Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Începând de astăzi, Jurnalul Național demarează o serie de articole despre una dintre cauzele principale ale sărăciei noastre: criza acută de profesioniști. Vrem să vă arătăm cum ne-am distrus învățământul profesional, odinioară unul dintre cele mai performante sisteme din Europa, și mai ales cine sunt vinovații.
Landul Bavaria, Germania. Suntem în locul considerat de localnici motorul industriei auto europene. Intrăm în una dintre fabricile de aici, unde se produc componente pentru autovehicule de lux precum Porche, Audi sau BMW. În hală, zgomotul roboților industriali se amestecă în aer cu cuvinte românești care vin dinspre un stand din mijlocul încăperii: „Dă-mi cheia aceea!”. Trei bărbați robotesc în jurul unui utilaj a cărui formă pentru un ochi străin nu aduce a nimic, un amalgam de fierătanii și cabluri. „E o presă de cașerare care va fi folosită de către colegii noştri din Mexic. Eu acum trebuie să o pun în funcţiune”, ne explică unul dintre muncitori într-o română limpede, fără accent. Se numește Sorin Blaga și, alături de colegii lui români, este om de bază al întreprinderii nemțești. Este electrician și a terminat şcoala în sistemul profesional pus la punct de comuniști. Este unul dintre milioanele de români supercalificați în comunism și în primii ani de după '90 și de care beneficiază din plin industria de peste hotare. „Școala profesională a fost baza, fără școală profesională nu faci nimic, nu înveți o meserie de pe Google, asta e sigur. Menirea școlii profesionale de atunci era să pregătească specialiști în toate domeniile”, își amintește Sorin Blaga.
Partidul, Ceaușescu, meseria
Pe vremea când Sorin Blaga era elev încă se mai învăța meserie în școlile românești. Se spune că cea mai importantă resursă a unei țări nu se află nici în subsolul pământului, nici sub mări. Cea mai importantă resursă a oricărei națiuni e omul și mai ales ce știe el să facă. Adică, dacă vrei să știi cum o va duce o țară în viitor, e suficient să te uiți în băncile școlilor din prezent. Regimul comunist a înțeles asta foarte bine și a investit într-o rețea vastă de școli profesionale, transformând România într-o țară europeană cu unii dintre cel mai bine pregătiți meseriași de pe continent. De la Nord la Sud, și de la Est la Vest, țara a fost împânzită de licee industriale și școli profesionale sau de maiștri și ucenici, din care au ieșit oamenii care au înălțat România. Că erau extrem de bine școliți, au demonstrat-o anii de după evenimentele din 1989, când peste trei milioane de emigranți de la noi au fost absorbiți imediat de companii de peste hotare. „Acum câțiva ani, m-am amuzat când s-a prezentat ca un mare succes la nivelul Uniunii Europene că din fonduri de la Bruxelles s-a finanțat înființarea a șase școli profesionale. Eu sunt din Ploiești și îmi aduc aminte că erau acolo vreo opt școli profesionale și nimeni nu se lăuda”, povestește doctorul în economie Ovidiu Nicolescu, președinte de onoare al Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii. Ce-a fost și ce-a ajuns învățământul profesional, a ajuns și studiu la Academia Română, în cadrul Institutului de Cercetare a Calității Vieții (ICCV). „Noi am avut pe vremea comunismului un învățământ profesional foarte bine dezvoltat pentru că aceste școli aveau o legătură foarte strânsă cu ministerele de linie. Aveam în fiecare județ cel puțin un liceu CFR, de exemplu, ele mergeau direct în subordinea Ministerului Transporturilor, care le asigura toată partea de practică și de dotări ale acestor licee. În momentul în care noi am privatizat toate aceste întreprinderi, s-a pierdut această legătură, nu am mai avut unde face practică”, observă Claudia Petrescu, coordonatorul cercetării ICCV. În lucrare se vede clar cum am distrus acest învățământ. Dacă în 1990 aveam 300.000 de elevi în școlile profesionale, în 2011 înregistram un minim istoric de doar 13.000, de 23 de ori mai puțini elevi decât în urmă cu 27 de ani. Pare că suntem în zodia sabotajului intenționat. Suntem țara din Europa care alocă cei mai puțini bani învățământului profesional: doar 0,6 % din Produsul Intern Brut. Iar din acești bani puțini doar cinci procente se duc pe ivestiții, adică pe dotările laboratoarelor sau a claselor unde copiii ar trebui să studieze. Iar rezultatele acestei subfinanțări s-au văzut imediat chiar în buzunarele noastre, ale tuturor. Căci fără o industrie solidă, rămânem o țară săracă, sunt de părere oamenii de afaceri. „O industrie este de neconceput fără școli profesionale. Eu circul foarte mult în lume și am văzut cum peste tot școlile profesionale sunt considerate talpa unui stat pentru că absolvenții de aici sunt producători de bunuri, ei sunt producători de plusvaloare. Ceilalți mută valori dintr-o parte în alta”, spune Valer Blidar, întreprinzătorul care a reușit să salveze de la pieire una dintre întreprinderile industriale de succes ale lui Ceaușescu, cea care realiza vagoane de călători la Arad.
Cele mai mici fonduri pentru această formă de învăţământ
Reguli elementare ale economiei de piață spun că o regiune a unei țări nu se poate dezvolta dacă nu sunt create locuri de muncă bine plătite. Dar astea se întâmplă fie în urma unei investiții autohtone, fie străine. Un investitor alege să-și construiască o afacere într-un anumit loc orientându-se să aibă în regiune oameni bine pregătiți, pe care să îi angajeze imediat. Oameni pregătiți pe care doar o școală profesională performantă îi poate instrui. În lipsa lor, omul de afaceri pleacă în altă parte, iar regiunea e văduvită de locurile de muncă ce ar fi putut apărea. Adică e condamnată la sărăcie. Avem județe unde avem un șomaj mare pentru că nu avem investitori, nu au oamenii unde să lucreze. În studiul pe care l-am făcut am observat că, acolo unde avem un învățământ profesional dezvoltat, avem și investitori mult mai numeroși decât în zonele în care nu avem această parte de învățământ tehnic și profesional dezvoltat”, punctează cercetătorul ICCV, Claudia Petrescu. Și fără să fim specialiști putem observa cât de grav este că nu avem profesioniști. Dacă ne uităm pe harta economică a Europei, putem vedea că suntem cu unul din cele mai mici PIB-uri pe cap de locuitor din regiune. În același timp, avem și cele mai puține fonduri alocate învățământului profesional. Investitorul Valer Blidar crede și el că explicația e doar în lipsa de viziune și de strategie a politicienilor din ultimii 27 de ani: „Cea mai bună politică a avut-o Polonia, care era cam la nivelul nostru în anii 90. Iar noi aveam șanse chiar mai mari decât ei pentru că bogățiile României sunt mai diverse. Numai că noi nu am știut să profităm. Noi ne-am turnat țărână în cap, ne certăm permanent, nu construim nimic, încearcă unul să facă ceva, vine celălalt și încearcă să îl dea jos. Această luptă este chiar mai rea decât lupta de clasă. Acesta este motivul pentru care noi suntem penultima țară din Uniunea Europeană”.
300.000 de elevi erau în 1990 în școlile profesionale. 20 de ani mai târziu, numărul a scăzut la 13.000, de 23 de ori mai puțini elevi decât în anul căderii comunismului.
Citește pe Antena3.ro
Citat cu foto Valer Blidar: „O industrie este de neconceput fără școli profesionale. Eu circul foarte mult în lume și am văzut cum peste tot școlile profesionale sunt considerate talpa unui stat pentru că absolvenții de aici sunt producători de bunuri, ei sunt producători de plusvaloare. Ceilalți mută valori dintr-o parte în alta”, Valer Blidar, om de afaceri
Doar 20% din tinerii români se înscriu la şcoala profesională, comparativ cu Germania, unde procentul este de 70%, principalul motiv fiind acela că şcolile de meserii sunt considerate pentru elevii slabi. Companiile au început să se implice, în speranţa că vor produce forţă de muncă.
Dezastrul, în cifre
Potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, la nivel naţional mai există doar 134 de şcoli care pot fi asociate învăţământului profesional şi liceal specializat, în condiţiile în care, în anii 90, existau 1.306 de astfel de unităţi şcolare. Oficial, potrivit INS, există doar 7 şcoli profesionale, faţă de cele 717 din 1992, numai 127 de unităţi postliceale, faţă de cele 379 din acelaşi an de referinţă, şi nu mai există nicio şcoală tehnică de maiştri, în condiţiile în care în 1992 fiinţau nu mai puţin de 210. Începând cu anul şcolar 2012-2013, Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a înfiinţat învăţământul profesional cu durata de doi ani după clasa a IX-a, iar din anul 2014-2015 funcţionează şi învăţământul profesional cu durata de trei ani după clasa a VIII-a. Prin cele două forme de învăţământ, se urmăreşte creşterea procentului alocat pregătirii practice a elevilor la sediul diferiţilor agenţi economici, programele de învăţământ fiind realizate de specialişti din industrie, pentru a asigura corespondenţa cu realităţile pieţei muncii.
