Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Toate capitalele, toate oraşele frumoase sunt pe o apă. Bucureştiul este traversat de răul Dămboviţa. Este răul tutelar al Capitalei noastre, apa care a avut un căntec: "Dămboviţă, apă dulce/Cănd te-aud nu m-aş mai duce!".
Toate capitalele, toate oraşele frumoase sunt pe o apă. Bucureştiul este traversat de răul Dămboviţa. Este răul tutelar al Capitalei noastre, apa care a avut un căntec: "Dămboviţă, apă dulce/Cănd te-aud nu m-aş mai duce!".
O fi aşa? N-o fi aşa? Privesc şuviţa de apă care e Dămboviţa găndindu-mă dacă Dunărea e mai mult a noastră, de ce n-o fi trecut prin Bucureşti? Ar fi fost turişti, lumini, artificii!
Dar să nu credeţi că aşa cum este ea n-a indemnat oamenii de afaceri, visătorii, vizionarii să viseze. Pentru că există o adevărată istorie a incercărilor de realizare a navigaţiei pe Dămboviţa incepănd din anul 1886. Dar Dămboviţa noastră nu are adăncimea necesară. Lungimea era intr-un fel - 7 km, dar adăncimea? Totuşi, in 1886, domnul Martian, cine o fi fost el, a cerut primăriei să i se concesioneze navigaţia pe Dămboviţa. Numai că a murit la o lună după ce a lansat oferta.
Primarul Pake Protopopescu, cel care a fost cel care a iubit acest oraş atăt de mult, a reluat ideea in 1891 - să se stabilească comunicaţiune pe Dămboviţa, pentru că nu prea avem mijloace de transport. Dar nu s-a intămplat, deşi ideea era tentantă. In 1899, un oarecare Constantin Radovici din Cernavodă cere primăriei aprobare pentru punerea in circulaţie pe Dămboviţa a unui vaporaş şi a zece luntre uşoare. Serviciul apelor a vizat favorabil, dar şi pe atunci primarii se schimbau des. Cănd a venit primar Barbu Şt. Delavrancea a spus "să aşteptăm şi alte oferte". Şi chiar aşa s-a intămplat. Licitaţia a căştigat-o un intim al primarului, care i-a urmat lui Delavrancea, pe numele lui Dumitrescu.
Totuşi, un vas care să navigheze pe Dămboviţa s-a construit cu muncitori aduşi din Germania. Dorinţa era să fie o puzderie de "fluturaşi pe apă"â¦
Ghinion. Toată lumea a fost interesată, iar un ziar ne păstrează nota entuziastă a unui ziarist al vremii: "Pe Sena noastră bucureşteană circulă o minune. De pe cheiul Dămboviţei, in dreptul podului de la Cotroceni, am văzut plutind pe apă primul vaporaş,germenele viitoarei navigaţiuni pe Dămboviţa".
Inaugurarea oficială ar fi trebuit să fie la 6 august 1901 de sărbătoarea Schimbării la Faţă. N-a avut loc, căci primarul nu era in localitate. Şi cine să prezideze ceremonia? In iulie 1903, ziarele consemnează alt ghinion. "In noaptea care a trecut, unul din cele trei vaporaşe care fac curse pe Dămboviţa a luat foc. Din neglijenţa unui mecanic care a umblat cu o lumănare aprinsă pe lăngă o cutie de gaz. Pănă au venit pompierii, focul a fost stins de trecători." Nu ştim cănd şi de ce au incetat cursele pe răul Dămboviţa.
Joc. Problema utilizării Dămboviţei pentru navigaţie
s-a reluat in perioada interbelică. De data asta a avut substrat politic. In 1921 s-a infiinţat insă "Societatea de Navigaţie pe Dămboviţa". In 1923, rezilierea contractului de concesiune a răului Dămboviţa pentru serviciul de transport. S-a revenit, iar s-a reziliat şi uite aşa s-au jucat pe considerente politice şi partinice pănă la uitare.
Şi inchei cu răspunsul ironic al lui Matei Millo la căntecul bătrănesc: "Dămboviţă, apă dulce/Apă rea/Cine te bea nu se mai duce/Să mai bea!".
Demult, demult
Legenda spune că demult, demult, pe cănd prin luncile Dămboviţei trăiau puţini oameni, a venit un cioban. Numele său era Bucur. Şi-a aşezat stăna pe lăngă apele Dămboviţei. Avea multe oi şi alte animale, dar şi multe slugi. Din cănd in cănd, viaţa ciobanului Bucur şi a familiei sale era cutremurată de vizitele nedorite ale unor prădători. Tătarii şi alte neamuri atacau şi jefuiau stăna lui Bucur. Azi aşa, măine aşa, pănă intr-o zi cănd nemernicii de jefuitori au indrăznit să o răpească şi pe fata ciobanului. Bucur impreună cu slugile sale au plecat să o salveze pe fată şi, după lupte grele, au reuşit!
