Boli profesionale, necazuri si igrasie

Marile fabrici din Marasesti s-au inchis, insa, pe langa ruinele fostei industrii, au mai ramas bolile. Putini locuitori au iesit la pensie la varsta legala, iar pensionarii pe caz de boala sunt o categorie sociala destul de numeroasa in oras.

In zona centrala a orasului, mascat de un sir de salcami, cateva familii isi duc viata intr-un bloc cu un singur etaj. Doar un singur om din imobilul vechi de peste 40 de ani este pensionat pentru vechimea in munca. Restul, cei care au lucrat la "Chimica", sufera de boli profesionale. De parca boala n-ar fi de ajuns, oamenii dorm si mananca in conditii insalubre.

PE CAZ DE BOALA. Maricica Strut are 47 de ani si si-a pierdut barbatul acum noua luni. A facut pareza si-n opt zile "a fost gata", spune Maricica. Ea e pensionata pe caz de boala, pentru ca a lucrat la "Chimica", si primeste 960.000 de lei pe luna. Bani de analize n-are, iar la pensie n-a iesit doar pentru o singura boala: are diabet, sufera de inima, de ficat si de rinichi. In podeaua de la camera de baie are o gaura prin care se poate strecura cu usurinta chiar si un porc. O teava s-a spart de vreun an si de atunci apa tot curge. Instalatorii au venit si au spart planseul si asa a ramas. "E vai de soarta mea!", plange Maricica. "Ma mananca sobolanii, pentru ca sunt cat pisica de mari. Mi-e frica, am copii in casa. Mi-i mananca sobolanii." Maricica Strut mai are o fata, care e plecata sa munceasca cu ziua, sa-i cumpere mamei medicamente. De parca amenintarea sobolanilor n-ar fi de ajuns, lucrurile se complica si mai mult: apa care se pierde prin teava sparta costa bani, pe care trebuie sa-i plateasca cineva. Si cine e mai buna de plata ca Maricica? Femeia trebuie sa scoata din buzunar vreo 9 milioane, adica de zece ori cat are pensia. "Au zis ca-mi fac evacuarea, ca ma dau in judecata, ca ma trimit la tribunal. Caram apa de la fantana si ei imi cer bani pentru apa", spune suparata Maricica.

SALCAMI

In fata scarii de bloc, locatarii se aduna in fiecare zi la taifas. Fiecare dintre locuitorii blocului cu un singur etaj are cate o magazie in care isi tine lemnele pentru iarna si lucrurile adunate intr-o viata de om si care nu mai au loc in apartamentul. Lemnele sunt pentru incalzire, blocul nu are caldura de ani buni si oamenii si-au facut sobe in apartamente. Sunt nemultumiti ca scoala cu care li se invecineaza locuinta nu taie frumosii salcamii. Copacii fac umbra prea mare si copiii nu se pot juca din cauza frigului care persista chiar si in zilele toride ale verii. Nici macar afara, unde ar trebui sa scape de privelistea plafoanelor igrasioase, nu-si gasesc linistea. Plini de suparari, locatarii unui bloc cu un singur etaj din Marasesti nu gasesc nici o multumire ca locuiesc in centrul orasului.

"Florile" de pe tavan

Rodica Toader de la etaj si sotul ei au impreuna vreo 3 milioane de lei pensie. Amandoi au lucrat tot la "dansii", la "Chimica". Au trei fete maritate, iar a patra inca mai sta cu ei. Cu fiecare secunda care trece, din acoperis mai cade cate o bucatica de tencuiala sau de var. Si parterul, si etajul au probleme cu apa. La primii vine din pamantul umed si de la tevile ruginite si crapate, vechi de zeci de ani. La ultimii, apa cade din cer. Acoperis nu exista, iar apa se scurge prin tavan, pe pereti, in flori ciudate. Rodica nu se lasa: merge la primar, face reclamatii, se agita. Povesteste ca are abonament la un ziar local, pentru ca asa le-a recomandat postarita. "Ne-a zis sa ne abonam, ca sa ne vina mai repede banii".

"Primarul ne-a dat 800.000 ajutor, dar cu banii astia nu putem face un apartament. La primar intra "vedetele", nu ai loc sa intri de ele. Cu el nu avem nimica: el e unul singur, iar noi suntem atatia amarati", spune Rodica Toader.

Barbatul Mariei Botezatu e singurul din bloc care nu s-a pensionat pe caz de boala. Isi face de lucru la o biserica din apropiere, unde mai da cate o mana de ajutor pentru iertarea pacatelor si umplerea timpului liber, iar Maria a fost toata viata casnica. Stau patru persoane in apartament. O umbra slaba si sperioasa se apropie, privindu-ne ciudat. "E baiatul meu. Are 27 de ani. E handicapat", sopteste maica-sa, cu grija sa n-o auda, desi omul rade la noi fara sa inteleaga nimic. Peretii si tavanul sunt si aici mancati de umezeala. "Din primavara a inceput sa ploua in casa. Nu ne acorda nimeni o sansa. Suntem ai nimanui".

TEAMA

"E vai de soarta mea. Ma mananca sobolanii, pentru ca sunt cat pisica de mari. Mi-e frica, am copii in casa. Mi-i mananca sobolanii" - Maricica Strut

"VEDETE"

"Primarul ne-a dat 800.000 ajutor, dar cu banii astia nu putem face un apartament. La primar intra "vedetele", nu ai loc sa intri de ele. Cu el nu avem nimica: el e unul singur, iar noi suntem atatia amarati" - Rodica Toader

FARA SANSA

"Din primavara a inceput sa ploua in casa. Nu ne acorda nimeni o sansa. Suntem ai nimanui" - Maria Botezatu