Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cand Ion Cristoiu mi-a propus sa transcriu, spre publicare, cateva amintiri din vremea boemei noastre - studentesti, dar nu numai - i-am raspuns, fara sa stau prea mult pe ganduri, DA! Le-am dat si un nume generic - snoave - , pentru ca dincolo de anecdota mai erau placerile de a scruta caractere si de a da o morala naratiunii.
Multe din snoave au intrat in folclorul viu al cafenelei si al boemilor de cursa lunga si au devenit folclor. Folclor al studentiei, al cafenelelor sau al redactiilor. De unde si sentinta, grea tinichea de coada noastra: "Boemi fara scapare". Cea mai grava observatie pe care se poate ridica este, insa, aceea ca asemenea intamplari s-au petrecut in perioada 1965-1989. Pacat de neiertat, atat pentru autorul acestor naratiuni, cat si pentru gazeta care le gazduieste, atata vreme cat - in definitia pe care vor sa o impuna, pana si istoricilor anumite segmente ale societatii civile - aceasta perioada este, numai si numai!, una a crimelor si a universului concentrationar. In realitate, perioada care debuteaza la jumatatea anilor â60 si ajunge pana in zorii evenimentelor din decembrie 1989 cuprinde mai multe etape de evolutie, dar si de involutie, mai multe serii de evenimente, fiecare dintre acestea avandu-si rosturile si semnificatiile lor. Raman de studiat mentalitati, individuale si colective, care se confruntau, exprimand si definind o anume stare de spirit. De unde si o anume acceptie a boemei, vazuta ca un mod de a fi tanar. Sau, cu vorba lui Engels (horrible dictu - nus!) "voioasa, libera cugetare". Aceste snoave pot fi insa luate si ca documente sociale. In conditiile in care (conform unei autoritati in materie, profesorul Septimiu Chelcea) documente sociale sunt acele "urme directe sau indirecte lasate de fapte anterioare", de care "cercetatorul sociolog se serveste, asemenea istoricului", adica "tot ce poate da o indicatie despre viata sociala prezenta sau trecuta". Pana atunci sa ne aducem inca o data aminte de deviza pe care poetul Jean de Santeuil a dat-o comediei, el insusi preluand-o de la actorul Domenico Biancolelli: "Castigat ridendo mores". Am fost dintotdeauna convins ca ori de cate ori un manuitor de bani publici sau mai nou si de fonduri private da cu ochii de o solicitare redactata in cuvinte simple, cu subiect si predicat si, mai cu seama, cu argumente de bun-simt, tot de atatea ori o respinge. Viceversa: cu cat motivele pentru care soliciti finantarea sunt formulate mai fistichiu, cu atat baierile pungii ti se vor deschide mai larg. Oricat ar parea de ciudat, acest adevar elementar nu l-am invatat in ultimii 16-17 ani de mars triumfator spre cele mai inalte culmi ale liberei initiative, ci, hat!, cu aproape 40 de ani in urma. Si iata in ce imprejurari... COLEGA ZOE CEAUSESCU. Ne aflam, asadar, in noiembrie 1968, cand, la Universitatea Bucuresti, era fierbere mare: "Se lucra zi-lumina"(asta era expresia patentata!) la pregatirea primului numar tiparit al revistei "Universitas", organ al Comitetului UTC si al Consiliului AS din Universitate. Fiind eu cooptat in echipa redactionala - in conditii cu totul aparte, despre care as dori sa va vorbesc odata si odata - am avut surpriza sa am printre colegi pe Jeana Gheorghiu ca redactor-sef, pe Andrei Aszody si pe Polly Popescu - secretar general de redactie, alaturi, printre altii, de Tory Cogan, Horia Alexandrescu, D. R. Popa (una si aceeasi persoana cu prozatorul de mare succes de azi, stabilit peste Ocean). Tot in scopul ridicarii nivelului politic si publicistic al revistei, in redactie a fost cooptata, in functia de redactor-sef adjunct, o colega de la facultatea de matematica: Zoia Ceausescu. Adica fiica Secretarului General al CC al PCR, Presedintele Republicii. Calitate de care - o afirm cu mana pe inima si in deplina cunostinta de cauza si desfid, inca o data, iresponsabilele infamii pe care unii si altii s-au incumetat sa i le puna in seama - Zoia nu s-a folosit decat spre a-si ajuta colegii aflati la stramtoare. Tocmai de aceea, orice solicitare mai "asa si asa" venita din partea redactiei era imediat preluata de Zoia si, mai departe, nici capul nu ne mai durea. Totusi, au existat si "neinduplecati", tipi principiali care credeau ca daca pozeaza in fermi, vor fi remarcati de "tov. Zoia". si "mai sus". Un asemenea "cap patrat cu mintea-n colturi" s-a nimerit sa fie un oarecare Florian C., de departe cel mai inabordabil si mai de neinduplecat. Cum respectivul avea functia de casier al comitetului UTC pe Universitate, nici nu e greu de banuit cate necazuri si cate zile fripte ne-a facut, cerandu-ne tot felul de referate, stampile, semnaturi si note explicative. Lasâ, nici noi nu i-am ramas datori...Citește pe Antena3.ro
