretentii sa mai ai de la amaratul sculer-matriter care, ca sa nu intarzie la corvoada, ca-l da patronul afara, incaleca un troleu pana la fabrica in ziua cand i-a expirat abonamentul? Imi raspunde Liliana Motoi, zice ca trebuie sa avem pretentii si la publicul calator, nu decat la controlori.

Publicul calator, cum spune ea, n-a zis nici pas, colectiv, cand a urcat in 601 la Kogalniceanu si a vazut ca sub scaunele din fata era o balta vie de voma. Putea in masina ca intr-o hazna, dar nimeni nu i-a spus soferului – protejat bine mersi de cusca lui de sticla, cu aer conditionat – sa opreasca si curate mizeria. Oamenii s-au retras pe scaunele din spate si si-au vazut de drum cu mainile la nas. Nici noi, controlorii n-am zis nimic, am coborat la prima ca sa scapam de duhoare. Voma aia s-o fi plimbat toata ziua prin centru.

Publicul calator n-a reactionat nici cand era sa mi se intample o nenorocire in tramvai, ceva ce i s-ar fi putut intampla oricui. In a doua zi de lucru, eram intr-un tramvai, pe Stefan cel Mare. Am urcat prin spate. M-am oprit in fata unui baiat, m-am prezentat frumos, i-am cerut biletul. Statea cu capul in piept, nici nu s-a uitat la legitimatia mea. N-am taicuta. Abonament, portofel electronic? N-am, taicuta. Buletin? A dus mana la buzunar. A scos o seringa cu acul pus, o tinea ca pe un pumnal. Atunci a ridicat capul si i-am vazut privirea imprastiata, parca era lovit in crestet. Am sarit un pas inapoi. Am strigat, bai, vedeti ca va inteapa. Nu m-a luat nimeni in serios. Iulia a venit in fuga si m-a tras jos, in statie. Nu-i bine sa te iei de drogatii astia. Sunt imprevizibili. Greseala mea de incepator, zic tremurand. Ãla poate n-are bani de droguri si eu ii cer bilet! Asa ca lasa ce-o fi cu controlorii, ca nici cu publicul calator nu mi-e rusine.

Observ ca nu urcam decat in autobuzele neaglomerate. Ii spun asta lui Mihai, iar el ma bate pe umar, ma lauda: bravo, vad ca incepi sa inveti. La inghesuiala, explica el, nu poti sa te fatai de colo-colo printre oameni. Risti sa-i atingi, inevitabil, pui paie pe foc. Mai observ ca amenzi nu iau decat niste pustani, domnisoarele timide si unele doamne mai obosite, fara chef de harta, plus cei din provincie. Da, cam asa stau lucrurile. Ce-ai vrea, sa na batem cu malacii? Daca esti tare, du-te-n Ferentari si scoate legitimatia de controlor. Nu de frica, zice Mihai, care la inceput se infigea barbateste cand era cazul, ca doar a fost bodyguard, ci fiindca n-are rost sa complici lucrurile inutil. Pentru ce? Pentru un bilet de un leu-treizeci? Asta e situatia la noi.

Daca as vrea sa merg fara bilet prin Bucuresti, as urca, asadar, numai in autobuzele aglomerate. Si in cele fara aer conditionat. Bucurestiul fierbe la sfarsitul verii ca un cazan de smoala, curg apele de pe noi de alergatura, n-avem un dus undeva, la cap de linie, sa ne mai limpezim, macar un robinet sa ne spalam pe maini. Asa ca alegem numai autobuzele neaglomerate si cu aer conditionat. As mai avea o sansa in plus daca as urca odata cu unul din acei vanzatori ambulanti care incearca sa-mi bage pe gat tot felul de nimicuri: bureti de spalat vase, servetele parfumate, reviste vechi cu sani goi si integrame, brichete – toate cultivate, desigur, in balconul vanzatorului, pentru ca, daca ar fi furate, s-ar interesa politia. Dar nu se baga, transportul in comun din Bucuresti e un imens bazar ambulant. Controlorii n-au nici obligatia, nici tupeul sa se lege de chilipirgii, asa ca - bag de seama - mai bine ii ocolim, ca sa nu ii infuriem si mai tare pe calatori. Apoi as mai merge, tot fara nicio grija, seara, dupa opt si jumatate. E ora cand facem ultimul control, in drum spre depou. La noua iesim din tura.

Predau legitimatia, buletinul de activitate. Marian Petcan, coordonatorul controlorilor, se ia din nou de tinuta mea: joi, vineri, sambata, duminica, hai sa zicem ca a mers asa, dar de luni obligatoriu cu pantaloni negri si camasa bleu, da? Si sa vin de la sase dimineata, ca avem actiune cu jandarmii. Imi pare rau, zic, nu cred ca ma voi trezi la ora aia, n-o sa vin. Poftim? In primul rand, nu-mi place meseria asta, nu pot s-o fac. Voi puteti, eu nu. Renunt. N-as mai ramane decat daca s-ar infiinta o politie a transportului in comun, sa am cu adevarat autoritate. In al doilea rand, eu sunt reporter, de fapt. Iata legitimatia. Am vrut sa vad cum e sa fii controlor. Si cum e? Dom’le, nu e!

Cititi Biletul la control, va rog!
● Ep. 1: Un calator cinstit vrea sa se razbune pe controlori (VIDEO)
● Ep. 2: RATB -un urias cu picioare de cauciuc
● Ep. 3: Doar fraierii si fricosii platesc amenda
Citeşte mai multe despre:   transport in comun,   controlor ratb

 

Ştiri din .ro




Mai multe titluri din categorie

Directorul general de la Complexul Energetic Hunedoara câștigă, din birou, cât zece mineri de la Lupeni în subteran

Directorul general de la Complexul Energetic Hunedoara câștigă, din birou, cât zece mineri de la Lupeni în subteran
Galerie Foto Salariile, neplătite cu lunile, pentru care minerii de la Mina Lupeni au protestat, închizându-se timp de șapte zile în subteran, reprezintă a zecea parte din indemnizația lunară pe care o încasează fostul...

Dictatura lui Nicușor Dan: își supune primăriile de sector

Dictatura lui Nicușor Dan: își supune primăriile de sector
Galerie Foto Un scandal uriaș s-a declanșat luni, când primarul general, Nicușor Dan, a decis în numele primăriilor de sectoare anularea Planurilor Urbanistice Zonale (PUZ). Anularea acestor PUZ-uri înseamnă milioane de...

Tensiunea cu valori schimbătoare este începutul hipertensiunii

Tensiunea cu valori schimbătoare este începutul hipertensiunii
Hipertensiunea arterială este pe tristul podium al celor mai răspândite boli. În rândul populaţiei au apărut o sumedenie de întrebări, care trebuie lămurite. Explică boala hipertensivă prof. dr. Daniela...

Corupția, măsurată pe ultima uliță a Bucureștiului. O asfaltare furată 100%

Corupția, măsurată pe ultima uliță a Bucureștiului. O asfaltare furată 100%
Intrarea Şimleu. O stradă liniştită din sectorul 5 al Capitalei, cu case vechi, printre care au răsărit în ultimii ani şi case cu etaj. Locuitorii ei au însă o mare supărare. Strada lor se scufundă în noroi...

Compania de asigurări Euroins, client fidel al amenzilor ASF 

Compania de asigurări Euroins, client fidel al amenzilor ASF 
Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a decis, în urma controalelor efectuate de departamentele de specialitate din cadrul Autorității, aplicarea unei amenzi de 500.000 de lei companiei de asigurări...

Familia politică a lui Cioloș a penetrat PNL și Guvernul încă din 2019. Umbra lui „Grindă”, la șefia Achizițiilor Publice.

Familia politică a lui Cioloș a penetrat PNL și Guvernul încă din 2019. Umbra lui „Grindă”, la șefia Achizițiilor Publice.
Galerie Foto Tehnocrații lui Cioloș sunt în tot și în toate, în noul guvern de coaliție condus de Florin Cîțu. Dacă în ediția de ieri “Jurnalul” a devoalat rețeaua de la Ministerul Sănătății, adusă de Vlad...

“Vacanța” lui Maior la Washington, întreruptă de Iohannis cu doi ani întârziere

“Vacanța” lui Maior la Washington, întreruptă de Iohannis cu doi ani întârziere
Galerie Foto Fostul șef al SRI, din perioada regimului condus de Traian Băsescu, George Cristian Maior, a fost rechemat, ieri, prin decret prezidențial, de către Klaus Iohannis, din funcția de ambasador al României în SUA....

Compania Coaliției de dreapta, cu acționarul plecat puțin la Bruxelles. Afacerile, transferate de la un guvern la altul

Compania Coaliției de dreapta, cu acționarul plecat puțin la Bruxelles. Afacerile, transferate de la un guvern la altul
Galerie Foto Compania de consultanță controlată de europarlamentarul USR-PLUS Dragoș Pîslaru, fost ministru al Muncii, în timpul guvernului condus de Dacian Cioloș, s-a mufat la contractele guvernamentale, finanțate prin...

Fetiţă de 3 ani ajunsă la psiholog, după ce a fost terorizată de o îngrijitoare la creşă

Fetiţă de 3 ani ajunsă la psiholog, după ce a fost terorizată de o îngrijitoare la creşă
Galerie Foto O fetiţă de doar 3 ani a fost terorizată psihic mai multe luni de o infirmieră de la o creşă din sectorul 4 al Capitalei. Din cauza relelor tratamente la care a fost supusă, fetiţa a început să se dea acasă cu...

Unde duce setea de personal, la Administrația Bazinală Prut-Bârlad

Unde duce setea de personal, la Administrația Bazinală Prut-Bârlad
Simona Iancu, celebra angajată a directorului autointitulat „animal politic”, a fost detaşată de la Primăria Vatra Moldoviţei, din judeţul Suceava, la Administraţia Bazinală de Apă Prut-Bârlad din cauza...

31 de senatori și colecția lor privată de bijuterii și opere de artă de 1,7 milioane de euro

31 de senatori și colecția lor privată de bijuterii și opere de artă de 1,7 milioane de euro
Galerie Foto Dacă deputații, dublu ca număr de parlamentari față de Senat, se pot lăuda cu adevărate colecții de ceasuri, bijuterii, opere de artă sau bunuri de valoare de peste 3,5 milioane de euro, aleșii din Camera...

Curat tehnocrat. Talentul, ONG-ul și partidul de tip „nou” îi recomandă pentru funcții guvernamentale

Curat tehnocrat. Talentul, ONG-ul și partidul de tip „nou” îi recomandă pentru funcții guvernamentale
Galerie Foto Împărțeala de funcții de secretar de stat între PNL, USR-PLUS și UDMR intră în linie dreaptă. Negocierile care s-au purtat cu cuțitele pe masă, în perioada anterioară par să se fi...

„Minerii” au pus ochii pe Parcul Național Munții Măcinului 

„Minerii” au pus ochii pe Parcul Național Munții Măcinului 
Galerie Foto În secolul al XIX-lea, Munţii Măcinului din Dobrogea erau una dintre cele mai importante zone de exploatare a granitului, piatra de aici rivalizând cu marmura neagră şi roşie. Exploatarea industrială a...
Serviciul de email marketing furnizat de