Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
In zarva copiilor, Adi pare o statuie. Cu ochi senini si cu zambetul pe buze. Mainile colegilor lui se agita in aer, in disperarea lor de a-i atrage atentia doamnei invatatoare, Ioana, cum au convenit inca din clasa I sa i se adreseze. Adi ridica timid doua degetele, ajutat de tutorele lui, Catalina. 'Cum e vremea astazi?', rasuna vocea cadrului didactic. 'Innorata', spune tare si raspicat un copil. 'Hai sa citim ce scrie la panou', le cere doamna invatatoare elevilor sai. 'Fiecare persoana este unica in felul ei'. 'Ce inseamna acest lucru?'. Adi isi priveste invatatoarea insistent, semn ca este pregatit sa raspunda. Ioana ii da cuvantul. Copilului ii tremura vocea. Tutorele ii sopteste raspunsul la ureche. 'Suntem diferiti', spune el tare, cu pieptul in fata. Invatatoarea il felicita. Adi zambeste larg. E fericit. Baiatul are 10 ani si este in clasa a II-a. Dupa drumuri prin spitale, pe la doctori care-i spuneau mamei ca isi va reveni dupa ce va mai creste putin, avea sa vina si diagnosticul corect: tulburari din spectru autist. 'Am iesit din soc, am inceput sa ne documentam si apoi ne-am apucat de treaba. Nici o gradinita nu vroia sa ne primeasca. Am fost la una de stat si dupa doua zile ne-au dat afara. Apoi am mers la o gradinita particulara. Multumirea deplina a venit atunci cand am reusit, dupa multe incercari, izgoniri si alungari, sa facem parte din clasa de step-by-step de la Scoala nr. 5. Eu zic ca a fost o minune pe care Dumnezeu a facut-o pentru copilul nostru', spune Claudia Ursu, mama lui Adi.
'Ce faci aici?', il intreb pe cel mic. Adrian nu isi ridica ochii de la bilutele pe care le invarte pe numaratoare. Tutorele ii inalta capul cu mainile si-l roaga sa fie atent. 'Aranjez culorile. Cine a stricat modelul?', intreaba el necajit si privirea i se intuneca ca la aflarea celui mai mare necaz. 'E foarte inteligent, este pasionat de cifre, de sah, de culori si, de cand a venit aici, a inceput sa se joace cu copiii. De fapt, imi spune mereu: "am un obiectiv important'. Am aflat ca isi doreste sa vina o zi in care sa stea singur la scoala si sa nu mai fie nevoit ca de trei ori pe saptamana sa mearga la centru pentru a face terapie ABA. Suntem siguri ca e pe drumul cel bun. Se poate concentra mai mult acum, scrie, vorbeste in propozitii, raspunde, a facut progrese uriase de cand este printre copii fara probleme', spune mama cu mandrie, si lacrimile ii contureaza chipul obosit.
Copiii se strang in sala de sport, acolo unde Fundatia Romanian Angel Appeal (RAA) 'ne-a pregatit o surpriza'. Vali il ia de mana pe Adi si-i repeta vorbele invatatoarei. Copilul parca uita de Catalina. Isi aminteste de ea, de-ndata ce se asaza pe scaun. Tutorele e nelipsit, in spatele lui. Il ajuta sa bata din palme cand soseste spiridusul cel verde, sa-i faca cu mana lui Oxi, cel venit de pe planeta numita Galaxia, ii orienteaza privirea cand ochii lui raman pironiti intr-un loc. Printre ei au mai venit in vizita si Razvan si Costin, copii de 8 ani. Fac terapie ABA si asteapta sa devina si ei, ca si Adi, elevi intr-o scoala cu invatamant de masa. Spiridusul cel vesel uneste manutele celor doi copii cu restul clasei intr-un cerc urias, rugandu-i pe elevi sa-i primeasca printre ei si sa le fie prieteni. Apoi ii aseaza pe doua randuri paralele, le cere sa-si imagineze ca sunt o masina de spalat, insa una deosebita, care doar la o atingere curata fiecare persoana care-i trece pragul. Detergentii sunt manutele lor care trebuie sa se roteasca bine pe fiecare om pentru a-l spala. Razvan este tare dezorientat. Ii priveste pe ceilalti cum agita mainile in aer. Ale lui atarna pe langa corp. Spiridusul nu-l lasa o clipa. Ii ia mainile intre palmele lui si ating impreuna hainutele baiatului care trece prin masina de spalat. Razvan zambeste. Nici a doua oara nu reuseste singur. Abia dupa cateva incercari, distractia il cuprinde si copilul incepe sa topaie fericit. 'Prin campania 'Si ei trebuie sa aiba o sansa!' ne dorim sa aducem impreuna copii tipici din ciclul primar si copii autisti care fac recuperare. Cadrele didactice cu care lucram, putine ce-i drept, pentru ca inca exista foarte putina informatie despre cum pot fi integrati acesti copii cu probleme in invatamantul de masa, le-au vorbit elevilor despre acceptarea diferentelor, despre prietenie, despre unicitatea fiecaruia dintre noi. Vrem sa sensibilizam cadrele didactice si parintii copiilor tipici. Numarul gradinitelor si al scolilor care primesc copii cu probleme ar putea creste considerabil, daca educatorii si profesorii ar beneficia de informatie si de pregatire pentru lucrul cu ei', ne-a explicat reprezentanta RAA, Adela Tarpan.
Cei mici au inceput un alt joc, de data aceasta in perechi. Invatatoarea ii priveste cu drag. Adi isi infige adidasii pe cate o farfuriuta albastra, din plastic, si isi taraste picioarele de la un capat la altul al salii, luandu-se la intrecere cu colega sa. Au ajuns in acelasi timp. Fetita il felicita. Baiatul ii zambeste imbujorat. 'Stam 8 ore cu ei in scoala. Am devenit prieteni. Avem afisat pe un carton ce facem pe ore, in fiecare zi. Daca se intampla sa depasim o activitate cu cinci minute sau sa se schimbe ceva in orarul afisat, era dezastru. Adi incepea sa planga, sa dea din maini, cu greu il puteam linisti. De fiecare data insa, cu calm ii explicam de ce s-a intarziat si dupa cateva luni era de nerecunoscut. Am asezat in clasa un panou pe care am trecut rubrica "Noutati'. Fiecare copil trebuie sa treaca acolo daca a intalnit pe cineva, daca a vazut ceva neobisnuit, daca a citit ceva ce nu stia. Orice e nou in viata lor. Am ramas placut surprinsa sa il vad pe Adi aproape in fiecare zi, folosindu-se de rubrica aceasta pentru a spune in cuvinte putine ce a mai descoperit el. Este o fire curioasa care face progrese mari. Am fost la un curs de doua saptamani, pentru a afla mai multe despre acesti copii. Daca la inceput am fost poate un pic reticenta, acum stiu sigur ca integrarea in invatamantul de masa este o sansa reala pentru ei. Important e sa ai disponibilitate, rabdare si dorinta de a ajuta', spune Ioana Tarau, invatatoarea copiilor.
Victor a fost unul dintre copiii care s-au apropiat de Adi. La inceput a fost mai greu, 'ca ma gandeam sa nu ma loveasca, ca dadea din maini. Eu stiu ca el are ceva la minte, dar se va face bine. Ma mai supara uneori ca nu imi raspunde cand il intreb ceva, dar in rest, ne-am obisnuit unul cu celalalt', spune baiatul subtirel si-l ia afectuos pe dupa umar pe Adrian. Copilul e insa preocupat cu laptele si cornul de pe masa. Nu-l baga in seama. 'Pe mine ma enerveaza, ca tot timpul vrea sa fie el primul in toate', sare un altul, cu gura plina cu placinta cu mere. Au inteles insa, cu totii, ajutati de invatatoare, dar si de parintii lor, ca Adi este un copil care 'are nevoie de prieteni si de sprijin', dupa cum ne spune mama lui Valentin. A fost de-ajuns sa o vada pe Monica ca sa isi dea seama ca si ei, prin acceptare, pot ajuta ca un copil cu autism sa devina ca si al lor. Fata are 14 ani. Si este clasa a VIII-a la aceeasi scoala unde invata Adi. S-a inscris in invatamantul de stat din clasa a II-a dupa ce mai toti medicii ii spuneau mamei ca muscatul mainilor pana la sange sau urletele inspaimantatoarea sunt doar semnele rasfatului si a proastei cresteri. Ceva mai tarziu, avea sa fie diagnosticata cu autism. Pentru fiecare lucru, mama crea povesti care sa o scoata din lumea ei trista. Ca sa o determine sa manance brocoli, de exemplu, si nu doar cartofi prajiti zi de zi, mama ii spunea ca in burtica ei cartofiorii au dat petrecere si ca ar dori sa aiba niste musafiri colorati in verde. Pentru a-i alunga frica, tot mama i-a spus ca ea are 22 de ingerasi ai tuturor temerilor, teama de intuneric, de inaltime, de a tine o cana cu apa in mana, etc. Cum copila aducea o cana cu apa, cum ingerasul confectionat de mama sarea de bucurie. Treptat, Monica a scapat de tot raul care-i strivea copilaria. A ajuns printre copii obisnuiti, care i-au fost alaturi si pe care si i-a facut prieteni. 'Acum este a cincea din clasa, cu media generala peste 9', spune mama si mai multa fericire nu poate sa incapa in glasul ei. 'Vreau sa ma fac designer', ne dezvaluie copila cu ochi negri, patrunzatori, care exceleaza la pictura si la teatru. 'Mama a fost cea care m-a vindecat, ea singura a facut cu mine ABA, nu a vrut nimeni sa o ajute, de-aia o iubesc eu atat de mult. Nu m-a certat niciodata. Si cand luam o nota mica, imi spunea: "important e ca nu ai venit cu mana goala, mana ta e plina cu o nota, mai trist era daca nu erai bagata in seama'. Si mai stiti de ce o iubesc eu atata? Pentru ca m-a invatat sa fiu fericita'.
Citește pe Antena3.ro
