Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Doi bărbaţi ce se ţin de mână în România, în 2016, încă sunt priviţi cu ură sau dispreţ de mulţi conaţionali. Când vine vorba însă de un parteneriat civil între persoane de acelaşi sex, adică o aşa-zisă căsătorie, instituţiile civile, mai cu seamă Biserica, reacţionează cât se poate de dur.
Dogmele bisericeşti nu sunt în acord cu aşa ceva, iar astfel se poate ajunge până la strângerea de semnături pentru modificarea Constituţiei. Mai exact, în legea de căpătâi a ţării ar trebui să scrie clar că o căsătorie poate exista doar între un bărbat şi o femeie.
Şi, dacă aşa stau lucrurile, am făcut un experiment. Am vrut să văd care este reacţia „la cald” a celor ce propovăduiesc învăţăturile Domnului când un cuplu bărbătesc le cere să-l unească în faţa Celui de Sus. Zis şi făcut. Ne-am prezentat, doi reporteri sub acoperire, prima dată la o biserică catolică din Capitală. Preotul, deşi nu era în timpul programului duhovnicesc, ne-a primit.
„Adunaţi fonduri pentru ceva? Că dacă e aşa... Nu, părinte, bani avem destui, altceva vrem! Spuneţi, atunci. Părinte... Noi suntem un cuplu. Ah!”. Vizibil atins de sinceritatea cuplului ce se declară gay, preotul nu se pierde şi dă din cap că ar vrea să asculte mai departe.
„Noi credem în Dumnezeu şi vrem să ştim dacă ne puteţi... Nu ştiu, cununa, sau să ne faceţi o rugăciune de binecuvântare... Asta, din păcate, nu se poate. După cum cred că ştiţi, Biserica Catolică şi nici cea Ortodoxă nu pot să facă acest lucru. Tot ce pot să fac... Şi hai să facem! Este o rugăciune de regăsire”.
Nici una, nici două, preotul a îmbrăcat veşmintele de rugăciune, nu a pretins niciun ban, dar ne-a aşezat în genunchi şi a început a citi dintr-o carte. Nu ne-a privit nicio secundă ca pe nişte paria şi s-a rugat pentru luminarea gândurilor noastre. L-a final ne-a şi mărturisit că nu ne priveşte ca pe nişte ciudaţi, dar ar trebui să ne gândim bine, dacă e bine ceea ce facem.
Impresionaţi de căldura cu care ne-a primit preotul catolic, am continuat experimentul nostru şi am bătut şi la uşa unei biserici creştin-ortodoxe. L-am găsit pe preot chiar când acesta voia să plece acasă.
„Părinte, noi suntem împreună. Adică voi doi? Unul cu celălalt? Da! Haideţi să stăm pe bancă acolo, lângă biserică.” Preotul aproape că a căzut din picioare când a auzit cu cine stă de vorbă. Ne-a invitat să stăm jos, pe bancă şi, după ce a tras de trei ori aer în piept, ne-a invitat să-i povestim problema pentru care am venit la el.
„Am vrea să ne cununaţi, să ne binecuvântaţi cumva în faţa Domnului, dăm oricât. Aici nu se pune problema de bani. Problema e că eu nu pot să fac aşa ceva. Dar de ce? Că noi credem în Dumnezeu, mergem la biserică. V-aş minţi să vă spun că vă pot cununa, v-aş minţi şi v-aş condamna să trăiţi într-o minciună, voi fiind împăcaţi în sinea voastră că Dumnezeu vă recunoaşte. Şi nu pot să fac asta!”.
Preţ de câteva secunde am tăcut cu toţii. Recunosc, nu mă aşteptam la un astfel de răspuns. Poate mai degrabă eram pregătit pentru un NU sec şi un mare punct. Dar preotul, de data aceasta calm şi foarte sigur pe el, încearcă să ne explice ce înseamnă pentru el şi mai ales pentru biserică „firescul”.
„Voi doi trebuie să vă căsătoriţi, dar nu între voi. E vreo problemă, adică nu toleraţi femeia? Nu e că nu o tolerăm, dar... Ar trebui să încercaţi, poate o să descoperiţi că nu e atât de rău... Trebuie să înţelegeţi că pentru noi, cei mulţi, asta e normalitatea. Eu nu vă condamn, dar sigur or să o facă alţii.” Iar gura preotului, într-un fel sau altul, adevăr grăieşte. Societatea românească nu pare deloc pregătită pentru aşa ceva. Ne-o arată studiile ce se fac an de an, în care homosexualii sunt printre cei mai discriminaţi. De partea cealaltă nu strică să fii tolerant şi să accepţi că există şi alţii, altfel decât tine.
Am plecat de la preotul ortodox sfătuiţi creştineşte şi consiliaţi oarecum psihologic, dar n-am renunţat la aşa-zisa cununie. Şi am ajuns la o biserică din Fundeni - una universală, care aparţine unui cult recunoscut pentru aşa-zisele minuni pe care la fac preoţii ce slujesc acolo. Un cult, totuşi, nerecunoscut de autorităţile de la noi, dar care de câţiva ani a reuşit să adune mii de adepţi şi mult mai mulţi bani din donaţiile lor. „Bineînţeles că se poate, dar mărinimia voastră trebuie să ajungă până la Ceruri”.
A fost răspunsul unui preot sectant. După el, orice serviciu cerut Domnului este posibil dacă ai bani să-l plăteşti suficient. „Dar cât ar trebui să dăm? Faceţi o donaţie, daţi cât credeţi voi, dar vă spun că la aşa eveniment, zeciuiala trebuie să fie pe măsură şi poate în valută”. E clar, omul vrea euro şi nu puţini. Dar, promite o slujbă de excepţie. „O facem aici, în faţa altarului. O să fie lume multă, o să fie cântece şi o să treceţi şi prin uşa fericirii (n.r. uşa fericirii era un toc de la o uşă, pe care erau lipite nişte hârtii cu diverse mesaje de La mulţi ani sau Domnul să vă primească în Casa Sa)”.
Cu promisiunea că ne vom întoarce la preotul ce face de toate pe bani, am plecat cu o imagine cât de cât clară asupra experimentului nostru. Deşi parteneriatul civil nu înseamnă o căsătorie în faţa Bisericii, am aflat de fapt cum stau lucrurile şi ce gândesc nu şefii acestor instituţii, ci chiar preoţi care vin în contact cu enoriaşii.
11 țări europene au legalizat căsătoriile între persoanele de același sex, acestora urmând să li se adauge din 2017 și Finlanda, care a adoptat o lege în acest sens.
