Colonia romaneasca de la portile Romei

La Tivoli, un oras de langa Roma, s-au strans la munca 10.000 de ro-mani, acestia reusind sa ridice eco-nomia oraselului, investind aici banii stransi in ani de truda pe santiere. Dupa 17 ani de co-lonizare, o mare parte dintre romani viseaza sa se intoarca acasa.

Emigrantii din tara au ridicat economia unui oras italian. La Tivoli, un oras de langa Roma, s-au strans la munca 10.000 de romani, acestia reusind sa ridice economia oraselului, investind aici banii stransi in ani de truda pe santiere. Dupa 17 ani de colonizare, o mare parte dintre romani viseaza sa se intoarca acasa.

Printre romanii de la Tivoli umbla o vorba. Daca un muncitor de-al nostru iti spune de cati ani lucreaza in Italia, niciodata sa nu ii urezi "Multi inainte!". Ci doar "La mai bine!".

PASARE CALATOARE, FARA SARBATOARE. "Noi, romanii de aici, am fost masacrati", zice Gheorghita Corozanu, un vrancean ajuns in Tivoli acum 12 ani. Tranteste o lada de portocale de-i sar scandurile. "Masacrare" inseamna in mintea lui ca italienii i-au exploatat la maximum pe conationali. I-a muncit 24 de ore din 24 "ca pe vite". "Acum, iarna e mai lejer. Bag doar 15 ore de munca. Dar vara lucrez si 22 de ore. Dormi cand scapi", povesteste Gheorghita, lucrator la un depozit de legume si fructe. E platit cu 50 de euro pe zi indiferent de cate ore ii cere patronul sa lucreze. "Nici la masa nu te lasa sa stai. Daca ai pauza de pranz de jumatate de ora si in timpul ala vine un client, te cheama." Gigi, cum ii spun romanii de acolo, a reusit din ’94, de cand a venit la Tivoli, sa-si stranga bani cat sa-si cumpere o casa in Focsani. Si o masina BMW de 15.000 de euro. Acum, cand crede ca e un om implinit, vrea sa se intoarca in tara sa munceasca pentru romani. "La Tivoli suntem pasare calatoare care n-are sarbatoare."

Investitorul de la Milcov. Ion, ca multi alti romani, si-a deschis la Tivoli o firma de constructii

BRANCOVEANU, INTAIUL COLONIST. Gheorghita Corozanu e unul dintre romanii care locuiesc in Tivoli alaturi de cei 53.000 de italieni. Dupa unele cifre neoficiale, spun ca s-a ajuns la 10.000 de conationali. Cei de la primarie vorbesc doar despre 5.000 de romani, 10% din populatia orasului. Acum 17 ani era doar un singur roman. Dupa unii, Constantin Brancoveanu a ajuns prima data la Tivoli. Constantin Brancoveanu, zis Costi Naspa, fost zidar la TCM Focsani. La cateva luni, prin ’91 a ajuns si Georgel Matei. "Eram patru romani in tot orasul si ne strangeam in fiecare duminica la ora cinci dimineata, uite-aici, in parcul asta, sa ne vorbim limba", ne povesteste Matei, ajuns unul dintre romanii prosperi din Tivoli. La inceput a dormit pe-afara, in rable parasite. In cimitirul de masini tremura de frig si de frica autoritatilor. O data i-au cautat carabinierii acolo si s-au ascuns sub masini. El a nimerit intr-o balta de ulei si uite-asa, murdar, a umblat cateva luni. A apucat sa-si gaseasca de lucru la un hotel din Tivoli. 135 de camere avea. Le stie si acum numarul. Era de munca, nu gluma. Dupa un an si jumatate s-a inchis hotelul si a nimerit sofer la un senator italian. Slujba usoara si bine platita. Dar dupa doar cateva luni, cand ii era lui Georgel lumea mai draga, batranul a facut stop cardiac. Asa a ajuns sa lucreze pentru 11 ani la un depozit. Incarca si descarca marfa. Banii stransi dupa 16 ani de truda la Tivoli i-a investit tot in Tivoli. S-a gandit ca ar fi buna o pravalie cu produse romanesti pentru nostalgicii conationali din oras. Vinde bine toba, carnatii afumati, semintele prajite, vinul romanesc si berea romaneasca. Mai apoi si-a facut si un oficiu pentru trimis bani in Romania. Afacerile ii merg bine si doar la batranete se gandeste sa schimbe Tivoli cu Focsaniul.

FIE SPAGA CAT DE GREA, TOT MAI BINE-N TARA MEA. In singura piata de zarzavaturi din oras, unde in afara de "mamaia ceia italianca" toti vanzatorii sunt romani, conationalii blestema si acum Tivoli cu Italia lui cu tot. "Italienii te cunosc dupa accent ca esti strain. Se uita stramb la tine de iti vine sa le f... una de sa-i ia dracii." "Ce ai, nene, cu mine, ce ti-am facut eu?", se enerveaza Catalin Ungureanu din Dorohoi, inainte sa-si intampine amabil o clienta italianca. "Bon giorno segnora!..." A invatat repede secretele unei piete italiene. "Is scartari rau italienii, asteapta sa-i dai rest si un cent, ca altfel se uita asa la tine ca prostii", zice vanzatorul, care are aceleasi probleme ca oricine dintr-o piata romaneasca: nu are marunt. Trebuie sa le dai gratis clientilor morcov, patrunjel si telina ca sa iti vina si a doua oara, chiar daca iti cumpara doar o para. Catalin, de 26 de ani, crede ca, daca nu ar fi romanii in Tivoli, nici nu s-ar deschide piata de legume, singura din oras. S-au facut prea comozi italienii ca sa incarce si sa descarce marfa.

La taraba alaturata, baiatul ala care fluiera o doina la urechea acelei cucoane, o clienta italianca, e Valeriu. Din Aiud. De trei ani canta romaneste sa-si mai aline dorul de tara. Si el s-ar intoarce. Ultima data ii gasise cineva la Onesti un loc de munca. Trebuia sa dea spaga 1.000 de euro si intra cu un salariu de 7 milioane pe luna. "Ce, nu e bine?", ne intreaba el multumit.

Ca acasa. Georgel Matei a adus in pravalia lui carnatii si toba romaneasca

ROMANUL, TEAVA SI INVENTIVITATEA. O parte dintre romanii care au inceput de la munca de jos in Italia a investit banii pe care i-a strans tot in Tivoli. Marin Hurmuz a ajuns in 1996 in Italia. A intrat fraudulos pe la granita cu Franta. O vamesa de acolo, emotionata de situatia lui si a altor patru cu care se afla intr-o masina, le-a aratat un drum de iesire din tara. Asa au scapat fara sa-i controleze nimeni. Omul, fost lacatus mecanic la "Avicola" Focsani, s-a angajat la negru ca salahor. Locuia la Tivoli cu 15 insi in trei camere, aveau doua paturi de o persoana si dormeau acolo cate patru. Cam 20 de romani erau in oras cand a ajuns el in ’96. "Era mare frica de romani aici. Venisera prima data hotii si sparsesera magazine. Ne facusera imagine proasta si pentru barbati era mult mai greu de gasit de lucru decat pentru femei." Pana la urma s-a descurcat, "trebuia sa ma descurc". Muncea pe rupte cu gandul la cei trei copii de acasa care trebuia hraniti. "Dragostea de familie mi-a dat putere." Cu banii stransi de pe santier si-a deschis o firma de constructii in Tivoli, unde angajeaza in special romani. "Dom’le, un italian sau un polonez nu o sa munceasca niciodata ca un roman de-al nostru. Romanul e inventiv. De exemplu, daca trebuie sa potrivesti o teava intr-un loc unde nu incape, italianul se duce prin toate magazinele sa gaseasca forma potrivita. Romanul o suceste pana intra", incearca o portretizare Marin.

"LA TIVOLI E CA IN SAT LA MINE". Desi e de 12 ani in Italia, desi a strans bani buni in capitalism, Marin a ramas tot un nostalgic al regimului comunist: "Aveai casa asigurata, aveai serviciu asigurat... Si cu democratia asta, dom’le... da ce?! Existau atunci cercei in buric, existau droguri? Era disciplina atunci. Pai, tinerii mai cedeaza locul in autobuz batranilor in ziua de azi?", judeca omul de 48 de ani, care pana in 1989 recunoaste ca stia cate ceva despre Italia doar de la orele de geografie din scoala.

Ionel, competitorul lui Marin pe piata constructiilor din Tivoli, si-a facut si el o firma pe care o poarta din contract in contract. Merge treaba ca pe roate pentru el si e mai fericit in Tivoli decat un tivolez. "Ma cunosc aici toti italienii, ne salutam pe strada, parca as fi in satul meu", exclama Ion in timp ce arata cu mana spre un italian imaginar care tocmai trece pe langa el pe una din stradutele inguste ale vechiului oras ce miroase in fiecare dimineata a cafea si a parfum dulce. I-a luat doar o zi sa-si deschida firma in Italia. Tocmai s-a apucat de renovarea unui apartament pentru care va primi 18.000 de euro. Spera sa-l termine intr-o luna. Daca va fi nevoie, va munci cu echipa lui de salahori mai mult de opt ore pe zi. Dar va plati intotdeauna ora suplimentara de lucru, "extraordinara", cu cinci euro. Zice ca a invatat sa fie corect tocmai de la fostul lui patron din constructii. Un italian cinstit. "In Italia nu te muncesc patronii ca in Israel. Am lucrat si acolo inainte de a veni la Tivoli si ma munceau ca pe diavol", crede romanul, al carui vis e sa-si termine de construit o vila in comuna Milcov.

ELEVII ROMANI SUNT PREMIANTI. Nelutu, un alt roman, sofer la o firma de constructii a unui italian, e si el la fel de multumit de cum e tratat de patron. Munca e dupa program si plata se face la timp. Pe Nelutu il gasim cu mainile in buzunar, privind lenes la un coleg de-al sau roman care isi rupea spatele la o moara veche ce trebuia transformata in restaurant. Nelutu a fost angrosist in Bucuresti. Cica a avut probleme pe vremea lui Ovidiu Grecea si a trebuit sa vina aici. "Datorii de miliarde am avut", se lauda el, de parca ar fi fost profituri. Acum, apele s-au linistit si ar vrea sa se intoarca in tara, numai ca are o mare problema. Fetita lui, pe care o adusese cu el in 1999 si care avea doar 2 ani atunci, nu stie o boaba romaneste. Acum e in clasa a sasea la o scoala din Tivoli si tatal crede ca i-ar fi aproape imposibil sa o inscrie la o institutie de invatamant in tara. Din cauza fetitei s-a vazut Nelutu prizonier in Tivoli. Alaturi de fiica fostului angrosist mai sunt 406 elevi romani in scolile din Tivoli. Din acestia, 80% sunt premianti, conform datelor de la Asociatia "Tricolorul", un ONG din Tivoli care se lupta pentru drepturile romanilor de acolo. O parte dintre micuti a simtit pe pielea lor ce inseamna discriminarea italiana. "Venea lumea la mine la magazin si se plangea ca o profesoara tot striga la copiii romani «extracomunitarilor». Pentru italieni, «extracomunitar» este egal «paduchios». Nu insemna doar ca provii dintr-o tara din afara UE", povesteste Alexandra Matei, proprietara magazinului "La vranceanca". S-a dus vranceanca la profesoara cu pricina si i-a spus vreo doua in italiana: "Auzi, Marie, ca asa ii zicea, daca ii mai faci pe copii «extracomunitari», iti palesc una de-ti sar ochelarii. Si s-a potolit". Sotul Alexandrei, Georgel Matei, presedintele asociatiei "Tricolorul", spune totusi ca sunt cazuri putine de discriminare a romanilor in Tivoli. "In general e un oras linistit. Mai sunt copii din astia... In prima noapte dupa ce am deschis magazinul «La vranceanca» mi-au scris pe geam: «Stranierilor, plecati in tara voastra!»."

"AVEM NEVOIE DE ROMANI AICI". Ion Virgil Florea, singurul preot ortodox al orasului, e de parere ca exista tendinta ca ai nostri sa se intoarca in tara in urmatorii ani. Primaria orasului nu i-ar vrea pe colonisti acasa. "Menirea mea e sa incerc sa-i pastram aici", zice Jacobo Eugenio Tognazzi, consilierul pe probleme de politica sociala si de imigratie de la Primaria din Tivoli. "Tivoli are nevoie de romani aici. Ei au ridicat economia orasului. Plus ca sunt oameni foarte priceputi in specializarile lor", explica Tognazzi. Daca ar fi, in schimb, dupa Gigi, un obisnuit lucrator de la Tivoli, acesta i-ar aduce pe toti romanii inapoi in tara. "Prea s-au ridicat tivolezii pe spinarea noastra. Sa venim in Romania sa construim ceva acolo, nu aici." Dupa 12 ani de munca in Tivoli e mai hotarat ca niciodata: "A sosit timpul sa ne ducem acasa sa dormim pe pernele noastre".

Bunii colonisti

Exista italieni care profita din plin de colonizarea romaneasca a orasului: oamenii de afaceri. Nano Cola, un italian de 46 de ani, detine sapte agentii de asigurari auto in oras. Din 3.000 de clienti cati are compania sa, 500 sunt romani. "Din prisma afacerii mele, e mai bine cu romanii in oras decat fara ei", ne spune Nano, casatorit cu o romanca pe care a cunoscut-o la Buftea. Este extaziat de cat de buni platitori sunt conationalii nostri. "Sunt tot timpul punctuali cu plata, sunt mult mai educati, mult mai atenti cand conduc, respecta semnele de circulatie. Sunt mai onesti decat italienii." Romanii isi asigura in general la el masini ce au o valoare undeva intre 10.000 si 20.000 de euro. Rar vine un roman cu o masina mai scumpa. Nici proprietarii de apartamente nu ar avea de ce sa se planga. De cand au populat romanii orasul, pretul chiriei a crescut uluitor de mult, mai ales ca acestia accepta sa supraaglomereze un apartament si atunci unde sunt mai multi se poate cere bani mai multi. Jacobo Eugenio Tognazzi, consilier pe probleme de politica sociala si de imigratie de la Primaria din Tivoli, crede ca romanii s-au specializat in anumite domenii necesare orasului: "Asistam la un fenomen foarte frumos. Daca inainte romanul era lucratorul bun la toate, acum romanii sunt specializati si nu lucreaza decat acolo unde se pricep la un nivel calitativ inalt: in constructii, in tamplarie".

Epuizare "Noi, romanii de aici, am fost masacrati. Exploatati la maximum. Ca pe vite. Acum, iarna e mai lejer. Bag doar 15 ore de munca. Dar vara lucrez si 22 de ore. Dormi cand scapi. Nici la masa nu te lasa sa stai. Daca ai pauza de pranz de jumatate de ora si in timpul ala vine un client, te cheama. La Tivoli suntem pasare calatoare care n-are sarbatoare" Gheorghita Corozanu, Focsani Greutati "La inceput, prin ’91, in Tivoli eram patru romani in tot orasul si ne strangeam in fiecare duminica la ora cinci dimineata, uite-aici, in parcul asta, sa ne vorbim limba. Nu aveam unde sa stam. Dormeam pe-afara, in rable parasite. Tremuram de frig in cimitirul de masini. Autoritatile erau mereu pe urmele noastre. Dupa mult timp am reusit sa lucrez pe undeva" Georgel Matei, Focsani Scartari "Italienii te cunosc dupa accent ca esti strain. Se uita stramb la tine de iti vine sa le f... una de sa-i ia dracii. «Ce ai nene cu mine, ce ti-am facut eu?», imi venea sa le zic mai mereu. Am pornit greu. Si ne-am descurcat greu. Daca vinzi in piata, iti blestemi zilele. Is scartari rau italienii, asteapta sa-i dai rest si un cent, ca altfel se uita asa la tine ca prostii" Catalin Ungureanu, Dorohoi Creativ "Dragostea de familie mi-a dat putere. Munceam pentru copiii mei lasati acasa. Nu aveam liniste. Cu banii stransi de pe santier mi-am deschis o firma de constructii in Tivoli si am angajat numai romani de-ai nostri. Dom’le, un italian sau un polonez nu o sa munceasca niciodata ca un roman. Romanul e inventiv. De exemplu, daca trebuie sa potrivesti o teava intr-un loc unde nu incape, italianul se duce prin toate magazinele sa gaseasca forma potrivita. Romanul o suceste pana intra" Marin Hurmuz, Focsani