x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje Caragiale - contemporanul

Caragiale - contemporanul

de Serban Cionoff    |    11 Noi 2007   •   00:00
Caragiale  -  contemporanul
Sursa foto: ARHIVA/

Căt adevăr dureros era in cele ce le scria Caragiale marţi, 3/16 aprilie 1907, cu 100 de ani inainte ca Romănia, astăzi ţară membră a Uniunii Europene, să fie aruncată intr-un ruşinos scandal!

Căt adevăr dureros era in cele ce le scria Caragiale marţi, 3/16 aprilie 1907, cu 100 de ani inainte ca Romănia, astăzi ţară membră a Uniunii Europene, să fie aruncată intr-un ruşinos scandal!

Intr-un scandal clocit şi pus in scenă intr-o ţară membră, deopotrivă, a Uniunii Europene! Un scandal cu epicentrul in Italia, dar ale cărui ecouri s-au răspăndit, concentric, printr-o strategie cinic dirijată pe arii mai intinse. Un scandal iscat de un individ care, printr-o imprejurare, este originar de pe aceste meleaguri. Un scandal care, date fiind complicatele jocuri de interese din spatele său, a făcut ca ţara noastră să devină un fel de "ciucă a bătăilor" in reglările de conturi politice din Italia. Un scandal in care xenofobia, rasismul, intoleranţa de certă inspiraţie fascistă s-au etalat fără nici o oprelişte morală sau juridică, sub semnul unei devastatoare "tiranii a vorbei". Tiranie a vorbei pe care o veştejea Caragiale incă in 1896: "O urătă ironie a sorţii: proclamarea redeşteptării şi emancipării noastre politice a fost semnalul inaugurării celei mai teribile şi injositoare tiranii - tirania vorbei".

Dureros. Nu poate fi insă contestat un alt lucru: scandalul din Italia a scos la lumină aici, in Romănia, adevăruri dureroase despre care cei in drept să o facă nu au ştiut sau, mai degrabă, nu au vrut să vorbească. Deschis, la timpul cuvenit. Mă refer la fenomenul migraţiei ilegale a unor anumite segmente ale populaţiei Romăniei şi, din aproape in aproape, la cvasieşecul trămbiţatelor campanii de inserţie socială a etnicilor romi. Aceste lucruri erau cunoscute, numai că anumiţi specialişti ai strategiei şi tacticii "batista pe ţambal" le-au ocultat. Servindu-ne, in schimb, o frazeologie sforăitoare despre "implementări de programe", "modele strategice" şi despre "compatibilizarea cu standardele europene sau cu normele de political corectness". Care a fost eficienţa acestor sofisticate construcţii retorice vedem şi singuri. Iar faptul că, intr-un moment cu grave implicaţii şi consecinţe pentru prestigiul şi credibilitatea Romăniei europene, ne-am aflat cam «singuri printre duşmani» spune ceva.

Adevăruri. Volens-nolens, venim tot la vorba lui Caragiale: "Am ajuns in sfărşit să dispunem lumea intreagă a face astăzi haz de nenorocirile noastre. (...) Şi căte adevăruri ar trebui spuse la noi! Şi căte păreri adevărate stau inchise de frică in atătea oale de os! Şi, ce e mai trist, nu ne băntuie numai frica de a ne spune părerea, ci şi frica de (a)asculta, exprimată cu indrăzneală de către altcineva, părerea noastră proprie(…)".

Nu forţez analogii cu orice preţ, observ insă căt de bine se potrivesc vorbele lui Caragiale unor pretins-academice dezbateri purtate in saloane dichisite ale unor autoedictate "elite ale societăţii civile" pe teme care au tot atăta relevanţă pentru destinul Romăniei europene, pe căt de legate erau colocviile teologilor despre sexul ingerilor cu soarta cetăţii asediate. Nu altceva scria Caragiale prin 1899: "Sunt oameni cari găndesc că a vorbi cu bun-simţ, cu pricepere despre lucruri umile, bunăoară despre cestiuni de viaţă practică este o injosire a spiritului omenesc, şi că, din contră, pentru spiritul este o onoare a debita prostii despre cestiuni inalte".

Lectie. Dincolo de consecinţele sale imediate, o asemenea intămplare poate fi o lecţie din care să invăţăm fie şi acum, cănd ne aflăm in preajma alegerilor europarlamentare. Rămăne de o stringentă actualitate, pentru cei care vor avea menirea să promoveze poziţiile şi să susţină interesele Romăniei in Parlamentul Uniunii Europene, mai ales pentru cei tineri, sfatul lui Caragiale: "Cănd ar fi să dau vreo povaţă unui tănăr romăn, iată pe care i-aş da-o: «Tinere, să-ţi fie patria scumpă şi sfăntă ca şi mama ta! S-o iubeşti şi s-o respectezi din adăncul sufletului tău! De dragostea şi de respectul tău pentru ea să nu faci vreodată reclamă şi paradă (...)»". Nu văd ce ar mai fi de adăugat.

×
Subiecte în articol: martorii caragiale