Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Va prezentam povestea vietii lui Tanase dintr-o sursa nu usor de gasit astazi : Jurnalul ziaristic al lui Nicolae Carandino. In afara acesteia, astazi, singura sursa de informatii usor de procurat este cartea lui Ioan Massoff si Radu Tanase, intitulata Tanase. Unele dintre cercetarile lui Carandino au fost introduse in acel volum. Mai mult, jurnalul ziaristic al lui Carandino contine informatii inedite despre saracia in care s-a zbatut multi ani Tanase, despre rezultatele lui slabe la scoala, despre poznele pe care le facea, batai, furaciuni si care, daca ar fi fost introduse in carte de Radu Tanase, ar fi fost cu siguranta cosmetizate dintr-un soi de protectie sau intimitate fata de tatal sau, marele comic. Multe amanunte le aflam doar de la Carandino, el fiind singura sursa obiectiva, cu informatii necosmetizate, mai precis: pline de detalii negative din viata marelui comic.
In fragmentele lui Carandino sunt prezentate franturi din amintirile copilariei vasluiene, cand pasiunea artistica mijea in “mormolocul” mai vioi si mai dezghetat decat presupunea varsta frageda, ispravile liceanului debutant in meseria de director de teatru, aventurile invatatorului, veselia si necazurile soldatului Tanase in cei sapte ani de ostire, visurile plutonierului reangajat care era si student la Conservator in acelasi timp, participarea la primele companii de teatru si de opereta, imprejurarile celui dintai turneu in strainatate, triumful revistei in epoca neutralitatii si renasterea ei in perioada de dupa razboi, precum si etapele unei cariere care a culminat cu festivitatea de la Cercul Militar, la care, alaturi de Suveran, au participat oameni de seama ai vietii publice de atunci. Vom prezenta toate acestea acum in 2015, cand se implinesc 135 de ani de la nasterea lui Tanase si 70 de ani de la moartea sa, in 1945.
Un Tanase necunoscut. Repetent din cauza matematicii
Tot ce a reusit s-a datorat eforturilor proprii. Vom insista pe dezvaluirile ceva mai intime ale reporterului. Se spune ca in cartierul vasluian unde s-a nascut pe 5 iulie 1880, inainte ca mama sa Elena sa-i dea viata, babele de prin vecini ar fi spus ca vor fi gemeni. Locuinta parintilor, o casuta taraneasca cu prispa si acoperis de tabla, era pe strada Husilor, o ulita ingusta si desfundata dintr-un cartier modest al orasului Vaslui. Parintii erau oamenii gospodari, insa nestiutori de carte. Tatal sau ajunsese un fel de laborant la singura farmacie din centru - Ortenski, dupa ce la nasterea lui Constantin fusese un soi de servitor, fapt aratat si in certificatul de nastere al lui Tanase, in dreptul ocupatiei tatalui scriind “serv”. Ei faceau parte din randul celor care iscaleau cu degetul prin simpla impregnare a degetelui muiat in cerneala. Tatal era o fire chibzuita, serioasa. In schimb, mama, Elena, fiind vesela si inzestrata cu simt muzical, i-a cantat cantece si romante inca din copilarie. Constantin, baiatul “tatutii” si al “mamutii”, singur la parinti, era mai alintat decat cei din vecini. Baiatului i s-a recunoscut in scurt timp un statut de sef, si acest lucru se datora fie priceperii la nazbatii, fie iutelii de mana. Fiind si un picut mai dezvoltat decat ceilalti, Costica, cu droaia de supusi dupa el, “intindea toata ulita si toate maidanele”. In timp ce tata isi vedea de serviciu, iar mama de gospodarie, pentru ca era casnica, Costica cutreiera orasul. Pleca in haiducie la Bulbonica sau in alte cartiere mai indepartate de unde de multe ori venea “plans si hartanit”. Alteori facea salturi in apa Vasluietului. “Vara innota la ghiol cu baietii si trecea cu ei apa, legat de coada cailor sau prindea chiscari din namolul de la fundul apei”. La 7 ani a fost dat la scoala. Inca de la inceput s-a dovedit mai bun la muzica si sport. Cu celelalte obiecte nu prea se intelegea, mai ales artimetica nu ii era pe plac. Drept pentru care in clasa a doua “a stat doi ani”.
“Leacul” lui Nasaila
Constantin a capatat repede o porecla, aluzia la nasul sau lung. Candva i se spunea si “Nasaila”, dar a gasit leac si pentru cei care isi bateau joc de el. Fiind mai voinic decat copiii de seama lui, mai scapa cate un pumn, doi, dupa cate o ureche, asa incat lucrurile intrau pe fagasul normal repede. De altfel, in familia sa mai toti erau vanjosi, unchii sai din partea bunicului erau la fel de inalti si falnici.
Se juca cu ceilalti copii de-antoarselea cu banii, de-a “mingea-n borta”, pana-ntr-o zi cand s-au trezit facand teatru asa cum au vazut ca fac artistii la Gradina Iacob. Insotit de ceilalti, Costica nu rata reprezentatiile din orasul sau natal Vaslui. Odata a cazut in urzici din varful unui pom in care urcase si s-a dus acasa basicat tot. “N-ai fi plecat “di la tiatru”, drace, sa vii acasa nici de ti-ar fi plesnit ochiul, Doamne fereste!”, ar fi spus mama sa in acea seara.
Mesterul Manole, prima piesa a trupei lui Tanase
Pe atunci, la Gradina Iacob, care gemea de lume, canta vestitul cupletist I. D. Ionescu. Actorii se aratau lumii foarte eleganti si Tanase ii admira visand sa ajunga ca ei. Si cum acestia aducea a Parisul cosmopolit, nu era greu sa incolteasca in gandul unui provincial astfel de dorinte. Asa ca au inceput copiii sa dea si ei reprezentatii prin curtea gospodarie parintesti. Si-au facut o mica trupa, condusa, de cine altcineva decat de Tanase. Asa au interpretat ei pentru prima data “Mesterul Manole”, intr-o montare cu scenografie asigurata de cearceafuri, laicere si ce se mai gasea prin casa. Spectacolele erau cu plata. La inceput se percepea pentru cele trei feluri de locuri un bumb (nasture), doi bumbi sau trei bumbi. Apoi, pretul intrarii a urcat odata cu varsta copiilor de la cinci si zece la cincisprezece bani. Se spune ca Tanase isi construia mustati luand lana din fuiorul mamei. De Craciun, baietii mergeau cu steaua, sau “cu haiducii”. O scurta piesa de teatru, in care juca si Tanase. Interpretand astfel de roluri, el a ajuns cunoscut in mahala. Asa ca nu a fost decat un pas pana cand, fiind un pic mai maricel, a capatat un rol mic intr-o piesa a unei trupe evreiesti aflate in trecere prin Vaslui. Intr-o vara s-a nimerit sa ajunga trupa lui Segalescu, care juca in idis, iar Tanase cunostea limba, fiindca avea multi vecini evrei. El asista la repetitii si, cand a lipsit unul dintre actori, el, fiind mai dezvoltat, a jucat cu mustati aplicate rolul unui birtas. La vremea cand Tanase se intalnea cu Carandino si-a amintit si care a fost prima lui replica rostita pe o scena: “Biata Zalostina! Antoniu!”. Dar rostul cel mai important al lui Tanase in aceasta piesa era de fapt tragerea cortinei. Furat de pespectivele pe care doamna Marculescu, artista, le lasa ghicite atunci cand se dezbaca si de luminile scenei, Tanase mai uita de sarcina, dar vasluienii nu protestau cand la mijlocul actului se lasa dintr-odata cortina pana la jumatate din marimea ei.
Amintiri din vremea liceului
Marele actor isi aminteste ca in acea perioada a venit si vremea liceului si atunci i s-a intiparit in memorie o scena petrecuta cand printii Ferdinand si Maria participau la exercitiile trupelor masate in zona. Frumusetea printesei trecand calare pe un cal alb a lasat o urma nestearsa in memoria sa. Cat despre studii, nu a fost un elev prea stralucit Tanase. Lua zece la muzica, religie, gimnastica si cate un trei la celelalte obiecte. Nu i-a placut limba germana. Dar ca sa treaca cu bine de examinari recurgea la fel de fel de tertipuri. Ba chiar le folosea si in altfel de imprejurari: de exemplu, a mers cu un coleg la un bragagiu si a spus ca-i face cinste. Dupa ce acesta a consumat bautura iar turcul ce servea nu a fost atent, Tanase, care se anuntase ca plateste, a sters-o. Turcul l-a reclamat, iar elevul poznas a fost admonestat de directiunea scolii. El a fost recunoscut pentru ca a fost descris de negustor prin cuvintele: “este unul cu nasul mare!”
Bun gimnast, dar respins la scoala militara
Tanase s-a dovedit si talentat la gimnastica. Cand venea profesorul Negruzzi de la Iasi cu trupa lui de gimnasti, sarea si “Nasaila” la trambulina peste 12 soldati cu baioneta la arma, de ramaneau toti cu gura cascata. A ramas corigent la fizica in clasa a IV-a si profesorul nu vroia sa-i elibereze diploma, dar cu staruinte, cu ceva cunostinte in plus, i-a dat drumul. Insa, chiar de pe atunci au iesit in evidenta unele trasaturi de caracter ale sale. Tanase era timid din cauza urateniei fizice simtite de el cu privire la propria persoana. Remarca pana si la prietenii lui apropiati miscarea instinctiva de respingere. A suferit din acest motiv. De multe ori il durea efectul neintarziat de veselie pe care in provoca pana si prin simpla lui aparitie. Dupa ce a absolvit cele patru clase de liceu a plecat la Iasi sa se inscrie la scoala militara, dar a fost respins tocmai la examenul fizic unde era mai bine pregatit, in dauna unui concurent al carui tata era militar de cariera. Dezamagit, a mers intr-un loc “La patru stalpi”, unde colcaiau prostituatele. Insa necazul nu i-a dat pace, asa ca a plecat acasa si s-a facut invatator impreuna cu prietenul sau Ion Adam. Lui Tanase ii placeau copiii. Se intelegea cu ei repede, le spunea tot felul de povesti, le scornea tot felul de jocuri. A fost invatator la Cursesti (Vaslui), Harsoveni si Poenesti. La scoala intampina dificultati datorita infatisarii sale. “La inceput aveam de luptat cu figura mea care, orice s-ar spune, nu inspira multa incredere”. Era numit “invatatorul cu nasul mare”.
Desi la Cursesti s-a simtit un pic stingher printre oamenii care il priveau banuitor, la o nunta din sat i s-a propus chiar sa fie vestitor. Lucrurile mergeau de minune, s-a incins o hora, Tanase, infierbantat, juca toate fetele. Insa acest lucru i-a adus neplaceri. S-a incins la un moment dat si o bataie la care s-a ales cu cateva ghioge in scafarlie. Iar dupa acest incident a parasit localitatea. In timp ce Costica era plecat ca invatator, mama sa a nascut-o pe Maria, o consolare intarziata pentru parintii care ramasesera singuri.
Din Vaslui, in armata
Intors acasa, Tanase dadea reprezentatii de gimnastica, la care colaborau si alti prieteni. Adaugase la spectacol si o parte comica, pe care o interpreta personal. Fratii Balaseu erau foarte priceputi in evolutiile la trapez si bara fixa. Ramas odata cu marginile pantalonilor de clovn infasurate pe aparate Tanase a cazut si si-a rupt un dinte din fata. Intre timp se mutase ca invatator la Harsoveni, dar era faimoasa deja si trupa de clovnerie si gimnastica a insolitului cadru didactic. La una din reprezentatiile din Vaslui s-a nimerit si tatal sau ca spectator. Numai ca aplauzele din public l-au intristat si i-a spus acasa fiului: “Nu vezi ca te-ai facut de rasul lumii! Sa ajungi tu “actior”!. Tanase avusese incurcaturi muieresti la Harsoveni, se plictisise sa mai fie invatator. Asa ca s-a hotarat sa plece voluntar in armata, dar numai mama sa stia de acest lucru. Tata il vroia telegrafist la CFR, cum se stia. La Bucuresti a trecut tantos poarta Regimentului 1 Geniu, dupa ce se oferise voluntar in armata. Insusi actorul povesteste ca, ostas fiind, a luat destule perechi de palme. In amintirile sale arata ca odata cu viata de cazarma si-a inceput si adevarata cariera artistica si ca el a organizat primul teatru ostasesc. Desi simplu soldat, Tanase, datorita studiilor pe care le avea si faptului ca fusese invatator, a fost numit profesor de “particulare” la scoala de caporali si de sergenti si preda notiuni de istorie, religie si geografie la scoala de caporali si de sergenti celor care il “smotruiau” la instructie. Pe atunci, cei care il indrageau ii spuneau “Tanasica, omul lui Dumnezeu”». Tanase era simplu, comunicativ si se intelegea de minune cu toata lumea.
Teatru in cazarma
Tanase a ajuns pana la urma plutonier. Odata cu avansarea in grad a reusit sa dezvolte si o mica activitate teatrala chiar la unitate. A organizat un fel de teatru din foi de curte in curtea cazarmii, cu reprezentatii sambata dupa masa, la care baietii mai “subtiri” din regiment isi dadeau concursul. “Mai tarziu, trupa, castigandu-si galoanele artistice in curtea regimentului, a obtinut dreptul de a juca in sala de mese”. Se organizau si coruri ale armatei care mergeau la principalele institutii. Insa, odata, de un Craciun, Tanase a fost si prin alte parti, si asa a avut probleme la unitate. Pedeapsa a fost exemplara, au luat cu totii cate 10 zile de arest. Tanase, unul dintre sefii de cor, a fost suspendat din grad vreme de sase luni. Atunci plangea tot timpul si era bantuit de ganduri negre. Insa bucurandu-se de simpatia ofiterilor a iesit cu bine si din acest necaz. In timpul serviciului activ, Tanase a fost recomandat dirijorului corului de la Biserica Popa Tatu, pentru ca avea o voce frumoasa de bariton. Era platit cu 12 lei pe luna. Vara, regimentul pleca prin tara pentru lucrari de geniu. Cu aceasta ocazie se organizau serbari, prilej cu care Tanase a organizat o prima montare serioasa a unei piese. Piesa se chema “Ofiterul si ordonanta”, iar Tanase juca rolul locotenentului. Decorurile se straduiau sa semene cat mai mult fotografiilor de pe peretii din cazarma. Publicul a fost entuziasmat, iar ofiterii incantati de dibacia lui Tanase in arta teatrala, asa incat a crescut simpatia de care se bucura. La trei ani de la inrolare a parasit regimentul. Se gandea sa se angajeze in domeniul cailor ferate, asa cum isi dorea tatal sau. Insa soarta i-a rezervat altceva.
In civilie. Conservatorul
Tanase si prietenul sau Barlogeanu trebuiau sa infrunte, civili fiind, greutatile vietii in Bucuresti. Notorietatea marelui actor nu trecuse inca de portile unitatii militare. In 1902, a luat hotararea de a se inscrie la Conservator. A fost cat pe ce sa rateze acest lucru, pentru ca ii lipseau actele de la Vaslui. Nu i-a fost greu sa treaca de probe, insa examinatorii, printre care si marele profesor Notarra, au fost impresionati de vocea sa deosebita, de aspectul fizic si mai ales de rostirea cu talent a poeziei comice cu tenta nastrusnica: “Naiul, cobza si vioara”. T anase i-a impresionat pe toti, mai ales prin talentul sau innascut care a iesit la iveala atunci cand a trebuit sa imite diferite instrumente. La final, toata comisia a izbucnit in ras. Ba chiar insusi Nottara a remarcat: “asta are in el un comic natural, vorbeste doar si razi de el”.Nu se astepta sa fie admis, insa, in ciuda concurentei aprige, a promovat examenul de intrare la Conservator. Din douazeci de concurenti, doar doi au reusit: Ion Manolescu la sectiunea drama si Constantin Tanase la comedie. Dupa ce a intrat la facultate, viata de artist a lui Tanase era impartita intre cursurile de la Conservator si corul de la Biserica Popa Tatu.
Vindea unsoare de copite
Insa starea materiala era precara. Asa incat s-a vazut nevoit sa se angajeze comisionar. A acceptat ideea prietenului sau de a deveni plasator de unsoare de copite cu entuziasm. Cu greutate a facut ceva bani din aceasta munca, dar, fiind putini, Tanase a intrat si in suma pe care trebuia sa i-o dea negustorului pentru costul produsului, asa ca a intrat in bucluc. A scapat doar renuntand si la scurta cariera de negustor. Se intampla sa nu vanda tocmai din cauza aspectului sau comic. Intreba pe cate un client: “aveti nevoie de unsoare de copite?”. La care potentialul cumparator raspundea: Vezi-ti de treaba, hai ca n-avem timp de glume!. In tot acest timp, s-a mutar cu chirie dintr-un loc in altul, in conditii insalubre. Potopit de grijile financiare, Tanase cere sa fie primit din nou in armata, mai ales ca era cunoscut si indragit de ofiteri. Un colonel de la unitate i-a spus ca poate sa mearga si la Corservator in orele libere. Astfel, asigurat din punct de vedere material, mancand la popota ofiterilor si dormind in odaie separata la cazarma, el a putut sa desfasoare si o intensa activitate artistica. A cumparat un pian si o bicicleta cu care sa ajunga din oras de la Conservator la unitate si inapoi. Apoi, Tanase a ajuns in fata unei comisii pentru a primi gradul militar. Trebuia sa raspunda la intrebari legate de tehnica militara. Nu prea a stiut, dar a tot intors-o si s-a salvat tot cu o poezie si cu verva sa de actor.
Bataus
Tanase avea in tinerete si o reputatie de bataus. Este cunoscut un episod cand a batut pe unul dintre membrii corului bisericii Popa Tatu. De fapt, nu numai unul a ramas cu ceva amintiri de la Constantin, frumoase vanatai lasand Tanase la mai multi membri ai corului. Insa ispravile sale de bataus coincideau cu o oarecare notorietate muzicala de care se bucura de asemenea. Timid, avea trac atunci cand trebuia sa joace intr-un spectacol important. A ramas in amintirea actorilor de atunci un spectacol la care trebuia sa asiste directorul teatrului Davila. Trebuia sa spuna o replica din rolul sau “Phileas Fogg” in “Ocolul pamantului”. “Negrii au o ura neimpacata contra celor albi.Ori de cate ori ii intalnesc ii ataca si ii omoara..”. La care Tanase a spus: “Negrii! Negrii...Ataca...Cruta. Cruta. Cruta! “Pana sa zica ultimul cuvant, tot ansamblul navalise din culise pe scena, unde toata lumea - Davila, D. Gusti si altii - se prapadeau de ras. A suferit mult pentru aceasta intamplare, insa colegii nu au luat-o ca pe ceva grav, mai degraba cu totii au descoperit latura sa comica, de geniu, pe care o avea vasluianul. De altfel, el avea veleitati doar pentru comedie, oricate sfortari ar fi facut sa joace si drama. La un spectacol, avea de dat urmatoarea replica dramatica: “Fiul dumneavoastra, domnule Lechat, a avut un accident de masina si a murit”, la care toti spectatorii nu s-au putut abtine sa-si stapaneasca rasul. Tanase, nefericit, a spus ca si-a dat toata osteneala sa fie cat mai dramatic posibil.
In trupa Grigoriu
A urmat o perioada in care a jucat la Teatrul National in tot soiul de roluri neimportante, in functie de cerintele regizorilor. Apoi, dupa desfacerea trioului Ciucuretti-Maximilian - Carussy de trupa Grigoriu, Tanase a fost angajat in aceasta trupa Grigoriu. Cu care a mers in turnee prin tara. Dar actorii nu prea aveau bani, pentru ca erau prost platiti de sef. Asa ca s-a gandit sa inteemeieze o trupa impreuna cu Misu Fotino. Prima piesa care le-a venit in minte sa o joace : “Tivila de la Hotel Ghidale”. De ce s-a casatorit Tanase intaia oara si de ce a ales-o pe Iosefina Reitman ? A decis astfel in primul rand datorita felului sau de a fi - aflat printre straini si putin inclinat spre a duce o viata boema, a cautat sa-si faca un rost familial. Insa, in anii 1920, Tanase se desparte de prima sotie si se casatoreste cu Virginia Niculescu.
Carabus, 1919
In 1919, Tanase avea aproape 40 de ani. Impreuna cu actorul N. Grigorescu-Tuciu, Tanase a luat parte la o licitatie si a obtinut inchirierea locului de pe strada Academiei, unde fusesera teatrele de vara “Amicii orbilor” si “Ambasador”, unde a si jucat cu ani in urma. In acest loc s-a construit atunci Teatrul Carabus, ce a insemnat o cotitura in viata lui Tanase. Numele provine de la o forma creionata de un arhitect. Terenul era dispoportionat de ingust fata de lungimea lui si arhitectul a desenat scena, aleile si partile laterale, la care a spus : “Ai desenat un carabus. Ce-ar fi sa-i spunem Carabus? Printre personajele luate in vizor: imbogatitul de razboi, cinstea, o chiriasa fara locuinta si altele. Se cantau melodii in ton cu Parisul, se lansa noul dans fox-trot. Tanase juca rolul omului simplu si astfel a capatat un succes nemasurat, ce l-a facut sa mearga cu trupa in nenumarate turnee in tara si strainatate. Pentru ca la Carabus a avut mult de furca cu ploile, din cauza carora trebuia sa amane spectacolul, Tanase ura din suflet paparudele. De altfel, el isi iubea meseria si teatrul. Carabusul constituia intreaga lui familie.
Ultima stagiune
Tanase a facut numeroase turnee peste hotare si multe s-au bucurat de un real succes. Insa celebru ramane turneul efectuat in Egipt, de unde a adus si foarte multe fotografii facute in fata celebrei piramide si a Sfinxului. Cairo, un drum de 250 de kilometri facut cu trei autobuze, caldura, oboseala, toate s-au inclinat in fata succesului trupei Carabusului. Mai grav a fost ca, odata cu instaurarea dictaturii antonesciene in septembrie 1940, problemele cu cenzura s-au accentuat, dar Tanase a avut astfel de probleme si de-a lungul timpului. Odata, netinand cont de dispozitiile cenzurii, Tanase spune in finalul unui cuplet: “Inainte de-a pleca/ Vreau sa va mai spun ceva:/ Eu, la orisice cuplet,/ Terminam in mod discret /cu aluzii delicate/ La orasele cedate, /Astazi nu mai spun nimic,/ N-o mai iau dupa tipic./ Uite care ne e idealul:/ Vrem Ardealul! Scurt, precis si raspicat /S-a transat”. Dupa 23 august 1944, Tanase nu mai avea unde sa joace, scena Carabusului fiind bombardata, la fel ca multe alte obiective din capitala. A gasit insa loc Paladium. In 1945, dupa peregrinari si o stare nefericita participa la o manifestatie de 1 Mai. Apoi se imbolnaveste si moare, el fiind inmormantat la Cimitirul Bellu.
Video, sursa Youtube:
https://www.youtube.com/watch?v=ACNYKctLv94
https://www.youtube.com/watch?v=1SbLTsfxqnY
https://www.youtube.com/watch?v=UJORYzO9Y1M
Foto: Arhiva Muzeului Judetean “Stefan cel Mare” Vaslui
