Cenuşăreasă de România: la 11 ani a primit cadou un super palat, dar locuieşte într-o cocioabă

Copila poarta pe cap o basma neagra. In loc de rochita colorata, Anisoara vine la scoala imbracata intr-o bluza neagra cu pantaloni tot negri. Nu vorbeste tare, ci murmura. Nu rade, ci zambeste. Isi intinde pe banca palmele cu unghii vopsite in negru si ne spune: “Da, se poate spune ca sunt fericita. Fiindca locuiesc cu bunica si ne descurcam foarte bine impreuna'. “Sincer?'. Nu raspunde. Isi ascunde in palme unghiile negre si priveste pierduta minute intregi undeva, in podea. “Sincer!'. Are o voce scazuta, cu inflexiuni de femeie.

Orfana cu parinti vii

Anisoara are 11 ani si locuieste cu bunica, intr-o cocioaba mica din lut, in localitatea Tarsolt, Satu Mare. Bunica e senila, analfabeta, vede si aude ca prin ceata. Nu pricepe pe ce lume traieste, de aceea e mai mereu euforica: ii spui ceva trist, rade in hohote. Rar de tot devine constienta si atunci se aseaza pe scaun si isi aminteste ca odata, candva, parca a mai avut o fiica: pe mama Anisoarei. Dar asta se intampla acum 11 ani, cand nepoata inca nu se nascuse. Cand a venit pe lume Anisoara, parintii au plecat in Franta, sa faca bani. Nu erau saraci, dar vroiau mai mult. De cand era in scutece, Anisoara ii vede doar de Sarbatori si in timp s-a impacat cu asta. Acum i se pare firesc sa fie asa.

Uneori, cand incearca sa si-o aminteasca pe mama, nu-i mai distinge clar trasaturile fetei. Cuvintele “mama' si “tata' i se par stranii, atunci cand se surprinde singura rostindu-le. Uneori se simte ca si cum ar fi o orfana cu parinti vii.

Palatul cu trei etaje - prea mult pentru un copil atat de mic

Peste drum de cocioaba din lut a bunicii, parintii i-au lasat Anisoarei o adevarata avere: o casa uriasa cu trei etaje si acoperis rosu, cocotata in varf de deal. Un palat in toata puterea cuvantului. Dupa ce au ridicat-o cu banii truditi in Franta, i-au dat copilei cheile in mana si ei au plecat din nou. Sa locuiasca ea acolo si sa fie fericita, i-au spus. Doar pentru fata lor au strans in palat atatea bogatii: camere frumoase si mobila scumpa.

“Dar n-am putut accepta si le-am dat cheile inapoi. Nu pot sta acolo, e prea mare casa', ne spune Anisoara asezat, ca omul mare. Acum sade pe scara casutei din lut si priveste stramb in zare la palatul ei, la frumoasele lui termopane si la acoperisul care sclipeste, rosu, in bataia soarelui. Nu regreta ca n-a primit. Ii arunca o ultima privire, apoi se intoarce cu spatele si intra in casa de lut, la bunica. Deschide usa cu grija, caci de abia se mai tine in tatani. Zavor nu exista, noaptea se incuie amandoua punand o matura in usa, pe post de incuietoare. Nici podea nu e, calca direct pe pamant. Zidurile sunt niste bucati de chirpici aruncate una peste alta, direct, fara nici un finisaj. Geamul de la hol nu mai exista demult; gaura din tocul usii bunica a umplut-o cu o folie murdara. Acoperisul e spart, se vede cerul prin el; cand ploua se inunda casa. Odaia de dormit e un amestec de zdrente, icoane, poze vechi de familie si scoarte osenesti. Dar ea e mai multumita asa, in saracie cu bunica, decat singura in bogatia din palat.

“Pentru binele meu au plecat, sa faca bani sa ne terminam casa'

Daca n-ar fi muncile pe care e nevoita sa le faca zilnic, poate ca s-ar simti chiar singura pe lume. Asa, in loc sa se inchida in tristete ca ai ei au uitat-o acasa, isi tine mintea ocupata cu treburi de adult: cara apa, deretica si intretine casa bunicii.

Uneori, cand i se face dor de verisorii ei, fetita merge si sta la matusa, claie peste gramada cu cei zece copii ai ei. Matusa, o femeie cam apriga din fire, o cearta tare atunci cand Anisoara ii iese din cuvant.

N-o tine in brate si rareori ii spune o vorba buna; n-are timp. De abia gaseste vreme sa pregateasca masa pentru atata armata de copii. In casa matusii, imbratisarea, mangaierea sunt maruntisuri. La amiaza, se stie: are, n-are lectii pentru a doua zi, Anisoara e trimisa peste deal, cu traista de merinde la bunica.

Ai ei nu i-au promis niciodata ca ar lua-o in Franta. Au dus-o numai asa, cateva luni prin vacante, parca mai mult sa-i atate dorul. O intrebam de ce crede ca ai ei au lasat-o singura cu palatul cel mare. Ne raspunde trista, robotizata: 'Mi-au spus sa fiu cuminte ca ei pentru binele meu au plecat, sa faca bani sa ne terminam casa'.