Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Project Ethnic Relations (PER) a organizat de curând o vizită de documentare pentru jurnaliştii români în comunităţile minorităţilor naţionale din Banat şi din Gyula (Ungaria). 15 jurnalişti faţă în faţă cu aceste comunităţi.
Project Ethnic Relations (PER) a organizat de curând o vizită de documentare pentru jurnaliştii români în comunităţile minorităţilor naţionale din Banat şi din Gyula (Ungaria). 15 jurnalişti faţă în faţă cu aceste comunităţi.
Se spune că Banatul este <
CUNOAŞTEREA... Un grup de 15 jurnalişti a plecat pe acest traseu pentru a cunoaşte îndeaproape comunităţile minorităţilor naţionale. Prima întîlnire oficială cu deputatul Niculae Mircovici, membru al Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională. Ne-a invitat pe toţi la cină. În acest cadru ne-a prezentat minoritatea bulgară. Cu bune şi cu rele. La început ne-a propus o glumă... "Ştiţi de ce face bănăţeanul un singur copil? Pentru că nu poate să facă jumătate!” Aceasta este în realitate şi cea mai mare problemă a comunităţii bulgare. Din păcate numărul copiilor este din ce în ce mai mic. Rata natalităţii este ca şi a bănăţeanului. În scădere. Apoi există o problemă în ceea ce priveşte sistemul de învăţământ. "Noi considerăm că pentru a forma o clasă, numărul minim al copiilor trebuie să fie de la trei în sus, nu de la şapte sau 10. Dacă sunt cinci copii în sat şi ei vor să vorbească limba respectivă, trebuie să se poată”, spune Mircovici. Deşi limba română ocupă locul cel mai important în şcoală, elevii au posibilitatea să înveţe şi câteva materii în limba bulgară: limba şi literatura bulgară, istoria tradiţiilor minorităţii bulgare, religia. "Foarte mulţi bulgari au studii superioare. Din promoţia mea, de exemplu, din 42 de elevi, 37 au avut studii superioare”, mărturiseşte Niculae Mircovici.
SPIRITUL COMERCIANTULUI. Ca fiecare comunitate şi cea bulgară este împărţită în tineri şi bătrâni. Nici unii nici alţii nu se plâng. Există suficiente locuri de muncă şi mulţi investitori străini. Mare parte lucrează în telecomunicaţii, în servicii, în industrie. Bulgarii sînt oameni foarte meticuloşi şi au un spirit de comerţ bine dezvoltat. Niciodată nu ies în pierdere. "Decît să plătească cinci ani copilului la facultate o gazdă, mai bine strâng baiera şi îi cumpără o garsonieră!”, ne mai spune Niculae Mircovici. Sigur că în cadrul comunităţii noastre există foarte multe familii mixte. Dar asta nu înseamnă că tradiţiile lor se pierd, ba dimpotrivă. Fiecare încearcă să-şi păstreze obiceiurile. Propria identitate. Există festivaluri proprii, acţiuni culturale, mâncarea tradiţională, baluri etc. Concluzia? Oficial, le merge bine!
CU DRAGOSTEA NU TE POŢI LUPTA! După cina servită cu o seară în urmă alături de reprezentantul comunităţii bulgare, micul dejun l-am luat împreună cu preşedintele UDMR Halasaz Francisc şi subprefetul Marossy Zoltan, reprezentanţii comunităţii maghiare. Altă comunitate, aceleaşi probleme: ca şi întreaga populaţie şi maghiarii sînt în scădere. Anual aceasta a scăzut cu circa o mie de persoane, în primul rând din cauza migraţiei. Cea de-a doua problemă - asimilarea. Din populaţia maghiară, 63% trăieşte în familii mixte. Iată calea cea mai sigură spre asimilare. Se poate evita acest fenomen? "Ca şi Consiliul Judeţean nu putem face nimic pentru a-l preîntâmpina. Cu dragostea nu te poţi lupta. Dragostea e dragoste şi nu te poţi amesteca, glumeşte pe un ton serios domnul Marossy Zoltan. Oricum ar fi, pierderea identităţii reprezintă un minus pentru toate comunităţile minoritare, nu numai pentru cea a maghiarului. "În Banat, căsătoria mixtă este un lucru firesc. În secuime fenomenul acesta nu e chiar aşa de tolerat şi de acceptat. Din punctul de vedere al conservării unei minorităţi, ei au dreptate. Dacă o comunitate nu încearcă să-şi păstreze identitatea în mod accentuat, atunci piere. Că piere în 100 de ani, sau în 500 de ani tot se pierde”, sunt de părere reprezentanţii comunităţii maghiare. Un copil chiar dacă urmează cursuri în limba maghiară, nu va învăţa să scrie şi să citească în limba maternă decât dacă este crescut într-o familie intelectuală care se preocupă de tot ceea ce presupune cultura maghiară. Procentul vorbitorilor de limbă maghiară este într-o continuă scădere. "Dacă în 1990 am avut în jur de 2000 de elevi în învăţământul în limba maghiară acum avem aproximativ 1000, declară preşedintele UDMR.
Bun venit în oraşul fără şomeri! Urarea primarului Dănuţ Groza. Sânnicolau Mare, oraşul cu aproape 14000 de suflete care mai de care mai colorate şi variate din punct de vedere etnic. O parte din România care trăieşte bine! Locurile de muncă se găsesc cu prisosinţă, minorităţile la fel. Aici trăiesc sârbi, maghiari, romi, bulgari, germani. "De-a lungul timpului şi până astăzi climatul de convieţuire a fost unul normal, fără mari divergenţe la nivel etnic. Spre bucuria noastră, spune domnul Dănuţ Groza în acest oraş nu există conflicte între etnii. O dovadă că aceste lucruri se derulează normal este şi faptul că aproape toate naţionalităţile au biserici. Nemţii, maghiarii şi bulgarii au biserici catolice, sârbii şi românii au biserici ortodoxe. Important de reţinut este că avem şi grădiniţe cu predare în limba maghiară, în limba germană care au continuitate şi în şcoala generală.”
BOGÃŢIA ÎNGERILOR. La câţiva kilometri de Sânnicolau se află Dudeştii Vechi. Nu ştiu câţi se străduiesc de obicei să culeagă informaţii despre o asemenea comună, dar nimeni nu se aşteaptă să găsească pe internet atâtea detalii cu privire la un loc fascinant, poate uitat de mulţi dintre noi. Despre el ne vorbeşte primarul Gheorghe Nacov: "De-a lungul istoriei comunitatea bulgară nu a fost ferită de necazuri, dar putem spune că am dus-o destul de bine. La Dudeştii Vechi funcţionează cea mai veche şcoală a Diasporei Bulgare. Tot aici se află singura comunitate bulgară catolică din lume care scrie cu litere latine.” Domnul Nacov ne prezintă muzeul bulgar cu date precise fiind pasionat de istoria comunităţii sale. Ne prezintă şi câteva date despre Biserica Bulgară, despre bogăţia portului popular, despre copiii acestei comunităţi care îşi poartă cu mândrie portul. Figuri de păpuşi sau de îngeri. Aflându-se în faţa a câţiva jurnalişti, domnul Nacov ridică o problemă importantă în speranţa că noi, cei din presă, vom încerca să luăm o măsură. "Este cineva de aici slovac, spre exemplu? Nu contează oricum. Putem înfiinţa oricând o organizaţie a slovenilor din România. Din punct de vedere legal ne este permis. Este o problemă reală cu care ne confruntăm în momentul de faţă. Ca să reprezinţi o organizaţie a unei minorităţi etnice, la noi poate candida în Parlament orice persoană. Se poate ajunge ca reprezentanţi ai bulgarilor, sârbilor, croaţilor să fie persoane care nu au nici o legătură cu etnia respectivă. Nu este necesar să cunoască nici măcar limba. Da, trăim în secolul 21 şi în România de astăzi există o formă gravă de discriminare! "
NE PLEACĂ TINERETULl! De pe meleagurile Dudeştilor ne-am îndreptat spre Casa "Adam Muller Guttenbrunn”, sediul Forumului Democrat German, unde preşedintele Karl Singer începe cu o problemă gravă a comunităţii germane. Este de altfel o problemă naţională, dar nimeni nu face nimic: "Ne pleacă tineretul! Crearea <
ARMONIE ETNICĂ. Asimilare, scăderea natalităţii, familiile mixte, problemele legate de necunoaştera limbii materne. Cam acestea ar fi probelemele de bază ale minorităţilor naţionale. Copiii au astfel de probleme? Se simt discriminaţi de români? Prima oprire a fost la Nădlac, în mijlocul comunităţii slovace. La Liceul Teoretic "J. Gregor Tajovsky” am stat de vorbă cu câţiva elevi de aici. Deliciul prezentării acestei şcoli. Majoritatea sunt la secţia de slovacă şi au fie 16, fie 17 ani. Nu s-au arătat nicidecum intimidaţi de reportofoane şi nici de aparatul foto. Dimpotrivă. Au ieşit din sala în care profesorii ne povesteau despre istoria acestei instituţii şi au acceptat cu zâmbetul pe buze să stea de vorbă cu noi. Cum vă înţelegeţi cu ceilalţi colegi? "Ne înţelegem perfect cu toţii.” Indiferent de etnie? "Aici, toată lumea este egală”, mărturiseşte unul dintre elevi. "Nu există rasism, fiecare s-a născut aşa cum a vrut Domnul. Nu ne certăm nici cu cei români, nici cu cei rromi. Este o armonie extraordinară.” Sunt atât de deschişi, încât nu pare a fi o poveste învăţată de acasă. Cum vă petreceţi timpul liber? Staţi la fel de mult ca şi noi în faţa calculatorului? "Petrecem destul de mult timp în faţa computerului, dar cel mai mult ne place să dansăm, pentru că facem parte din ansamblul folcloric Sálásan. Şcoala pentru mulţi dintre noi este o pasiune. Majoritatea timpului îl petrecem la repetiţii pentru că participăm la multe festivaluri, baluri.” Planuri de viitor? Cei mai mulţi vrem să urmăm facultatea în Slovacia, restul în Timişoara. La Bucureşti se gândeşte cineva? "Puţini pleacă în capitală pentru că este foarte departe de casă. După ce vor absolvi studiile superioare vor să se întoarcă acasă, aici la Nădlac.
IMN DE VESELIE. De la "grupa mare” de adolescenţi, am ajuns la grupa mică - Şcoala generală şi grădiniţa din Bătania, acolo unde copiii români reprezintă minoritatea. Un loc plin de căldură sufletească, o construcţie nou care arată mult mai bine decât o şcoală din România. Copiii de aici vorbesc limba maternă, dar nu foarte bine. De înţeles înţeleg foarte bine cu toţii. De asemenea, maghiarii învaţă româna şi invers. Doamna directoare este tare mândră de copiii ei. Nu le spune elevi, ci copiii mei. "Din păcate sînt mulţi copii care ştiu bine limba română şi nu au cu cine să o pună în practică. Cea mai mare bucurie a unei eleve s-a produs când un trecător a întrebat-o cum să ajungă într-un anumit loc şi ea a ştiut să-i explice. În sfârşit cineva a avut nevoie de limba ei!” Doamna directoare susţine că există multe materii grele la şcoală - matematică, fizică, chimie, şi să le înveţi într-o limbă pe care nu o stăpâneşti este cu atât mai greu. Aprobăm. Discuţia este întreruptă de sunetul soneriei. Am fost salvaţi de clopoţel!
ÎN LOC DE FINAL. Ne doream să ieşim în curtea şcolii să vedem cum se joacă micuţii. Sînt plini de veselie şi de voie bună. Se formează un cerc mare. În acelaşi grai, ne-au adus aminte de cum înfloreau grădinile în copilăria fiecăruia : "Înfloresc grădinile/Ceru-i ca oglinda/Prin livezi albinele/Şi-au pornit colinda./Cântă ciocârliile/Imn de veselie/Fluturii cu miile/Zboară pe câmpie./Joacă fete şi băieţi/ Hora-n bătătura/Ah! De ce n-am zece vieţi/Să te cânt natură!”
Cea mai mare atracţie a lor a constituit-o aparatul foto. Toţi vor să facă poze. Intrăm în jocul lor atât subsemnata cât şi fotoreporterul îi poţi da numele. Nu m-am putut abţine şi i-am furat şapca unui copilaş cu cei mai frumoşi ochi verzi. S-a uitat la mine supărat, neştiind ce să facă. Aproape că-i venea să meargă la doamna învăţătoare să mă spună, dar nu a îndrăznit. A încercat apoi să mă prindă şi să-şi recupereze şapca, dar fiind prea mic nu a ajuns până la mine. I-am făcut un semn şi rapid către obraz şi am primit un pupic. Băiatul mi-a şoptit timid ceva, dar nu am înţeles. Problema însă s-a rezolvat. Fiecare pe… limba lui!
