Brancusi - Nasterea unui geniu

Astazi se implinesc 130 de ani de cand pe miticul taram romanesc se nastea artistul-geniu al Gorjului, Constantin Brancusi. El a fost cel care a dus arta romaneasca pe culmi neatinse pana atunci si a facut-o universala.

Astazi se implinesc 130 de ani de cand pe miticul taram romanesc se nastea artistul-geniu al Gorjului, Constantin Brancusi. El a fost cel care a dus arta romaneasca pe culmi neatinse pana atunci si a facut-o universala.

Cine stie mai bine ce era arta pentru Brancusi, daca nu chiar el? "Arta nu are nevoie de teorii. O gaina isi clocea ouale. Un trecator a intrebat-o: «Ce faci acolo?» «Clocesc.» «Cum?» Gaina s-a ridicat sa-i explice si, cand s-a inapoiat, ouale se stricasera. Asa e si cu noi, artistii. Mai bine sa lucram decat sa ne apucam sa explicam altora cum se creeaza o opera de arta. Lucrez la Pasarea Maiastra din 1909 si inca n-am terminat-o! (...) Trebuie sa te sui foarte sus, pentru a vedea in departare. Urcusul in arta este dificil, ca o ascensiune pe Everest. Pravalirea este foarte usoara. Vezi cerul si infernul."

MAESTRUL, DESPRE OPERA SA. "N-am cautat toata viata mea decat esenta zborului. Zborul, ce fericire! (...) Am vrut ca ‹‹Maiastra›› sa-si ridice capul, fara a exprima prin aceasta miscare mandria, orgoliul sau dispretul. A fost problema cea mai grea. Am rezolvat-o dupa un lung efort, cand mi-a reusit sa dau aceasta miscare integrala in avantul zborului." Despre statuile sale si materialul din care sunt facute, Brancusi lasa urmasilor cateva sfaturi. "Nu trebuie sa respectati statuile mele. Trebuie sa mi le iubiti. Trebuie sa aveti dorinta de a va juca cu ele. Eu as vrea sa sculptez forme care dau bucurie omului (...)." Un alt sfat, dintre cele date in editia din 18.03.1967 a "Crisanei", reprezinta "o instigare" la a trai viata dupa bunul plac al sufletului divin din fiecare, "Sa muncesti ca un sclav, sa fii liber ca un rege, si sa creezi ca un Dumnezeu!".

LA MASA CU UN GENIU. Dupa cum scria chiar ea in editia din 19 noiembrie 1971 a ziarului Contemporanul, in vara anului 1922, Cella Delavrancea era intr-o vizita la Paris. Prin intermediul unui prieten grec, colectionar de arta, pianista si prozatoarea Delavrancea a avut ocazia de a-l cunoaste pe Brancusi. "Ne aflam amandoi intr-o curte prafoasa, cu ateliere de lemn cu usi deschise, prin care se zareau blocuri de piatra, marmura, ciment si cativa barbati cu tichie de hartie pe cap, lucrand, sumar imbracati. In fund pe stanga, era atelierul lui Brancusi. Ne astepta. El ne-a deschis usa. Doi ochi mici, albastri, mi-au sfredelit din umbra orbitelor adanci. Siretenie, banuiala si o sclipire de ostilitate jucau in ei. (...) Intrasem in casa. Brancusi ma examina fara indulgenta. Totul era vioi in el, barba sura, parul lung lasat in voie, haina de lucrator, mainile agere. De pe diferite polite de caramida, varuite si ele, se inaltau ca trestiile alamuri cioplite in felurite forme, si pe un scrin niste pepeni ovoidali, din acelasi metal, luceau atat de tare, incat mi s-a parut ca le aud vibratia de violoncel. N-am putut sa ma stapanesc, si am spus: «Ce vii sunt!» Brancusi a suras. Dintr-odata eram mai apropiati.

«Da, le slefuiesc cu mainile, luni de zile, pana sunt insufletite. Asta e portretul unei domnisoare». Si mi-a pus degetul pe unul din pepeni pe care aparea desenul simplificat al unui ochi exoftalmic. In fata mea, taiata ca un ferastrau, o bucata voluminoasa de alama domina vertical celelalte obiecte. Brancusi m-a intrebat: «Ce zici de asta, iti place? Daca vei ghici ce reprezinta, te voi pofti la pranz si ai sa mananci ciuperci pregatite de mine». Am privit, si in urechi mi-a rasunat de departe un glas ragusit. «Cucurigu gagu, canta cocosul», am raspuns. Ochii lui Brancusi au stralucit deodata in cutele pleoapelor trase intr-un suras malitios: «Bravo! Nimeni nu a simtit pana acum ca alama asta canta. Va sa zica, n-am gresit. Dumneata imi dovedesti ca am izbutit. Iti multumesc... Am sa-ti pregatesc un pranz grozav.» Brancusi era mirat. Se imblanzise. Imi arata niste cutite facute de el, vatraie si alte fierarii iesite din mana lui, foale mari atarnate la vatra, si la urma, un caiet de schite de o mare siguranta tehnica. Era vesel ca un copil care-si arata jucariile. Banuiala se topise. Ne-am despartit dupa ce am hotarat ziua dejunului. Am plecat bucuroasa. Se stia ca Brancusi nu primea usor in intimitatea lui", povestea Cella Delavrancea.

BURETII MINUNE. Ce putea fi asa de senzational la niste bureti? Aceeasi Cella Delavrancea rezolva misterul. "El isi cinstea prietenii cu aceeasi solemnitate, dar cu o mancare de ciuperci pregatita de el cu mirodenii alese in mare mister. Musafirii lui trecusera prin multe vami pentru a ajunge la acest privilegiu. Sculptorul roman, bine cunoscut in cercul doamnelor din Faubourg Saint Germain - adica aristocratia franceza care se putea lauda cu cate un strabunic ghilotinat in timpul teroarei din 1793 - , invita la masa diferite admiratoare cu nume rasunatoare. Cucoane obisnuite cu o viata de rafinament, care adoarme uneori reflexele de aparare, se inviorau de placerea de a manca mamaliga pe blid de lemn si ciuperci cu multe verdeturi migalite de maestrul sculptor. Ciripeau in jurul lui: «Brancuzii, c’est d...licieux!»."

MESAJ DE PACE. Intr-un dialog cu Ionel Jianu, publicat in 1956 in publicatia Tanarul Scriitor, Brancusi arata calea linistii pe pamant. "Oamenii nu se inteleg pentru ca randuiala lor este in forma de piramida. Multi sunt jos, putini ajung la varf. Si toti se reped sa suie si ei, si unul il impinge pe celalalt ca sa-i ia locul. Ar fi mult mai firesc ca randuiala oamenilor sa fie aceia a campiei, asemeni firelor de grau care se desfasoara pe tot cuprinsul lanului si primesc toate la fel si bataia vantului, si arsita soarelui, si ploaia, si lumina, si binecuvantarea cerului..."

"Trebuie sa te sui foarte sus, pentru a vedea in departare. Urcusul in arta este dificil, ca o ascensiune pe Everest. Pravalirea este foarte usoara. Vezi cerul si infernul" Constantin Brancusi

TRASEUL. Constantin Brancusi s-a nascut in Hobita, Gorj, la 19 februarie 1876. In 1905 este admis la Ecole Nationale des Beaux-Arts in atelierul lui Antonin Marcier. In 1910 incepe ciclul "Pasarilor" si ciclul "Domnisoara Pogany". In 1914 are prima expozitie personala la New York. In 1937 incepe executarea monumentalului ansamblu sculptural de la Targu-Jiu. S-a stins din viata la 16 martie 1957, la Paris.

Pagina realizata in colaborare cu Directia Arhivelor Nationale Istorice Centrale