Deschidere în faţa înţelepciunii

Mokusho Zen House şi Centrul Seeds for Happiness au avut-o ca invitată la începutul lunii aprilie pe Maestra Barbara Kosen, care de peste 40 de ani s-a dedicat Căii Zen, du­când în acelaşi timp o viaţă cotidiană activă.

La Centrul Seeds for Happiness, la început de primăvară, după o introducere despre Maestrul Dogen şi budismul din China secolului al XIII-lea, Maestra Kosen a abordat diferenţele dintre budismul tradiţional şi Zenul Soto, aşa cum au fost transmise Maestrului Dogen de către Tenzo. A găsit totuşi răgaz să acorde în exclusivitate un interviu cititorilor Jurnalului de Duminică.

„La nivelul dojo-ului din România am sesizat o schimbare normală, sunt mai mulţi oameni care vin. La nivel spiritual, cred că românii caută ceva. Spre deosebire de alte popoare, există o căutare în interior, există un suflet românesc. Am impresia că asta face parte din caracterul românilor, nu cunosc foarte bine ţara dumneavoastră, dar asta se simte la cea dintâi privire. Când am venit prima dată eram împreună cu un prieten spaniol, foarte deprimat. Îmi spunea că nu vrea să fie şi mai deprimat pentru că se simţea un rău de viaţă la aceşti oameni, în interiorul lor. Simţea că românilor le era greu. Sunt 11 ani de atunci şi am senzaţia că este o rană care se vindecă. Se închide. Am sentimentul că oamenii sunt mai vii. Nu am văzut mare lucru din societatea românească, deci părerea mea nu este una per total.

Zazen este o cale spirituală, toată lumea o poate urma, nu este una religioasă. Sunt două puncte importante: observarea şi concentrarea. Nu ne sprijim doar pe raţiune şi pe intelect. Dimpotrivă, pentru că oamenii gândesc mult încercăm să gândim mai puţin. Să gândim cu un motiv pentru a gândi. Metoda zazen implică a lăsa să apară o gândire profundă, care pare un fel de intuiţie, nu o intuiţie a ceva exterior, misterios, ci mai mult intuiţia a ceea ce suntem cu adevărat. A adevăratei noastre naturi. A ne regăsi adevărata noastră faţă. De asta oricine poate remarca faptul că sunt prea multe straturi peste noi, suprapuse. Devenim un fel de marionetă în lumea fenomenelor care ne ating, ne împing, ne resping. Nu mai avem libertatea acţiunii şi libertatea minţii.

Această intuiţie care se relevă din practică se identifică cu înţelepciunea în budism. Nu este o înţelepciune a cunoaşterii intelectuale, ci revenirea la sursa fiinţei umane, în care există toate soluţiile şi care se poate dezvolta într-o direcţie mai amplă. Este, de asemenea, o direcţie care se schimbă în ceilalţi, care nu este limitată doar la problemele noastre. Problemele noastre devin puţin câte puţin lumea întreagă. Eu sfătuiesc oamenii să folosească această înţelepciune într-o modalitate practică în viaţa lor. Când avem o problemă o tot învârtim în minte, nu ştim ce să alegem, suntem mereu între bine şi rău, adevăr sau minciună, frumos şi urât. Nu ajungem să avem o viziune în care cele două părţi să fie complementare. Dacă există unul, există şi celălalt. Orice lucru are şi contrariul lui.

Trebuie să gândim just, în afara zazen. Aceasta este de asemenea observarea vieţii noastre, observarea a cum gândim. Este important. Este observarea corpului. Cineva care tot timpul învârte lucrurile, care gândeşte mult, care în loc să meargă gândind, el merge mergând, iar atunci mintea lui automat se calmează. El conştientizează corpul lui şi tot ce există în jurul lui. Prin zazen această practică de observare şi de concentrare este mai uşoară pentru că este o practică cotidiană. Zazen asta e, dar cred că oamenii se pot opri. Ne este greu să acceptăm viaţa aşa cum este ea. La început pentru că o limităm la ea, că devine lucrul cel mai important din lume. Apoi pentru că trăim în lumea dorinţelor, care ne proiectează mâine sau în altă parte. E important să trăim aici şi acum, a avea o viziune justă asupra vieţii. Să nu o limităm cu obstacole, viaţa noastră nu este limitată. A o vedea ca o panoramă este important.

Acum 30 de ani maestrul meu vorbea de criza lumii materiale. De dezechilibrul între material şi spiritual. Materialismul este noua religie. Oamenii trăiesc dincolo de mjiloacele lor, în credite. Devin angoasaţi, pentru că reali­zează asta. Apar boli psiho-somatice puternice. Toate maşinile ne contaminează aerul, cre­­ditele ne contaminează spiritul. Omul nu mai are li­bertate. Când nu mai ai nimic eşti cel mai bogat. De numele călugărului zen se leagă preceptul de a dori puţin şi de a fi satisfăcut de ceea ce are. În realitate, ceea ce avem este nelimitat. Ce avem nu se limitează la un cuvânt sau la un nume. Călugăriţă zen.

Aceste două cuvinte mă reprezintă. Viaţa mea este practica zazen. Sunt bucuroasă să am asta şi mulţumesc în fiecare zi maestrului meu. Pentru mine a fost foarte clar că decizia mea de a deveni călugăriţă zen a fost bună. Cam la un an după ce am început să practic eram în dojo-ul din Paris şi a avut loc o ceremonie pentru noii călugări. Am văzut asta şi am spus că asta vreau să fac, să replătesc, redau ceea ce am primit şi care îmi schimbase viaţa. Cu această practică viaţa mea se deschisese, eram vie. Atunci am decis să devin călugăriţă zen.”

O cale de limpezire a conştiinţei
Zazenul se adresează tuturor, fără deosebire de vârstă, sex sau in­te­ligenţă.  Învăţătura zen nu este o dogmă, ci o cale de limpezire şi ele­vare a conştiinţei. „Am deschis la această vizită un dojo la Braşov, sunt oameni interesaţi de practică”, spune Maestra Barbara Kosen. „Este dificil să găseşti un loc pentru practică. E greu. La templul mamă al comunităţii, Maestrul Myoken, cel care dă în­vă­ţătura zen la Bucureşti este un prieten de-al meu, care a practicat cu maestrul Deshimaru în tinereţea sa, ca şi mine. Cred că este important pentru o naţiune să-şi găsească adevăratul său caracter. Am impresia că societatea noastră are o mişcare care merge din jos în mai jos. Eu nu cred în asta. Este o democratizare a călă­to­riilor, a turismului, ţi se spune că poţi trăi mai bine, dar nu este adevărat. Oamenii trăiesc cu credite, trăiesc într-o nelinişte cum­pli­tă. Voi avea de lucru, voi putea să-mi plătesc creditul, am o casă, va lua ea foc. Am întâlnit oameni care îmi spuneau asta şi le-am spus să se oprească. Viaţa are o viziune materială foarte joasă.”