Descoperirea unui nou mormant bine conservat, in Sahara egipteana, aduce elemente noi in cercetarile asupra celebrului Tutankamon, pe care arheologii si istoricii le intreprind de multa vreme.
ROXANA ROSETI
Faraonul a fost considerat inca de la inceputul istoriei Egiptului ca un zeu, atat in viata, cat si dupa moarte. El era cel care conducea ceremoniile religioase si ritualurile legate de viata agricola a tarii, era judecator si comandant suprem al armatei si controla administratia prin intermediul vizirilor sai. La curtea lui totul era invaluit in aur, iar ceremoniile erau fastuoase, tocmai pentru a-i confirma imaginea de atotputernic.
DOICA ZEULUI. Fastuosul mormant, scos la lumina de o misiune arheologica franceza, este al asa-numitului scrib al trezoreriei. Numele scribului nu este cunoscut, ci doar diminutivele sale: Raiay sau Hatyai. Sarcofagul nu a fost gasit, ceea ce duce la presupunerea ca mormantul nu a fost folosit. Rayai era scribul trezoreriei templelor lui Aton, din Memphis, vechea capitala de langa Cairo, si din Akenaton, capitala creata de faraonul cu acelasi nume langa Minya, in sudul Egiptului.
Descoperirea acestei comori artistice si istorice a relansat cercetarile legate de numele unei anume Maya. Mormantul ei, descoperit in 1996 si la fel de bogat ornat cu magnifice reliefuri si gravuri, se crede a fi cavoul doicii lui Tutankamon. O gravura o infatiseaza pe Maya tinandu-l in brate pe Tutankamon. Cum sotia scribului se numea tot Maya, cercetatorii se intreaba daca ea nu este cumva una si aceeasi persoana cu doica celui considerat zeu.
VESNICE MISTERE. Istoria faraonilor egipteni este plina de mistere. Faraonul Akenaton si celebrul sau fiu Tutankamon au trait intr-o perioada framantata din istoria Egiptului, cand conflictul dintre cultul unui singur zeu, impus de Akenaton, si politeismul traditional al egiptenilor, sustinut de marii preoti, a atins apogeul. Tutankamon, tanarul si efemerul rege, a fost probabil fiul lui Amenophis IV, faraon din a 18-a dinastie (1350 i. Hr.), care si-a luat numele de Akenaton. El a impus cultul unui singur zeu, Aton (soarele), fapt unic in istoria Egiptului. Egiptologii il considera un personaj fascinant, dar destul
de ambiguu, a carui sotie impartasea acelasi fanatism religios.
Cei care sunt pasionati de Egiptul antic au auzit despre "blestemul lui Tutankamon", poveste ce a ajuns aproape la fel de celebra ca si faraonul. Egiptenii au incercat sa faca mormintele inaccesibile pentru cei vii - au acoperit intrarile in criptele subterane cu tone de piatra, au creat niste intrari false, iar pe cele adevarate le-au mascat cu foarte multa atentie, au facut niste capcane mortale.
PREVIZIUNI. Adesea, daca cei care patrundeau in mormant puteau sa citeasca aceste lucruri si se fereau erau chiar salvati. In trecut, cand de necropolele egiptene au inceput sa fie interesati arheologii, iubitorii de antichitati si comerciantii de raritati, unele previziuni inspaimantatoare din trecutul indepartat se pare ca au inceput sa se indeplineasca. Printre marfurile care se aduceau din Egipt in Europa, mumiile erau socotite cele mai pretioase. Fiecare capitan de vas stia cat de greu este sa transporte pe mare un trup mumificat infasurat in niste panze foarte fragile. Echipajul protesta cel mai adesea violent, amenintand ca va parasi corabia, marinarii se temeau de scufundarea corabiei si de alte nenorociri. Uneori incercau sa scape de aceasta teama rugandu-se si spaland mumia cu apa sfintita.
S-au scris tomuri intregi despre moartea prematura a multora dintre cei care, in 1923, au fost prezenti la deschiderea camerei in care era depusa mumia lui, afirmandu-se ca toti au fost rapusi de blestemul scris la intrarea in mormantul antic. Dar cercetari recente au scos la iveala faptul ca lucrurile nu stau chiar asa.
SCHELETUL
Deloc impresionati de povestile cu blesteme, arheologii lucreaza si astazi din plin in Egipt, iar rezultatele muncii lor sunt deseori la fel de spectaculoase ca descoperirea mumiei lui Tutankamon, dar mai putin mediatizate. Recent, o echipa egipteana de arheologi a deschis un sicriu din lemn, vechi de 5000 de ani, care contine un schelet ce prezinta cele mai vechi urme de mumificare descoperite pana in prezent. Potrivit Consiliului egiptean al antichitatilor, o parte din mormintele din piramidele de la Sakkara (la 20 de kilometri
sud de Cairo) apartin unor oficiali care au trait in perioada 3100-2890 i.Hr., pe vremea primei dinastii antice egiptene. Pana acum se gasisera grupuri mumificate in morminte de data mai recenta.
BLESTEMUL
Numeroasele lucrari despre blestemul lui Tutankamon citeaza o asa-zisa inscriptie hieroglifa descoperita chiar la intrarea in camera funerara a faraonului: "Cine intra in acest mormant va fi curand atins de aripa mortii". Sumbrul avertisment ar fi, in realitate, inventia unui ziarist din anii â20. In realitate, la mormantul faraonului nu s-a gasit nici o inscriptie de acest fel. In piramida de la Luxor, la statuia lui Annubis din camera numita "a Trezoreriei", exista intr-adevar o inscriptie care suna astfel: "Eu sunt cel care impiedica nisipul sa acopere camera secreta. Eu sunt cel ce protejeaza mortii". Considerand ca aceste cuvinte suna prea putin spectaculos, un alt reporter "al vremurilor" a adaugat la articolul sau: "Si ii voi omori pe cei care indraznesc sa treaca acest prag".
OPINII
Ufologii pasionati sunt aparatori clari ai originii extraterestre a civilizatiei vechi egiptene. Dupa parerea lor, egiptenii provin din niste martieni care au vizitat la un moment dat Pamantul, iar hieroglifele tainice confirma fara nici o indoiala ipotezele lor. Potrivit studiilor ufologice, Egiptul Antic era foarte asemanator planetei Marte prin configuratia sa geografica, si tocmai de aceea extraterestrii s-ar fi stabilit aici. Ipotezele curajoase ale vizionarilor despre sosirea martienilor nu au scapat de critici. Conform opiniei ufologilor, insuccesele permanente ale statiilor cosmice interplanetare, care nu pot ateriza in mod normal pe suprafata planetei Marte si fie isi intrerup pe neasteptate legatura cu Pamantul, fie dispar fara urma, sunt strans legate de hieroglifele enigmatice din templele egiptene.