Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Maria Regina României , Povestea vieţii mele (111)
Mă întrebă despre ţara în care mă dusesem, despre climă, despre popor, despre obiceiurile şi politica lui. Mă întrebă despre unchiul şI mătuşa, arătând mult interes pentru Carmen Sylva, regina-poetă care venise odată s-o vadă la Balmoral şI de care îşi aduceam aminte cu drag. Îmi vorbi despre soţul meu, arătând nădejdea că mă purtam ca o soţie supusă şI ascultătoare. Mă întrebă şI despre servitori, bunica fiind totdeauna plină de grijă şI de bunăvoinţă faţă de servitorii ei. I se întâmplase în mai multe rânduri să fie servită de trei generaţii din aceeaşi familie şI era ca o datină pe care ar fi dorit s-o găsească şI în celelalte case regale. ŞI apoi, deodată, întorcându-se spre mine, îmi puse neaşteptat următoarea întrebare: “Te-a cloroformat când ai născut copiii?”
Ah, Doamne, de ce-mi punea această întrebare? Era şI ea din acei ce nu admit să se uşureze durerile unei femei prin progresul ştiinţei moderne? Oare credea în blestemul Evei şI că de-a lungul tuturor veacurilor femeia trebuie să-l rabde fără împotrivire, supunându-se Cuvântului Vechi, oricât ar înainta lumea? Sau gândea şI ea, la fel cu Carmen Sylva, că faptul de a da o naştere unui copil e o clipă de aşa poetică răpire, încât nu se cuvine ca ceva să micşoreze extazul unei asemenea dureri? Simţii cum mi se suia sângele în obraz şI cum mi se usca gâtlejul. Curaj!... Trebuia să mărturisesc că mi se dăduse să respir o clipă de cloroform, că mama şI doctorul englez stăruiseră s-o facă, cu toate că doctorii români erau tot atât de opuşi acestei idei ca şI regina lor, poetă. Cu glas scăzut, mărturisii, aşadar, că fără să fiu cu adevărat adormită, pe la sfârşit, mi se mai îndulcise crunta suferinţă, cu ajutorul acestui binecuvântat narcotic...
ŞI acum aşteptam o mustrare, o predică sau vreo dovadă a dispreţului regalei bunici, căci regina Victoria era fără îndoială o spartană şI avea să mă dispreţuiască din toată inima pentru lipsa mea de vitejie. Mare-mi fu însă mirarea când auzii un hohot de râs, dulce şI cristalin. Bunica, ridicând din umeri uşurel, după obiceiul ei, ce parcă cerea iertare pentru cele ce spunea, rosti: “ Foarte bine, draga mea! Mie nu mi s-a dat cloroform decât la al nouălea şI ultimul copil, căci din nenorocire nu fusese descoperit până atunci, şI te asgiur, fetiţo, rău mi-a părut, c-a trebuit să nasc opt copii fără acest ajutor nepreţuit!”
Oftai uşurată. Avea simţiri omeneşti draga mea bătrână! Umplea de teamă pe toată lumea, răspândea o atmosferă de evlavie în jurul ei, dar totuşi avea slăbiciuni omeneşti, încântător de omeneşti... ŞI nu se aştepta să te vadă eroică în fiece zi a vieţii tale. Închisă în palatele ei regale, înconjurată de supuşi care totdeauna coborau glasul când vorbeau cu ea, împrejmuită de slăvire, de respectul cucernic al celor ce-o serveau, precum şI de propria ei dorinţă de a rămânea departe de toate, avea totuşi sub acea desfăşurare o măreţie, atât de neapropiată, o adevărată înţelegere omenească pentru zilnicele dureri, temeri şI bucurii. Poate uneori I se făcea dor de o atingere mai călduroasă cu lumea, cu lucrurile şI cu viaţa? Poate...
Citește pe Antena3.ro
