Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Jurnalul lui Adrian Păunescu - necesitate, şansă, condamnare (114)
Drumul spre Bucureşti e plin de probleme. După trei minute de mers, nea Valerică Popa, cu care merg în Aro, spune că nu suportă zgomotul şi mirosul de motorină. Ca atare, se mută în Dacia din faţă, în care sunt deja tata, Carmen, Andreea şi Bobi. Într-o curbă, suntem aproape de nenorocire. Marinel Păunescu (vărul lui A.P. din Sibiu), aflat la volanul Aro-ului, care a uitat să ne spună că a băut la masa de despărţire, era să ne facă să ne dăm noi singuri seama de asta, în curba pe care a tratat-o cu indiferenţă. Şoferul Daciei trece pe Aro, A.P. preia volanul Daciei şi ajungem cu bine în Bucureşti, în zori.
25 mai 1987, Bucureşti
Homeopatie în ziua chenzinei
A.P. mă trimite în oraş, să rezolv nişte probleme urgente. În cartierul nou din strada şcoala Herăstrău funcţionează o farmacie homeopată. Îi procurăm mătuşii noastre de la Sibiu, Măriuţa Păunescu, pilulele minune, dar cred că eficienţa cea mai mare o au la dânsa nu medicamentele, ci zilnicul oftat, zilnica impresie, mărturisită tuturor, că viaţa este imposibil de trăit şi că vinovaţi pentru roate sunt cei din « Neamul Păuneştilor » (aşa spune cu drag, în primul rând despre unchiul Antipa, bărbatul ei, care a adus-o în familia noastră acum zeci de ani, tocmai din Tilişca Sibiului).
La “Contemporanul” se dau chenzinele. Intrat în drepturi cetăţeneşti, pot fi împuternicit legal să ridic cei 2800 de lei ai lui A.P., după ce îl salut în grabă pe secretarul general de redacţie, Mircea Herivan, dar şi pe Elena Marinescu şi pe doamna Nuţi. Oricum, erau foarte ocupaţi.
Halucinaţii cu doctori
Doctorul Ladislau Elthes întârzie. Şi-a anunţat vizita, dar sunt deja mai bine de două ore de când trebuia să ajungă (de la Oradea). Auzim în curte vocea marelui descoperitor al leacului naturist pentru boli de ficat. Sar la uşă să deschid, dar am halucinaţii. Din întuneric, intră în casă o persoană cu aceeaşi statură, cu aceleaşi gesturi, dar care nu prea pare a fi doctorul Elthes. Îmi întinde mâna şi îmi spune: Bună seara, sunt doctorul Ladislau...
Îmi vine să înnebunesc. Să fi vorbit eu de zeci de ori cu doctorul Ladislau Elthes, fără să facem cunoştinţă? Să ne fi întâlnit, pe parcursul atâtor ani, fără să-i reţin bine fizionomia? Aici - vorba lui Marin Sorescu - ceva nu e limpede în minune. Până la urmă, enigma este desluşită. Domnul doctor Ladislau, tot scund, tot maghiar şi tot subţire, care a intrat pe uşă, nu e doctorul Ladislau Elthes, ci doctorul Ladislau Veres. De fapt, numele complet este Ladislau Ciprian Veres-Tudoran. Vizită dublă, neanunţată, care, până la urmă, se termină bine, deşi lui A.P. nu-i plac iniţiativele nimănui pe spinarea altora (a noastră, adică), mai exact nu-i place surpriza să îi fie aduşi în casă oameni necunoscuţi, chiar de către cei foarte apropiaţi.
La noi în casă intră zilnic zeci de oameni, deci nu deranjul e problema. Problema şefului casei, absolut justificată, este ca măcar să ştim şi noi, din timp, ce ne aşteaptă, ce musafiri în plus ne aduc propriii noştri musafiri.
26 mai 1987
Iarba cehoviană dintre monumentele shakespeariene
În compania celor doi domni doctori Ladislau (Elthes şi Veres), petrecem câteva zeci de minute la localul chinezesc Na Jing de pe Bulevardul Ana Ipătescu (singurul din Bucureşti, deschis prin 1980). Paradoxal, dar subiectul principal este literatura. A.P. mărturiseşte: “Doctorul Elthes mi-a redescoperit un mare scriitor, pe care, poate, nu l-aş mai fi citit niciodată, Cehov. Citirea lui Cehov aş putea spune că este suficientă, pentru a te considera cult. El cuprinde tot ce a fost înaintea lui şi anunţă tot ce i-a urmat. În literatură, Cehov mi se pare că seamănă cu iarba dintre monumentele ridicate de Shakespeare.”
Citește pe Antena3.ro
